2008-10-20 19:17:55

Luni: sumarul emisiunii


(RV - 20 octombrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Primind luni dimineaţă în Sala Clementină din Vatican participanţii la cel de-al 110-lea Congres naţional al Societăţii Italiene de Chirurgie, Benedict al XVI-lea îndeamnă medicii chirurgi: nu părăsiţi pacientul incurabil, dar umanizaţi medicina respectând demnitatea bolnavului şi favorizând cu el stabilirea „unei alianţe terapeutice”.

- Tot luni în audienţe succesive la Sfântul Părinte, Beatitudinea Sa Fouad Twal, patriarh de Ierusalim al Latinilor şi un grup de patru episcopi al Conferinţei episcopale din Ecuador în vizită „ad Limina Apostolorum”.

- Vizita papei Benedict al XVI-lea duminică la Pompei în regiunea italiană Campania: Sanctuarul să fie deschis lumii ca centru de iradiere a Rozariului şi de mijlocire pentru pace între toate popoarele.

- La Sinodul Episcopilor din Vatican, luni, zi dedicată Propoziţiilor finale. Mărturia mons. Antonio Menegazzo, episcop în Sudan despre aculturaţia Bibliei în Africa.

- Importanţa prezenţei la Sinodul Episcopilor a patriarhului ecumenic Bartolomeu I, potrivit mons. Brian Farell, secretar la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. „Ameliorat climatul cu Patriarhatul rus”.

- Criza financiară mondială: se va vorbi despre ea în Vatican joi 23 octombrie, în vederea Conferinţei Naţiunilor Unite care se va ţine la Doha în Qatar între 29 noiembrie şi 2 decembrie.

- S-a stins din viaţa pământească la vârsta de 99 de ani Sora Emmanuelle, călugăriţă belgiană devenită un înger al săracilor pentru cei dezmoşteniţi de soartă din Cairo, în Egipt şi din zonele sărace ale lumii.

- Asasinată la Kabul o operatoare umanitară britanică. Talibanii: am ucis-o pentru că predica creştinismul în Afghanistan.

- India: nou apel ale episcopilor pentru dreptate în Orissa, în timp ce pe teren continuă violenţele împotriva creştinilor.

- Filipine: continuă atacurile în insula Mindanao. Un preot catolic scapă dintr-un atentat pus la cale de miliţieni islamici.

- Timorul de Est spune „nu” avortului şi propune încheierea unui „Concordat” cu Biserica catolică.

- Statele Unite: episcopii invită la a nu „vota pentru un candidat care sprijină răul intrinsec al avortului”.

- Cuba: inaugurată la Havana noua catedrală a Patriarhatului ortodox de Moscova.

- Italia: mare mobilizare a Secretariatului pentru pelerinajele italiene pentru cea de-a 150 aniversare a apariţiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes.

- Din nou Italia: Sfântul Paul „vorbeşte” în Basilica Ostiense din afara Zidurilor. Credincioşii parohiilor din Roma se mobilizează pentru ascultarea Scrisorilor Apostolului.

- România: se desfăşoară la Iaşi în perioada 19–21 octombrie cea de-a XI-a ediţie a Simpozionului Internaţional cu tema „Drepturile Omului - Dimensiune Spirituală şi Acţiune Civică”. Simpozionul, organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului din Bucureşti, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Episcopia Romano-Catolică de Iaşi are loc în Sala Senatului a Universităţii „A. I. Cuza“. La eveniment participă ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mons. Francisco-Javier Lozano, nunţiul apostolic în România şi Moldova, PS Petru Gherghel, episcopul diecezei Romano-Catolice de Iaşi, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“, profesori de la Facultatea de Teologie Catolică din Iaşi, profesori de la alte facultăţi ale Universităţii „Cuza“, membri ai Consiliului superior al magistraturii etc. Programul ediţiei din acest an cuprinde dezbateri asupra a trei teme: „Reglementări privind libertatea religioasă şi eliminarea discriminării“, „Libertăţi religioase“ şi „Educaţie religioasă”: informează agenţia Basilica.ro.

- Din nou România: Preşedintele Traian Băsescu efectuează, luni şi marţi, o vizită oficială în Republica Arabă Siriană, la invitaţia omologului său, preşedintele Bashar Al-Assad

- Din actualitatea internaţională: Irak: doi civili ucişi şi şapte răniţi într-un atentat la Baghdad.
 
- Marţi 21 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Ilarion cel Mare, cuvios, anul 371; în calendarul roman sau latin Sfintele Ursula şi însoţitoarele, fecioare, martire în Germania, secolul IV şi Sfânta Celina, călugăriţă, Franţa, aproximativ anul 500.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.