Fericitul Ioan al XXIII-lea, la 50 de ani de la alegere ca Succesor al lui Petru: blândeţea inimii în serviciul Evangheliei lui Cristos

RV 28 oct 2008. La 28 octombrie 1958 era ales ca papă patriarhul Veneţiei, cardinalul Angelo Roncalli, care şi-a luat numele de Ioan al XIII-lea. Începea astfel un pontificat care a durat numai cinci ani, dar care a ştiut să reînnoiască profund viaţa Bisericii şi a credincioşilor. Două gesturi cu adevărat epocale sunt suficiente: convocarea Conciliului Vatican al II-lea şi publicare enciclicei "Pacem in Terris".

Pentru toţi, Fericitul Ioan al XXIII-lea a rămas cu numele de "Papa cel bun", o bunătate care pentru Angelo Roncalli nu era un scop în sine, ci ancorată în convingerea că fără milostivire, mesajul Evangheliei este lipsit de sens. Blândeţea inimii, aşadar, în slujirea Evangheliei lui Cristos. Când a fost ales ca succesor al lui Petru, mulţi cunoşteau deja caracterul său umil, blândeţea de păstor sufletesc, născut într-o familie de ţărani din regiunea italiană Bergamo. Încă din primii ani de preoţie îşi stabilise metoda sa pastorală: "A fi în contact cu toţi" şi "a nu se lăsa abătut de greutăţi". La nici două luni de pontificat, noul papă considerat de mult unul "de tranziţie", îşi continua metoda sa preoţească mergând în vizită la penitenciarul "Regina Coeli" din Roma, la 26 decembrie 1958:
• "Am venit, m-aţi văzut. Eu am pus ochii în ochii voştri, am pus inima mea aproape de inima voastră. Fiţi siguri că această întâlnire va rămâne adânc în sufletul meu".

O lună mai târziu, la 25 ianuarie 1959, Ioan al XXIII-lea anunţa convocarea Conciliului Vatican al II-lea. Eveniment de importanţă istorică: începea vasta lucrare de "aggiornamento" care să ajute Biserica în vestirea Evangheliei oamenilor din timpul nostru, prin deschiderea unei noi faze de dialog cu umanitatea. Iată cum se exprima Fericitul Ioan al XXIII-lea vorbind despre speranţele puse în Conciliu, când anunţa data deschiderii acestuia, stabilită la 11 octombrie 1962:
• "Preaiubiţi fii! Conciliul Vatican al II-lea stă înaintea ochilor noştri, obiect al dorinţelor şi promisiunilor din, s-ar putea spune, lumea întreagă! Noi ne punem încrederea în Domnul!".

De neuitat, pentru o multitudine de credincioşi, vor fi călătoriile sale la sanctuarul marian din Loreto şi la Assisi, în octombrie 1962, când a încredinţat Conciliul ocrotirii cereşti a Maicii Preacurate şi a Sfântul Francisc. Din voinţa sa, adunarea conciliară va avea un marcat caracter ecumenic. Unitatea tuturor creştinilor este una din preocupările sale constante, încă din anii '30-'40, când era însărcinat diplomatic în Bulgaria, Grecia şi Turcia. Pentru prima dată după patru sute de ani de la ruptura comunităţii anglicane, Ioan al XXIII-lea îl întâlnea în decembrie 1960 pe arhiepiscopul de Canterbury rev. Geoffrey Fisher.

Alături de unitatea creştinilor, era preocuparea pentru armonia între popoare. Cauza păcii, s-ar putea spune că se împleteşte cu firul vieţii şi al magisteriului său, începând chiar cu mottoul episcopal: "oboedientia et pax" – "ascultare şi pace". În timpul crizei din Cuba, punctul culminant al războiului rece, Ioan al XXIII-lea s-a angajat fără economie de eforturi pentru o soluţionare pe cale paşnică. Nu i-a lispit curajul de a denunţa condiţiile teribile în care se afla "Biserica tăcerii" în ţările de influenţă comunistă. Iată cum se adresa naţiunilor într-un radiomesaj din 1961:
• "Toţi împreună, să-l rugăm pe Părintele luminilor şi al harurilor, să lumineze minţile şi să mişte voinţele marilor responsabili de viaţa sau ruina popoarelor: să ne rugăm pentru popoarele înseşi, ca să nu se lase orbite de naţionalism exasperate şi de rivalităţi distrugătoare, pentru ca, după cum am îndemnat călduros în enciclica noastră 'Mater et Magistra', să se efectueze refacerea raporturilor de convieţuire socială, în adevăr, în dreptate, în iubire".

Acest avânt va fi transpus apoi în enciclica 'Pacem in terris', cea mai celebră a pontificatului său, publicată în 1963. Era pentru prima dată când un Papă nu se mai adresa doar credincioşilor catolici dar şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă, cerându-le să fie făcători de pace, o pace care pentru a fi autentică, spunea atunci Ioan al XXII-lea dar este în continuare la fel de actual, trebuie să fie fondată pe patru pilaştri: adevăr, dreptate, iubire şi libertate.
*****
În notiţele sale spirituale publicate postum în opera "Jurnalul unui suflet", se dezvăluie trăsăturile intime ale unui papă încă din anii seminarului. Angelo Roncalli, astăzi Fericitul Ioan al XXIII-lea, scria: "nu trebuie să fiu un maestru de politică, strategie sau ştiinţă umană; maeştrii acestor lucruri, sunt chiar prea mulţi. Sunt maestru de milostivire şi adevăr".

Aici, serviciul audio: