Lectio divina, adică lectura meditată şi însoţită de rugăciune a Sfintelor Scripturi
şi calităţile predicii, în centrul lucrărilor Sinodului episcopilor în Congregaţia
generală de luni dimineaţă; inspiraţia Scripturilor sacre
(RV - 13 octombrie 2008) Sinodul Episcopilor. Luni dimineaţă, 13 octombrie,
prin cântarea Orei a Treia din Liturgia Orelor a început cea de-a XII-a Congregaţie
generală pentru continuarea intervenţiilor Părinţilor sinodali în aulă pe tema „Cuvântul
lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii. În deschiderea lucrărilor arhiepiscopul
Nikola Eterović, secretarul general al Sinodului Episcopilor a amintit că în cursul
după amiezii nu se va ţine Congregaţia generală întrucât cu ocazia Anului Paulin,
Părinţii sinodali, se vor duce în pelerinaj la mormântul Apostolului neamurilor în
bazilica papală Sfântul Paul din afara Zidurilor şi că succesiv vor asista împreună
cu Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea la concertul susţinut de Orchestra Filarmonică
din Viena şi dedicat Anului Paulin şi totodată celei de-a XII-a Adunări generale ordinare
a Sinodului Episcopilor. Preşedintele prin rotaţie al lucrărilor sinodale de luni
dimineaţă a fost cardinalul William Jospeh Levada, prefect al Congregaţiei pentru
Doctrina Credinţei. Congregaţia generală s-a încheiat la ora 12.30 cu recitarea antifonului
„Îngerul Domnului”. Au fost prezenţi 234 Părinţi sinodali. În plenul Congregaţiei
au fost 29 de intervenţii.
Seria a fost deschisă de cardinalul Peter Kodwo
Appiah Turkson, arhiepiscop de Cape Coast în Ghana şi preşedinte al Asociaţiei Conferinţelor
Episcopale ale Africii Occidentale “Adoro Te devote, latens deitas!” Cardinalul
a început expunerea cu primul verst din imnul „Te ador Isuse, Dumnezeu ascuns”, în
care profesăm credinţa în prezenţa lui Isus în pâinea Euharistiei şi îl adorăm. În
timp ce imnul afirmă reala prezenţă a lui Isus în pâinea euharistică, afirmă totodată
ascunderea sa: Isus ascuns de însuşi vălul pâinii Euharistiei care îl revelează. Afirmaţia
prezenţei reale a lui Isus în pâinea euharistică se bazează pe o altă convingere,
adică pe faptul că în epicleză, în invocarea Duhului Sfânt, în timpul Liturghiei,
pâinea devine, prin puterea Spiritului Sfânt, trupul lui Cristos. Deci, în Euharistie
pâinea dezvăluie o realitate (persona lui Isus); dar în felul acesta persoana lui
Isus face ca pâinea euharistică să fie un semn al prezenţei sale. Prezenţa euharistică
a lui Isus - a subliniat cardinalul Turkson din Ghana - este mediată de semnul pâinii
Euharistiei şi este inseparabilă de ea.
Acelaşi lucru se poate spune despre
Scripturi, despre Biblie! De fapt, şi Scripturile sunt inspirate (2 Tim 3,16).
Prin puterea aceluiaşi Duh Sfânt, Scripturile devin capabile să exprime şi să-l reveleze
pe Isus, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu. Scripturile: cuvintele şi faptele lui Moise
şi ale cărturarilor în sanctuare şi în curţile sanctuarelor şi în templu, operele
înţelepţilor, scrisorile lui Paul, a lui Iacob şi Ioan, Evangheliile etc, toate aceste
opere ale oamenilor sunt inspirate de Duhul Sfânt pentru a deveni Cuvântul lui Dumnezeu.
Deci, în timp ce Scripturile, prin darul inspiraţiei şi darul credinţei, revelează
persoana lui Isus, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, deopotrivă o ascund, la fel ca
operele oamenilor: şi acesta este aspectul sacramental al naturii scripturilor. Ele
au natura semnului, care invită cititorul să meargă dincolo de cuvinte şi de sensul
literal pentru a discerne în credinţă persoana lui Isus. A recunoaşte aceasta implică
importante consecinţe pentru lectura Scripturilor noastre: - Adevărul scripturilor
este, în definitiv, adevărul unei persoane, Isus. - Acest adevăr este în acelaşi
timp accesibil şi inaccesibil persoanelor. Accesul presupune credinţa. - Căutarea
semnificaţiei şi adevărul scripturilor nu pot fi limitate la semnul cuvântului şi
la sensul literal al scripturilor. - Deşi scripturile au caracter de semn, întrucât
sunt inspirate pentru a media sau mijloci prezenţa Cuvântului lui Dumnezeu, ele sunt
unice, de neînlocuit, demne de a fi respectate şi luate în serios. Acesta este, în
fond, motivul marelui interes pentru semnul scripturilor şi al studiilor critice cu
privire la ele.