2008-10-09 19:39:39

"Paşii pe calea ecumenismului, făcuţi cu mare încredere şi mare speranţă": card. Angelo Bagnasco pe marginea lucrărilor Sinodului Episcopilor despre "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii".


RV 09 oct 2008. Înainte de a participa la Sf. Liturghie prezidată de Benedict al XVI-lea la împlinirea a 50 de ani de la moartea predecesorului său, Pius al XII, Părinţii Sinodali s-au reunit joi în a şasea congregaţie generală, o sesiune de lucrări deschisă de alegerea Comisiei pentru Mesajul Final şi încheiată de scurte aplauze în memoria lui Ioan Paul al II-lea.

A fost intervenţia cardinalului Stanislaw Dziwisz, cea care a trezit aplauzele spontane în aminitirea regretatului papă polonez, căruia actualul arhiepiscop de Cracovia i-a fost mulţi ani secretar personal. Citând scrisoarea apostolică "Novo Millennio Ineunte", scrisă de Ioan Paul al II-lea în 2001, card. Dziwisz a subliniat necesitatea de a fi martori pasionaţi în vestirea Evangheliei, în măsură să se hrănească din Cuvântul lui Dumnezeu mai înainte de a fi slujitorii săi. De aici, a fost evidenţierea arhiepiscopului de Cracovia, reiese importanţa unei formări solide a seminariştilor, exprimându-şi urarea ca Documentul final să includă câteva orientări practice în această privinţă.

Dar lucrările din cursul dimineţii au fost marcate şi de alte teme, printre care necesitatea de reînnoire a parohiilor, instrument valabil în a conduce credincioşii spre o relaţie de viaţă cu Domnul, pentru ca să-l poată urma cu iubire. Centrală, apoi, reflecţia despre exegeza biblică: de prea multe ori, s-a afirmat în Aula Sinodului, exegeza şi teologia merg separat pe linii paralele, mai mult, pare chiar că se acordă o mai mare credibilitate celor care se detaşează tot mai mult de adevărul cuprins în textul sacru.

Cu o zi înainte, la a cincea congregaţie generală, Părinţii Sinodali s-au referit la "lectio divina", considerată "metodă recomandabilă pentru adevărata înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu". Ca model desăvârşit de primire a Cuvântului lui Dumnezeu, sinodalii au indicat-o pe Fecioara Maria, cea care – după cum s-au exprimat – "face posibilă înţelegerea întregului plan de mântuire".

A fost dezbătută, de asemeni, şi tema ecumenismului, în particular raportul cu Sfânta Scriptură. Se poate spera, s-a afirmat la lucrările Sinodului Episcopilor, o nouă apropiere puternică între diversele confesiuni creştine, graţie primirii Cuvântului lui Dumnezeu, în convingerea că dialogul ecumenic nu se poate baza numai pe tentative şi strategii pur omeneşti. Iată în această privinţă reflecţia card. Angelo Bagnasco, preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene:
• "Trăim din paşii făcuţi în continuitatea magisteriului Bisericii, a tradiţiei vii a Bisericii, a Papilor. Se fac paşi importanţi pe calea ecumenismului, o cale care noi am dori, evident, să fie mai rapidă, dar timpii lui Dumnezeu nu sunt timpii noştri. Aceşti paşi, însă, sunt făcuţi cu mare încredere şi cu mare speranţă".

La Sinodul Episcopilor, participanţii provin din lumea întreagă. Ce v-a impresionat în legătură cu intervenţiile lor?
• "Ecoul comunităţilor de provenienţă. Se simte foarte mult în cuvintele lor, în povestirile lor, în experienţele şi problemele pe care le înfruntă, ecoul comunităţilor lor, al unor comunităţi vii, care se implică sau trăiesc şi situaţii foarte dramatice de persecuţie, de secularism, de mare penurie de cler sau de mare sărăcie materială".

La acest punct al lucrărilor sinodale, ce atmosferă se respiră în Aula reuniunilor?
• "E un climat de mare comuniune între noi, episcopii, dar şi de mare bucurie pentru faptul că se poate vorbi despre Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii căci ca păstori dar mai ales credincioşi, ştim prea bine cu toţii rolul fundamental pe care îl are misterul Cuvântului lui Dumnezeu, înţeles mai întâi de toate drept Cuvânt Sfânt, care este Cristos, şi apoi, ca Scriptură, tradiţie şi magisteriu".








All the contents on this site are copyrighted ©.