Creştinismul cere curaj, dar fără învierea lui Cristos credinţa ar fi absurdă: Benedict al XVI-lea la audienţa generală

(RV - 5 noiembrie 2008) „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră…şi voi sunteţi încă în păcatele voastre” (1Cor 15,14.17). Cu această afirmaţie categorică în prima Scrisoare către Corinteni, Sfântul Paul face să se înţeleagă ce importanţă decisivă atribuie învierii lui Isus. După ce săptămâna trecută la audienţa generală Benedict al XVI-lea a evocat în cateheza sa drama Crucii lui Isus, aşa cum o prezintă apostolul Paul, miercurea aceasta Papa a vorbit despre caracterul central şi decisiv al învierii lui Cristos în predica Apostolului neamurilor. De fapt - a spus Pontiful - toată învăţătura Sfântului Paul pleacă de la şi ajunge întotdeauna la misterul Aceluia pe care Tatăl l-a înviat din morţi. Învierea este un dat fundamental, aproape o axiomă preliminară (cf 1Cor 15,12), în baza căreia Paul poate formula pe scurt mesajul său: „Acela care a fost răstignit, şi care a manifestat astfel imensa iubire a lui Dumnezeu pentru om, a înviat şi este viu în mijlocul nostru.

De aceea, creştinismul nu este „calea comodităţii”, dar un „urcuş exigent” care nu poate fi parcurs decât cu credinţa în învierea lui Isus, eveniment care dă sens speranţei creştine. Sunt câteva din afirmaţiile, inspirate din Scrisorile Sfântului Paul care au caracterizat audienţa generală de miercuri 5 noiembrie, ţinută de Benedict al XVI-lea în Piaţa Sfântul Petru.

Ar fi „pur şi simplu absurdă” viaţa creştină fără învierea lui Isus. Convingerea reafirmată de Benedict al XVI-lea a fost aceeaşi pe care în urmă cu două mii de ani l-a pus în mişcare pe Paul din Tars. Învăţătura sa pentru primele comunităţi de credincioşi, a explicat Papa, pleacă mereu şi în orice caz de la acest moment zero al credinţei: mormântul gol, martorii care îi ating pietrele şi bucăţile de pânză în care fusese înfăşurat trupul lui Isus, Isus care apare acestor martori după moartea sa. De aici - atunci pentru Paul, dar astăzi pentru noi - se mişcă şi orice pas al creştinului spre adevărata speranţă:
• „În acest eveniment stă de fapt rezolvarea problemei puse de drama Crucii. Singură, aceasta nu ar putea explica credinţa creştină, mai mult, Crucea ar rămâne o tragedie, un indiciu al absurdităţii existenţei. Misterul pascal, a explicat Papa, consistă în faptul că Cel Răstignit „a înviat a treia zi după Scripturi” (1Cor 15,4) - aşa atestă tradiţia protocreştină. Aici stă cheia de boltă a cristologiei pauline: totul se roteşte în jurul acestui punct de gravitaţie.”

Dar în ce mod „marele apostol”, cum îl numeşte papa, vesteşte acest mister? Şi de ce pentru el este o temă „atât de determinantă”? Cateheza lui Benedict al XVI-lea în Piaţa Sfântul Petru a răspuns la aceste două întrebări. Modul cum, Paul - a afirmat Pontiful - predică pornind de la cuvintele „tradiţiei”, şi niciodată în defavoarea ei. Răspunde la întrebările concrete ale primilor creştini, dubiilor lor. În fond, teologia paulină este o „teologie trăită”. Şi aici, Pontiful, teolog expert, a făcut o digresiune asupra rolului teologiei moderne:
• „Teologul, predicatorul nu creează noi viziuni despre lume şi despre viaţă, dar este în serviciul adevărului transmis, în serviciul faptului real al lui Cristos, al Crucii, al învierii. Sarcina lui este aceea de a ne ajuta să înţelegem astăzi, îndărătul străvechilor cuvinte, realitatea lui ’Dumnezeu cu noi’, adică realitatea adevăratei vieţi”.

Respectând „lanţul tradiţiei” ce pleacă de la primii Apostoli, Sfântul Paul ajunge să prezinte învierea lui Isus ca o „sinteză a Evangheliei” şi ca „punct culminant” al unui drum de mântuire. Iar acest „mod” de a vesti ne face, a continuat Papa, să ne întrebăm „pentru ce” insistă asupra acestui eveniment. Pentru că, a răspuns Pontiful:
• „Noutatea învierii consistă în faptul că Isus, înălţat din umilinţa existenţei sale pământeşti, este constituit Fiu al lui Dumnezeu ’cu putere’ (…) Învierea dezvăluie prin urmare în mod definitiv care este adevărata identitate şi extraordinara statură a Celui Răstignit. O demnitate incomparabilă şi foarte înaltă: Isus este Dumnezeu!”.

Toate acestea, a concluzionat Pontiful adresându-se mulţimii din Piaţa San Pietro, are „importante consecinţe pentru viaţa noastră de credinţă”, deoarece suntem intim chemaţi să fim părtaşi „la toată realitatea morţii şi învierii lui Cristos”. Suntem chemaţi la o speranţă ce trece pe o cale de mare angajare:
• „Teologia Crucii nu este o teorie - este realitatea vieţii creştine. A trăi în credinţa în Isus Cristos, a trăi adevărul şi iubirea implică renunţări în fiecare zi, implică suferinţe. Creştinismul nu este calea comodităţii, este mai degrabă un urcuş exigent, luminat însă de lumina lui Cristos şi de marea speranţă care se naşte din El”.

La terminarea catehezei şi a saluturilor în diferite limbi, Benedict al XVI-lea s-a oprit asupra misterului morţii pe care Biserica îl celebrează în aceste zile de noiembrie. Acest gând, gândul la moarte, a spus tinerilor, să nu fie pentru voi motiv de tristeţe, „ci de imbold la a preţui şi valoriza din plin tinereţea voastră, orientând mereu spiritul vostru spre valorile spirituale care nu pier”. Pentru bolnavi, să fie o invitaţie la a reînnoi în mod constant încrederea în Cristos, „ştiind - a asigurat - că în orice situaţie suntem mereu în mâinile sale”. Pentru cei recent căsătoriţi, în fine, perspectiva vieţii veşnice să devină o „încurajare” la face proiectul familiei călăuziţi „de Cristos şi de Evanghelia sa”.
Ca de obicei, Papa a încheiat audienţa generală cu intonarea rugăciunii Tatăl nostru în limba latină şi invocând peste toţi cei prezenţi binecuvântarea apostolică, binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii noştri.
 
Aici serviciul audio: