Speranţa creştină în viaţa veşnică subliniată de Benedict al XVI-lea înainte de rugăciunea "Angelus", duminică, în Pomenirea anuală a tuturor credincioşilor răposaţi (text)

(RV - 2 noiembrie 2008) Roma la sărbătorile religioase cu care începe luna noiembrie: solemnitatea Tuturor Sfinţilor şi Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi. Sub cerul mai întâi înorat iar apoi deschis, mii de credincioşi, romani şi pelerini s-au reunit duminică la amiază pentru rugăciunea Îngerul Domnului, recitată cu Papa în Piaţa Sfântul Petru. În centrul alocuţiunii lui Benedict al XVI-lea s-a aflat speranţa creştină în viaţa veşnică şi ajutarea răposaţilor în virtutea solidarităţii cuprinse în misterul Împărtăşirii Sfinţilor.
 
Iată textul alocuţiunii Sfântului Părinte în traducerea noastră de lucru:

Dragi fraţi şi surori,
Ieri sărbătoarea Tuturor Sfinţilor ne-a făcut să contemplăm „cetatea Cerului, Ierusalimul ceresc care este mama noastră” (Prefaţa Tuturor Sfinţilor). Astăzi, cu sufletul îndreptat încă spre aceste realităţi ultime, pomenim toţi credincioşii răposaţi, care „au plecat înaintea noastră cu semnul credinţei şi dorm somnul păcii” (Rugăciunea euharistică I). Este foarte important ca noi creştinii să trăim raportul cu cei răposaţi în adevărul credinţei, şi să privim la moartea şi la cele de dincolo în lumina Revelaţiei. Deja apostolul Paul, scriind primelor comunităţi, îndemna credincioşii „să nu se întristeze ca ceilalţi, care nu au speranţă”. „Căci - scria - dacă noi credem că Isus a murit şi a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduna pe cei adormiţi împreună cu el” (1 Tes 4,13-14). E necesar şi astăzi să se evanghelizeze realitatea morţii şi a vieţii veşnice, realităţi deosebit supuse în mod special credinţelor superstiţioase şi unor forme de sincretism, pentru ca adevărul creştin să nu rişte să se amestece cu mitologii de diferite genuri.

În enciclica mea despre speranţă, m-am interogat asupra misterului vieţii veşnice (cf Spe salvi, 10-12). M-am întrebat: credinţa creştină este şi pentru oamenii de azi o speranţă ce le transformă şi le susţine viaţa (cf id. 10)? Şi în mod mai radical: bărbaţii şi femeile din epoca noastră doresc încă viaţa veşnică? Sau poate existenţa pământească a devenit singurul lor orizont? În realitate, cum observa deja Sf. Augustin, toţi vrem ’viaţa fericită’ fericirea. Nu ştim bine ce este şi cum este , dar ne simţim atraşi spre ea. Este aceasta o speranţă universală, comună oamenilor din toate timpurilor şi din toate locurile. Expresia ’viaţa veşnică’ ar vrea să dea un nume acestei aşteptări de nesuprimat: nu o succesiune fără sfârşit, dar scufundarea în oceanul infinitei iubiri, în care timpul, înainte şi după, nu mai există. O plinătate de viaţă şi de bucurie: aceasta este ceea ce sperăm şi aşteptăm din faptul de a fi cu Cristos (cf id.12).

 
Să reînnoim astăzi speranţa în viaţa veşnică întemeiată realmente în moartea şi învierea lui Cristos. „Am înviat şi acum sunt cu tine”, ne spune Domnul, şi mâna mea te susţine. Oriunde ai putea să cazi, vei cădea în mâinile mele şi voi fi prezent chiar la uşa morţii. Unde nimeni nu te mai poate însoţi şi unde tu nu poţi purta nimic, acolo eu te aştept pentru a transforma pentru tine întunericul în lumină. Speranţa creştină nu este însă niciodată doar individuală, este mereu şi speranţă pentru alţii. Existenţele noastre sunt profund legate unele de altele iar binele şi răul pe care fiecare îl face îi atinge întotdeauna şi pe ceilalţi. Astfel rugăciunea unui suflet peregrin în lume poate ajuta un alt suflet care stă şi se purifică după moarte. Iată de ce astăzi Biserica ne invită să ne rugăm pentru răposaţii noştri dragi şi să ne oprim la mormintele lor in cimitire. Maria, steaua speranţei, să facă mai tare şi mai autentică credinţa noastră în viaţa veşnică şi să susţină rugăciunea noastră de mijlocire pentru fraţii răposaţi.

După recitarea antifonului „Îngerul Domnului”, ca de obicei, Benedict al XVI-lea a adresat saluturi în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană, referindu-se la adevărul speranţei creştine, la rugăciunea pentru cei răposaţi. A încheiat spunând: „Tuturor urez o duminică frumoasă, în amintirea creştină a răposaţilor noştri dragi”.