Între cei 4 sfinţi care vor fi proclamaţi duminică de papa Benedict al XVI-lea: prima sfântă indiană, călugăriţa Alfonsa a Neprihănitei Zămisliri şi preotul italian Gaetan Errico din Napoli

(RV - 11 octombrie 2008) Şapte sute de preoti, numerosi episcopi, doua mii de calugarite si patru mii de credinciosi: sunt numerele impunatoarei prezente care din Statul indian Kerala si din alte State ale tarii asiatice, s-a mobilizat pentru a fi duminica 12 octombrie în Piata Sfântul Petru la Liturghia canonizarii primei sfinte indiene, Alfonsa a Neprihanitei Zamisliri. La ritul prezidat de papa Benedict al XVI-lea începând de la ora 10, sunt proclamaţi Sfinţi şi preotul napolitan Gaetan Errico, călugăriţa elveţiană Maria Bernarda Verena Bütler şi laica ecuadoriană Narcisa a lui Isus Martillo y Moràn.

Povestea Alfonsei a Neprihănitei Zămisliri începe în Statul indian Kerala, unde se naşte în august 1910. Orfană, rămâne foarte curând fascinată de viaţa călugărească dar rudele ei au alte planuri şi o silesc la căsătorie. Anna Muttathupadathu, aceste este numele ei, se sustrage cu forţa impunerii şi reuşeşte să se facă admisă între călugăriţele Clarise Malabarese. Sănătatea ei şubredă îi impune mari suferinţe, pe care sora Alfonsa le îndură fără să se plângă. În suferinţa ei spunea: „Simt că Domnul m-a destinat să fiu o ofrandă, o jertfă de suferinţă… Ziua în care nu am suferit este o zi pierdută pentru mine”. Moare în 1946, la 36 de ani. Se stinge scurta ei existenţă de călugăriţă dar nu faima ei de sfinţenie care o însoţeşte şi care se extinde în mod impresionant după moartea ei. În 1986, Ioan Paul al II-lea o proclamă Fericită, cea dintâi a Indiei, iar de duminică 12 octombrie, devine prima Sfântă în prezenţa unei foarte numeroase reprezentanţe - cel puţin 7 mii de persoane originare din India - clerici, călugăriţe şi credincioşi prezenţi în Piaţa Sfântul Petru - care la rândul său nu este decât o mică parte a acelui ocean de pelerini care, cu multe zile înainte şi după ritul canonizării, o cinstesc cu miile în fiecare an ducându-se la mormântul ei pentru a se ruga şi a cere haruri prin mijlocirea ei: catolici dar şi musulmani şi hinduişti, atraşi de curăţia tinerei sale vieţi atât de suferite şi de puterea ei vindecătoare.

La începutul secolului al 19 se situează în schimb istoria noului Sfânt italian, preotul Gaetan Errico. Gaetan nu poate să-şi plătească studiile pentru a deveni preot întrucât el, fiu sărac al unui macaronar de la periferia de nord a oraşului Napoli, nu are bani să plătească taxele. Reuşeşte mai târziu să fie admis la Seminarul care era situat la 16 km depărtare de casa sa, dus şi întors: tânărul îi parcurge pe jos în fiecare zi, purtând în serviciul Bisericii o minte sclipitoare şi o mare cunoaştere a sufletului uman. Se remarcă repede prin marea capacitate de iubire faţă de cei bolnavi şi săraci şi prin calităţile sale extraordinare de duhovnic. Combate împotriva operei de decreştinare din partea „sectelor” şi din acest motiv este bătut şi chiar s-a atentat la viaţa lui, fără însă a-l intimida. Moare în oraşul său, Napoli, în 1860.

Postulatorul cauzei de canonizare, părintele Luigi Toscano, îl aminteşte astfel:
• „Cred că vestirea Cuvântului a fost pasiunea lui fundamentală. Vorbea mereu şi ajunse să spună într-o zi, în timpul unei predici:’Dacă ar trebui să tac, vor vorbi pietrele’. În propovăduirea Cuvântului avea o claritate deosebită. Are o expresie care după părerea mea este foarte frumoasă, când spune: ‚Acum să vorbim puţin ca la ţară, aşa ne înţelegem mai bine’. Deoarece pentru părintele Gaetan important era ca Cuvântul să ajungă la inima ascultătorului. Gaetan era convins că dacă nu se atinge inima omului, omul nu s-ar schimba niciodată”.

Pe lângă aceasta, confesionalul era locul lui preferat încât spuneau despre el că este „omul de marmură”, în sensul de neclintit iar Ioan Paul al II-lea în omilia beatificării l-a numit „adevărat martir al confesionalului”. Dar locul său de muncă era şi strada, mergând în întâmpinarea celor „de departe”; frecventa familiile pentru a purta pacea; se interesa de copii, vizita bolnavii, ajuta tinerele care sfârşiseră pe trotuare. Născut în cartierul Secondigliano, din nordul oraşului Napoli, a reuşit să-l schimbe să dea o nouă înfăţişare acestui teritoriu, fapt ce este de imbold şi pentru preoţii şi creştinii de azi din acest cartier.

Aici serviciul audio: