2008-11-08 16:44:18

Benedict al XVI-lea, noului ambasador al Republicii Chineze în Taiwan: Sf. Scaun apreciază recentele evoluţii în relaţiile cu Beijing


RV 08 nov 2008. Sfântul Scaun contribuie la dialogul între popoare şi susţine noile evoluţii în relaţiile dintre Taipei şi Beijing: a afirmat Benedict al XVI-lea primind sâmbătă noul ambasador al Republicii China în Taiwan, Wang Larry Yu-yuan, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Suveranul Pontif a adresat un salut special noului preşedinte Ying-jeou Ma, primul catolic ales la funcţia cea mai înaltă a Statului asiatic. Benedict al XVI-lea şi-a exprimat apoi preţuirea pentru acţiunea guvernului în apărarea libertăţii religioase şi a asigurat contribuţia cetăţenilor catolici la progresul societăţii.

"Un dialog sincer şi constructiv" este "cheia soluţionării conflictelor care ameninţă stabilitatea planetei noastre", a subliniat Benedict al XVI-lea în discursul său. În acest context, Papa a afirmat că "Sfântul Scaun a receptat pozitiv recentele evoluţii în relaţiile dintre Taiwan şi China continentală". Biserica Catolică, a reluat Benedict al XVI-lea, este "dornică să promoveze soluţii paşnice la disputele de orice natură, acordând atenţie şi încurajare chiar şi la cele mai mici semne de dialog sau la dorinţa de reconciliere". De aceea, Sfântul Scaun "sprijină eforturile guvernelor de a deveni apărători convinşi ai demnităţii umane şi constructori curajoşi ai păcii".

În discursul său, Sfântul Părinte a evidenţiat apoi "marea vitalitate religioasă şi capacitate de reînnoire a popoarelor Asiei". Aici se află un teritoriu considerat de Pontif "deosebit de rodnic pentru dialogul interreligios", întru cât asiaticii demonstrează "o continuă deschidere la îmbogăţirea reciprocă a persoanelor în pluralitatea religiilor şi culturilor". "În lumea de astăzi – a fost reflecţia Papei – este atât de important a fi persoane capabile de a se asculta reciproc într-o atmosferă de respect şi demnitate, conştiente că umanitatea împărtăşită este o legătură mult mai puternică decât viziunile culturale care par să despartă".

Papa a elogiat efortul guvernului de la Taipei în favoarea naţiunilor mai sărace şi contribuţia acestuia la construcţia unei lumi mai stabile şi sigure. A subliniat apoi că pentru Sfântul Scaun este o bucurie "să lucreze împreună cu cei care caută să promoveze pacea, prosperitatea şi dezvoltarea". Apoi, a evidenţiat rolul catolicilor, care deşi reprezintă peste 1% din populaţia Taiwanului, se dedică la construcţia unei societăţi care să fie "umană, justă şi caracterizată de o preocupare sinceră pentru bunăstarea membrilor mai slabi ai comunităţii". În fine, Benedict al XVI-lea a lăudat angajarea guvernului în apărarea libertăţii religioase care a permis Bisericii să continue "misiunea ei de iubire şi slujire" şi să vestească Evanghelia.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.