2008-11-03 18:02:37

Seminar catolico-musulman la Roma pe tema iubirii de Dumnezeu şi iubirii de aproapele, 4-6 noiembrie; joi, audienţa la Sfântul Părinte


(RV - 3 noiembrie 2008) Se desfăşoară la Roma, în perioada 4-6 noiembrie, un forum catolico-musulman pe tema „A iubi pe Dumnezeu, a-l iubi pe aproapele”.
Iau parte la lucrări 29 de experţi din partea catolică şi tot atâţia din partea musulmană. În contextul tematicii centrale vor fi aprofundate, marţi, „Fundamentele teologice şi spirituale” şi miercuri „Demnitatea umană şi respectul reciproc”. Joi, 6 noiembrie, este în program audienţa cu Sfântul Părinte. În după amiaza aceleiaşi zile este prevăzută o sesiune publică la Universitatea Pontificală Gregoriană, în timpul căreia va fi prezentată „declaraţia finală” de către un participant catolic şi de un exponent musulman.
 
Despre importanţa acestui seminar să-l ascultăm pe secretarul Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreeligios, mons. Pier Luigi Celata, intervievat de redacţia noastră centrală:
• „Importanţa seminarului este dată mai ales de faptul că vine dintr-o propunere care, din partea musulmană, vede reuniţi exponenţi de diferite tradiţii islamice - ca sunniţi, şiiţi - provenind din diferite ţări şi din diverse regiuni ale lumii. Această întâlnire se plasează în cadrul unei situaţii generale şi există o aşteptare mai curând difuză care, pe de o parte cuprinde dorinţa de a elibera terenul de eventualitatea de a se referi la religii, mai ales la marile religii monoteiste, pentru a justifica acte sau ideologii de violenţă; de altă parte, această întâlnire ia naştere din conştiinţa împărtăşită a responsabilităţii pe care marile religii - şi în special creştinismul şi islamul, şi pentru factorul cantitativ, statistic, pentru numărul adepţilor lor - o au faţă de marea aspiraţie a umanităţii: pacea. În mod mai specific, la nivel instituţional acest seminar se situează în cadrului formumului catolico-islamic, constituit de Consiliul Pontifical pentru dialogul interreligios cu reprezentanţii celor 138 de musulmani semnatari ai cunoscutei scrisori către Sfântul Părinte şi către alţi capi de Biserici şi Comunităţi creştine din octombrie 2007. Un forum ce vede prima sa expresie în acest seminar, şi va vedea încă o urmare - potrivit înţelegerilor concordate - un viitor seminar ce va fi organizat peste doi ani, în acordul celor două părţi, şi sub îngrijirea, de această dată, a părţii musulmane. Această înflorire de întâlniri, iniţiative, cum se ştie, se naşte ca urmare a marii deschideri pe care Biserica s-a văzut stimulată să o facă, sub călăuza magisterului lui Paul al VI-lea şi al Conciliului Vatican II.”

 
În baza căror criterii, de către cine au fost alese subiectele de reflecţie, în ce mod se desfăşoară lucrările?
• „Temele de reflecţie ale seminarului au fost alese, de comun acord, de reprezentanţii celor două părţi, primind ca argument de bază cel care a fost propus de cele 138 de personalităţi musulmane în scrisoarea lor deschisă, şi anume iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Tema va fi obiect de dezbatere în sesiunile prevăzute în zilele de 4 şi 5 şi în prima parte a dimineţii din 6 noiembrie; va fi înfruntată această temă potrivit unei scheme bine articulate cuprinzând în prima zi aprofundarea fundamentelor teologice şi spirituale. A doua zi, în schimb, atenţia se va concentra asupra unei dimensiuni într-un anume mod mai aplicativă, mai concretă, a iubirii de aproapele, şi anume, demnitatea persoanei umane şi respectul reciproc. Fiecare din cele două subteme vor fi introduse printr-o relaţie ţinută de un reprezentat catolic şi de un cercetător musulman. Se prevede ca, la încheierea lucrărilor, să poată fi aprobată o declaraţie comună.”
 
Aici serviciul audio:
 







All the contents on this site are copyrighted ©.