Activitatea Librăriei Edituri Vaticane ilustrată de cardinalul Lajolo, la Târgul de
Carte de la Frankfurt
(RV – 17 octombrie 2008) Activitatea editorială de inspiraţie creştină „are o importanţă
considerabilă” în cadrul editurilor cu caracter religios, care – la rândul lor – ocupă
un loc important în panorama editorială modernă. Evaluarea aparţine cardinalului Giovanni
Lajolo, care a intervenit joi la Târgul de carte de la Frankfurt, în Germania, unde
un stand prezintă volume editate de Librăria Editură Vaticană şi de Ediţiile Muzeelor
Vaticane.
În calitate de preşedinte al Guvernatoratului Statului Cetăţii Vaticanului
şi de preşedinte al Comisiei Pontificale pentru Statul Cetăţii Vaticanului, cardinalul
Lajolo s-a oprit asupra activităţii editoriale vaticane în general şi asupra fiecărui
sector din cadrul acesteia. De asemenea, în cadrul unei conferinţe de presă, a explicat
că „producţiile editoriale ale direcţiei Muzeelor Vaticane sunt urmărite şi coordonate
de diverşi responsabili din cadrul fiecărui sector muzeal, în colaborare cu istorici
ai artei, arheologi şi cercetători etnologi şi antropologi de renume mondial, de care
depind publicaţiile de specialitate privind operele păstrate în colecţiile Muzeelor
Vaticane şi în alte ambiente.
Cardinalul a ilustrat, de asemenea, unele din
cele mai recente apariţii editoriale, subliniind oferta poliglotă a operelor editate:
precum italiană, engleză, franceză, spaniolă şi germană, dar şi poloneză, rusă, portugheză
şi greacă, şi chiar în limbi orientale: precum chineză, coreeană, japoneză. De asemenea
– a conclus – Librăria Editură Vaticană – cu sprijinul Tipografiei Vaticane – îngrijeşte
editarea tuturor documentelor oficiale ale Sfântului Scaun şi a numeroase opere de
teologie, fisosofie, spiritualitate, istoria Bisericii şi drept canonic. În plus,
în colaborare cu alte mari edituri din lumea întreagă, Librăria Editură Vaticană publică
operele personale ale Papei (noutate introdusă de Ioan Paul al II-lea).