2008-10-31 15:34:54

„Să se intensifice dialogul cu Păstorii”, îndemnul Papei adresat mişcărilor şi comunităţilor carismatice, pe care le numeşte „resursă preţioasă pentru Biserică”


(RV – 31 octombrie 2008) Să se intensifice dialogul dintre păstori şi mişcările ecleziale, preţioasă resursă ce trebuie valorizată în Biserică. Acesta este îndemnul pe care Papa l-a exprimat vineri, în cadrul întâlnirii cu o delegaţie a Fraternităţii Catolice a Comunităţilor şi Asociaţiilor Carismatice, care a promovat la Assisi o conferinţă internaţională cu tema: „Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (cfr. 1 Cor 1, 23-24). Se calculează că în lume sunt circa 500 de milioane de carismatici, din care 120 de milioane sunt catolici. Papa reafirmă un concept pe care l-a subliniat de mai multe ori:

• „Mişcările ecleziale şi Noile Comunităţi, apărute după Conciliul Vatican II, constituie un dar particular al Domnului şi o resursă preţioasă pentru viaţa Bisericii. Acestea trebuie primite cu încredere şi valorizate în diversele lor contribuţii ce trebuie puse în serviciul utilităţii comune în mod armonios şi rodnic”.

„Mişcările şi Noile Comunităţi – a adăugat – sunt ca o pătrundere impetuoasă a Duhului Sfânt în Biserică şi în societatea contemporană”. Meritul Comunităţii de Înnoire Carismatică Catolică este de a fi readus în Biserică actualitatea carismelor sau harurilor Duhului Sfânt:
• „Ceea ce învaţă Noul Testament despre carisme, care au apărut ca semne vizibile ale venirii Duhului Sfânt, nu este un eveniment istoric ce aparţine trecutului, ci o realitate mereu vie: este acelaşi divin Duh Sfânt care însufleţeşte Biserica şi care acţionează în Biserică în orice epocă şi aceste misterioase şi eficiente intervenţii se manifestă în timpul nostru în manieră providenţială”.

În linie cu Catehismul Bisericii Catolice, Sfântul Părinte subliniază „valoarea şi importanţa noilor carisme în Biserică, a căror autenticitate este însă garantată de disponibilitatea de a se supune discernământului autorităţii ecleziastice:
• „Tocmai pentru că asistăm la o promiţătoare înflorire a mişcărilor şi comunităţilor ecleziale, este important ca Păstorii să exercite faţă de acestea un discernământ înţelept şi binevoitor. Exprim din inimă dorinţa intensificării dialogului dintre Păstori şi Mişcările ecleziale la toate nivelele: în parohii, în dieceze şi cu Scaunul Apostolic”


Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.