Liturgie şi Primatul lui Dumnezeu în centrul prezentării Papei la colecţia sa „Opera
Omnia”, al cărei prim volum a fost prezentat miercuri în Sala de presă a Sfântului
Scaun
(RV - 23 octombrie 2008) Locul central al Liturgiei, primatul lui Dumnezeu,
orientarea rugăciunii în celebrarea euharistică: sunt temele la care
papa Benedict al XVI-lea s-a referit în prefaţa la primul volum al colecţiei
„Opera Omnia” a scrierilor sale de la anii de universitate
până în 2005, şi care a fost prezentată miercuri 22 octombrie
în Sala de presă a Sfântului Scaun. „Mi-ar face plăcere, dacă noua publicare
a scrierilor mele liturgice ar putea contribui să facă vizibile marile perspective
ale Liturgiei noastre, reaşezând la locul lor mizerele, micile dispute asupra formelor
exterioare”: scrie Papa în prezentarea primului volum al colecţiei „Opera Omnia”
ce pleacă de la scrierile sale asupra Liturgiei. Benedict al XVI-lea subliniază că
începând cu Liturgia, aşa cum s-a petrecut la lucrările Conciliului Vatican II, înseamnă
a afirma primatul lui Dumnezeu. „Înainte de toate Dumnezeu”: de fapt, „acolo unde
privirea asupra lui Dumnezeu nu este determinantă, orice alt lucru îşi pierde orientarea”.
Cum afirmă Regula benedictină: „a nu pune nimic înaintea lucrării lui Dummnezeu”,
Euharistiei.
Pontiful destăinuieşte că s-a gândit iniţial, pentru a nu reaprinde
polemicile, să elimine nouă pagini din cartea sa intitulată „Spiritul Liturgiei. O
introducere”, publicată în 2000, şi care formează textul central al primului volum.
Din păcate - aproape toate recenziile s-au concentrat doar asupra acelor pagini care
tratează despre orientarea rugăciunii în Liturgie ca şi cum s-ar vrea să se reintroducă
în Liturghie poziţia preotului „cu spatele îndreptat spre adunare”. Dar apoi le-a
păstrat reţinând că era clară intenţia sa mai profundă. A notat apoi cu plăcere că
îşi croieşte drum sugestia sa de „a nu modifica structurile, dar de a pune simplu
Crucea în centrul altarului, la care privesc preotul şi credincioşii împreună, pentru
a se lăsa conduşi la Domnul căruia ne rugăm toţi împreună”.
„Concepţia potrivit
căreia preotul şi adunarea ar trebui să se privească în ochi în timpul rugăciunii
- scrie - s-a dezvoltat doar în epoca modernă şi este cu totul străină creştinătăţii
antice. De fapt, preotul şi adunarea nu se rugau unul spre altul, ci îndreptaţi spre
unicul Domn. De aceea în timpul rugăciunii privesc în aceeaşi direcţie: sau spre Răsărit,
simbol cosmic al Domnului care trebuie să vină, sau - unde acest lucru nu ar fi posibil
- spre o imagine a lui Cristos pe absida bisericii, spre o Cruce, sau simplu toţi
împreună spre cer, cum a făcut Domnul în timpul rugăciunii sacerdotale în seara dinaintea
Pătimirii sale”.
Papa explică apoi că, dincolo de „chestiunile adesea pedante
asupra acestei sau acelei forme”, intenţia esenţială a acestei opere este de a pune
Liturgia „în vastitatea cosmosului”, care „îmbrăţişează simultan Creaţia şi Istoria”,
în centrul căruia se află Mântuitorul, Isus Cristos, spre care toţi ne îndreptăm în
rugăciune.