2008-10-10 10:28:28

Trento: Forum catolico-ortodox privind familia


(RV – 8 octombrie 2008) Catolici şi ortodocşi, împreună, pentru promovarea valorilor creştine. Aceasta este ideea care stă la baza forumului catolico-ortodox, pe tema familiei, ce va avea loc în perioada 11-14 decembrie, la Trento, în Italia. Potrivit agenţiei SIR, iniţiativa a fost prezentată la Adunarea plenară a preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din Europa, care şi-a asumat organizarea acestei prime întâlniri. Se prevede participarea a 24 de delegaţi, dintre care 12 din partea Bisericilor ortodoxe di Europa şi ceilalţi 12 din partea Bisericilor catolice. Iniţiativa se doreşte o ocazie pentru abordarea, împreună, a temelor de natură pastorală de interes comun.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.