Cuvântul lui Dumnezeu se face auzit în tăcere: reflecţia părintelui iezuit Marko Ivan Rupnik despre recentul Sinod al Episcopilor; "creştinismul nu este o religie a Cărţii ci a Cuvântului viu al lui Dumnezeu".

RV 27 oct 2008. În timpul nostru se simte tot mai mult exigenţa de "a-l asculta în mod mai intim pe Dumnezeu şi de a cunoaşte mai mult cuvântul său de mântuire", afirma duminică Benedict al XVI-lea, la Sfânta Liturghie celebrată în bazilica Sfântul Petru pentru încheierea Sinodului Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru un bilanţ provizoriu al recentei adunări generale a Sinodului Episcopilor, iată reflecţia părintelui iezuit Marko Ivan Rupnik, teolog din ordinul călugărilor iezuiţi, participant la lucrările sinodale în calitate de expert:
• "A fost un eveniment mare şi important pentru Biserică. Sinodul a făcut să se vadă că există o mare înţelegere între episcopi, între Părinţii Sinodali, cu privire la chestiunile fundamentale despre Cuvântul lui Dumnezeu. A reieşit apoi că "Dei Verbum", constituţia dogmatică a Conciliului Vatican al II-lea, a pătruns cu adevărat în viaţa Bisericii. O temă la fel de importantă a fost cerinţa unui echilibru în exegeză, exigenţa de a nu instaura un fel de dualism între o exegeză academică, ştiinţifică şi o exegeză spirituală; s-a cerut să fie evitat riscul acestui dualism care alternează exegeza raţionalistă şi exegeza impregnată de un fideism abstract".

Cuvântul lui Dumnezeu, s-a afirmat la Sinod, este mai mult decât un text, o scriere: este o Persoană, este Cristos însuşi. Creştinismul, de aceea, nu poate fi considerat o religie a Cărţii ci a Cuvântului viu al lui Dumnezeu...
• "Absolut! Am întrebat odată studenţii mei, luând Biblia în mână, care ar fi lucrul cel mai important din cartea pe care o ţineam în mână. Mi-au dat multe răspunsuri diferite. Dar lucrul cel mai important, am spus atunci, este cotorul acesti cărţi. Biblia este alcătuită din atâtea cărţi şi cotorul cărţii uneşte toate aceste cărţi într-una singură iar acest cotor este Cristos. Acest lucru este foarte important pentru că ne împiedică să alunecăm spre forme abstracte şi practicarea unor moralisme ideologice. Nu, cuvântul care ne uneşte este o Persoană, este Mântuitorul nostru. Prin urmare, este vorba de o relaţie interpersonală, atunci când ne apropiem de Biblie; ne apropiem de o Persoană vie şi, cum spunea scriitorul antic Origen în comentariul la Cântarea Cântărilor, nu trebuie să ne apropiem cu violenţă, dar cu acea iubire care este tipică între cele două persoane iubite din Cântarea Cântărilor: o persoană se deschide şi îţi vorbeşte atunci când se simte iubită. De aceea, celor smeriţi li se arată tainele înţelepciunii Cuvântului, în timp ce Dumnezeu rezistă în faţa celor mândri".

Benedict al XVI-lea a cerut o relansare a metodei de lectură numită 'lectio divina', în care Sf. Scriptură este obiectul rugăciunii şi al meditaţiei. Cum poate un credincios să citească în mod fructuos Cuvântul lui Dumnezeu? Răspunde pr. Marko Ivan Rupnik:
• "Sunt mai mult forme, dar ca să mediteze, să poată 'înota' în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să-l 'mănânce' mult, sau, ca să folosim cuvintele profetului, trebuie să 'mănânce' cartea. Dacă noi cunoaştem trei pasaje, ici şi colo din Biblie, e greu să faci o meditaţie. Apoi, nu trebuie să uităm nici măcar o clipă că în trecerea de la Cuvânt la trup, adică la viaţă, la vizibilitatea Cuvântului, la concreteţea istorică a Cuvântului, protagonistul principal este Duhul Sfânt. Aşadar, nu există actualizare, împlinire a Cuvântului în istorie, ca de altfel, nici înţelegere a Cuvântului, fără Duhul Sfânt. Altfel, Cuvântul lui Dumnezeu ar putea fi luat ca un program ideologic oarecare şi apoi ne-am strădui să-l punem în practică. Ce diferenţă ar mai fi între Cuvânt şi celelalte cuvinte?"

Sfântul Părinte îndeamnă la o mai mare atenţie faţă de tăcere pentru că 'Dumnezeu vorbeşte în tăcere', iar 'cuvintele noastre – spune Pontiful – nu trebuie să acopere vocea lui Dumnezeu'...
• "Tăcerea a devenit astăzi practic inexistentă. Îmi amintesc că l-au întrebat pe regizorul rus Andrej Tarkovskij ce anume recomandă tinerilor din Europa iar el a răspuns: 'să înveţe tăcerea'. Altfel spus, glasul lui Dumnezeu este cel mai silenţios pentru că este cel mai blând, cel mai puţin violent. Dacă noi vom îmbăţişa zgomotul continuu al lumii, e clar că nu vom înţelege niciodată care este Cuvântul lui Dumnezeu şi vom alerga în urma atâtor lucruri botezându-le ca şi cum ar fi ale lui Dumnezeu, dar ale lui Dumnezeu ele nu sunt. În schimb, călugării, mamele, bunicile, atâtea persoane simple care ştiu să facă tăcere, ne pot da o mână de ajutor şi în comuniune cu ele, să învăţăm şi noi să ascultăm bătăile inimii. Să învăţăm acestea seara, înainte de a adormi, să închidem toate, să stingem toate, să rămânem pentru câteva clipe în tăcerea deplină a camerei, şi să ne ascultăm inima. Vom învăţa în acest fel să coborâm, încet încet, dincolo de straturile de sunet, dincolo de zgomot, dureri şi temeri, pentru a ajunge la tăcere".

Aici, serviciul audio: