Creştini şi evrei, martori comuni ai iubirii lui Dumnezeu: astfel a vorbit Sfântul
Părinte unei delegaţii evreieşti. Nota părintelui Lombardi privind deschiderea Arhivelor
Vaticane
(30 octombrie 2008) Creştini şi evrei să dea mărturie comună despre iubirea lui Dumnezeu
într-o lume deseori marcată de sărăcie, violenţă şi exploatare: a afirmat joi Benedict
al XVI-lea, primind în audienţă o delegaţie a Comitetului Internaţional Evreiesc pentru
Consultări Interreligioase, condusă de rabinul David Rosen.
Papa a subliniat
crescuta înţelegere dintre catolici şi evrei, reafirmând „efortul Bisericii pentru
actualizarea principiilor enunţate în istorica declaraţie „Nostra Aetate” a Conciliului
Vatican II, care „condamnă cu fermitate toate formele de antisemitism”. Acest document
– a continuat – a reprezentat o „o semnificativă piatră de hotar în lunga istorie
a relaţiilor catolico-evreieşti” şi „ o invitaţie la o reînnoită comprehensiune teologică
a raporturilor dintre Biserică şi poporul evreu”:
„Christians today are increasingly
conscious of the spiritual patrimony they share…” „Creştinii sunt în prezent tot
mai conştienţi de patrimoniul spiritual pe care-l au în comun cu poporul Torei, poporul
ales de Dumnezeu în inefabila sa milostivire, un patrimoniu care cheamă la o mai mare
apreciere reciprocă, la un mai mare respect şi iubire”. (cfr Nostra Aetate, n.4).
Pe de altă parte – a precizat Benedict al XVI-lea – „şi evreii sunt chemaţi
la descoperirea a ceea ce au în comun” cu cei care cred în Domnul, „Dumnezeul lui
Israel”, care s-a revelat prin Cuvântul său, care – cum spune psalmistul – „este lumină
pentru paşii noştri şi ne dă viaţă nouă” (cfr 119,105). „Acest Cuvânt – a adăugat
– ne îndeamnă să dăm mărturie comună despre îndurare, despre adevăr şi despre iubirea
lui Dumnezeu”. Este vorba despre „o slujire vitală în timpul nostru, ameninţat de
pierderea acelor valori spirituale şi morale care garantează demnitatea umană, solidaritatea,
justiţia şi pacea”.
„In our troubled world, so frequently marked by poverty,
violence and exploitation…” „În lumea noastră neliniştită, atât de des marcată
de sărăcie, violenţă şi exploatare, dialogul dintre culturi şi religii trebuie să
fie văzut tot mai mult ca o îndatorire sacră a tuturor acelora care sunt implicaţi
în construirea unei lumi demne a omului. Capacitatea de acceptare şi respect reciproc
şi de a spune adevărul în iubire este esenţială pentru depăşirea diferenţelor, prevenirea
neînţelegerilor şi evitarea conflictelor inutile”.
Dar dialogul, a afirmat
Papa – este serios şi onest când respectă diferenţele şi-i recunoaşte pe ceilalţi
în propria lor diversitate:
“A sincere dialogue needs both openness and a
firm sense of identity…” „Un dialog sincer are nevoie atât de deschidere şi de
un solid sens de identitate din partea ambelor părţi, pentru a permite fiecăruia să
beneficieze de înzestrarea celuilalt”.
Pontiful a amintit că întâlnirile avute
în ultimele luni cu comunitatea ebraică la New York, Paris şi în Vatican reflectă
„progresele în relaţiile catolico-evreieşti”. În fine, Papa a încurajat Comitetul
să persevereze în „importanta sa muncă cu răbdare şi reînnoit efort”, desigur şi în
vederea apropiatei întâlniri care va avea loc luna viitoare la Budapesta cu o delegaţie
a Comisiei Vaticane pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul, pentru a discuta asupra
temei: „religie şi societate civilă azi”.
Din partea sa, în cuvântul de salut,
rabinul David Rosen, preşedinte al Comitetului a mulţumit Sfântului Scaun pentru eforturile
împotriva oricărei forme de antisemitism. A exprimat aşadar propria satisfacţie pentru
lămuririle avute în legătură cu modificarea rugăciunii pentru evrei în Liturghia din
Vinerea Sfântă, repetând cererea pentru accesul cercetătorilor evrei în arhivele vaticane
pentru studierea documentelor referitoare la perioada nazist-fascistă. În fine, a
exprimat propria solidaritate în legătură cu violenţele anticreştine din India, Irak
şi sud-estul asiatic.
Privitor la cererea legată de arhivele vaticane, să ascultăm
o notă a directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun şi a postului nostru de Radio:
• „Referitor la reînnoitele cereri de deschidere a arhivelor vaticane este
util să ţină cont de următoarele elemente. Excluzând discuţiile legate de posibilitatea
sau de imposibilitatea unor noutăţi relevante despre cunoştinţele istorice privind
pontificatul lui Pius al XII-lea, cererea în sine este de înţeles şi justificată din
punctul de vedere al metodologiei studiilor istorice. Însă, este necesar să se înţeleagă
bine ceea ce comportă din punctul de vedere al muncii de pregătire. Deschiderea Arhivei
Secrete Vaticane cercetătorilor a fost iniţiată de Leon al XIII-lea, în 1881, şi continuată
de succesorii săi. Principiul urmat în general a fost de a deschide cercetătorilor
documentele „pontificat după pontificat” şi nu în baza unei determinate limite de
timp (de exemplu 50, 70, 90 de ani, aşa cum se întâmplă pentru alte arhive), dat fiind
că Arhiva însăşi nu este structurată potrivit unei simple scheme cronologice, dar
„pe pontificate”. Până acum, deschiderea este extinsă la întregul pontificat al lui
Pius al XI-lea (deci până în 1939), ale cărui documente au devenit accesibile în 2006.
Deschiderea arhivelor pentru studierea de către cercetători presupune o intensă muncă
de pregătire a documentelor, care cuprinde descrierea diferitelor tipuri (protocoale,
fascicole, plicuri), numerotarea foilor; ştampilarea fiecărei foi – din motive de
securitate, relegarea fascicolelor de documente mai deteriorate sau mai delicate.
Munca de catalogare şi ordinare este lungă şi necesită răbdare, iar personalul specializat
pentru această activitate este limitat. De aceea, necesită o perioadă de timp adecvată.
Fondurile arhivistice care privesc pontificatul lui Pius al XII-lea - la care
se lucrează în prezent – pentru pregătirea lor în vederea unei posibile deschideri,
aparţin unor trei mari categorii, cu problematici proprii: 1. arhivele reprezentanţelor
pontificale; 2. arhivele Secretariatului de Stat; 3. arhivele congregaţiilor romane
şi a altor oficii. În total, paginile însumează 16 milioane de documente, chiar
mai mult. Plicurile de pregătit sunt 15.430, iar fascicolele 2.500. Prefectul Arhivei
Secrete, mons. Sergio Pagano, a afirmat recent că – cu personalul actual – timpii
de muncă prevăzuţi sunt de cel puţin şase, şapte ani. Înainte de acest termen nu este
realistic gândul la o deschidere a documentelor pentru cercetători. Desigur, când
activitatea de ordonare va fi completată, dat fiind că Arhiva Secretă este Arhiva
Papei, decizia finală privind deschiderea revine Sfântului Părinte însuşi.