Benedict al XVI-lea în vizită la Quirinale confirmă cooperarea între Statul italian şi Sfântul Scaun: Biserica nu caută să se impună asupra nimănui, dar vrea să colaboreze pentru binele comun al Statului, respectând "suveranitatea reciprocă"

RV 04 oct 2008. Biserica nu va înceta niciodată să sprijine binele comun al Italiei, în ciuda dificultăţilor economice şi sociale ale momentului; dar Biserica se aşteaptă la respect pentru lucrarea ei pastorală, fără să ceară privilegii nici să aducă prejudicii la libertatea cuiva. Cu aceste gânduri, Benedict al XVI-lea a încheiat intervenţia sa, sâmbătă la Quirinale, în timpul vizitei la preşedintele Republicii Italiene, Giorgio Napolitano. Papa a subliniat importanţa colaborării între Sfântul Scaun şi Stat, în recunoaşterea "suveranităţilor" reciproce.

Quirinale, "casa simbolică a tuturor italienilor" şi într-o epocă nu prea îndepărtată, locul "atâtor pagini fericite şi al câtorva triste din istoria papalităţii": trecând pentru a doua oară pragul palatului Quirinale – prima dată era în 2005, primit de Carlo Azeglio Ciampi – Benedict al XVI-lea a mers cu gândul la deceniile aşa zisei "chestiuni romane", cu alte cuvinte la timpul dintre 1870 - 1920, când palatul Papilor "a devenit – după cum s-a exprimat Sfântul Părinte – aproape un semn de împotrivire" între Italia, care "dorea să se organizeze într-un Stat unitar" şi Sfântul Scaun, "preocupat să-şi păstreze independenţa ca garanţie a propriei misiuni universale". Un excursus istoric, acesta, care a permis Papei să scoată imediat în relief, la începutul cuvântului său, faptul că în oraşul Roma trăiesc acum "în mod paşnic" şi colaborează "în mod rodnic Statul Italian şi Scaunul Apostolic":
• "Şi această vizită a mea, stă să confirme că Quirinale şi Vaticanul nu sunt două coline care se ignoră sau se înfruntă cu invidie; sunt mai degrabă locuri care simbolizează respectul reciproc al suveranităţii Statului şi al Bisericii, gata să coopereze împreună la a promova şi servi binele integral al persoanei umane şi dezvoltarea paşnică a coexistenţei sociale".

Însoţit, printre alţii, de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi de cardinalul vicar Agostino Vallini, Benedict al XVI-lea a intrat la Quirinale în jurul orei locale 11.00, urmând un parcurs şi un protocol sugestiv, în timp ce Roma trecea în doar câteva minute de la soare la grindină şi nori plumburii, şi apoi din nou la soare. Escortat de cavalerişti pe motocicletă din garda şefului de Stat pînă la centrala Piaţa Veneţia – unde a fost salutat de primarul Romei, Gianni Alemanno – coloana oficială a continuat pînă la Quirinale însoţită de un escadron de cavalerişti pe cai, în timp ce pe turnul Palatului Preşedinţiei drapelul vatican flutura alături de tricolorul italian. După onorurile militare şi salutul adus autorităţilor instituţionale – reunite în prestigiosul "Salone degli Arazzi" – preşedintele Napolitano şi Suveranul Pontif s-au întreţinut timp de peste o jumătate de oră într-un colocviu privat, în "Studio della Vetrata". Succesiv, după salutul foştilor preşedinţi, a venit rândul discursurilor oficiale, în "Salone delle Feste".

Pornind de la sărbătoarea Sfântul Francisc din Assisi, celebrată întocmai la 4 octombrie, Benedict al XVI-lea a observat că în această figură care "atrage pe cei care cred cât şi pe cei care nu cred, putem întrevedea imaginea misiunii perene a Bisericii, chiar şi în raportul ei cu societatea civilă. În epoca actuală de mutaţii profunde şi adesea dureroase, a continuat Pontiful, Biserica nu încetează să propună tuturor mesajul de mântuire al Evangheliei şi se angajează să contribuie la edificarea unei societăţi întemeiate pe adevăr şi libertate, pe respectul pentru viaţa şi demnitatea umană, pe dreptate şi solidaritatea socială".
• "Pentru a-şi îndeplini această misiune, Biserica pretutindeni şi întotdeauna trebuie să se poată bucura de dreptul la libertate religioasă, considerat în toată amploarea sa. La Adunarea Naţiunilor Unite, în acest an când comemorează cei şaizeci de ani ai Declaraţiei Drepturilor Omului, am voit să afirm că 'deplina garanţie a libertăţii religioase nu se poate limita la liberul exerciţiu al cultului; dimpotrivă, trebuie să fie ţinută în justa considerare dimensiunea publică a religiei şi prin urmare posibilitatea celor care cred de a-şi face partea lor în construcţia ordinii sociale".

Pentru această finalitate, "Biserica nu-şi propune, cu toate acestea, scopuri de putere, nici nu pretinde privilegii sau aspiră la poziţii de avantaj economic şi social", a repetat Benedict al XVI-lea, cu aceleaşi cuvinte pronunţate anul trecut, referindu-se la unul din punctele cele mai delicate între comunitatea catolică şi societatea civilă:
• "Nu sunt motive de a avea temeri cu privire la o prevaricaţiune în dauna libertăţii din partea Bisericii şi a membrilor ei, care se aşteaptă, printre altele, să le fie recunoscută libertatea de a nu-şi trăda propria conştiinţă iluminată de Evanghelie".

Din partea Bisericii, a fost asigurarea Sfântului Părinte...
• "... păstorii şi credincioşii vor continua să-şi aducă propria contribuţie importantă pentru a construi, chiar şi în aceste momente de incertitudine economică şi socială, binele comun al Ţării, precum şi al Europei şi al întregii familii umane, acordând o atenţie deosebită faţă de cei săraci şi cei marginalizaţi, tinerii în căutarea unui loc de muncă şi cei fără muncă, familii şi cei bătrâni care cu efort şi dăruire au construit prezentul nostru şi merită de aceea gratitudinea tuturor".

Ceva mai înainte, preşedintele Napolitano a vorbit de o "sintonie" cu viziunea lui Benedict al XVI-lea în legătură cu necesitatea de a lucra la progresul uman şi civil, sub semnul "respectului demnităţii umane, în toate formele şi în toate locurile acesteia", stigmatizând prin contrast semnalele de alarmă faţă de noile manifestări îngrijorătoare de discriminare rasială apărute recent în diferite Ţări:
• "Este, aşadar, pe baza acestor riscuri şi fenomene de întunecare a valorilor fundamentale, a demnităţii umane împreună cu altele, când noi simţim că ne aflăm – după cum aţi afirmat – în faţa unei 'urgenţe educative'. A depăşi această urgenţă este responsabilitatea noastră comună, pe planuri diferite, dacă suntem convinşi că trebuie să suscităm în lumea de astăzi un mare avânt de tensiune ideală şi morală".

Benedict al XVI-lea a răspuns în mod analog, arătând "urgenţa" problemei educative care, a afirmat, nu poate face abstracţie "de valorile perene ale umanismului creştin":
• "Formarea tinerilor este, de altfel, o angajare la care şi Biserica se simte implicată, împreună cu familia şi şcoala. Ea, într-adevăr, este ferm convinsă de importanţa pe care educaţia o are în ucenicia libertăţii autentice, premisă necesară pentru un serviciu pozitiv la binele comun. Numai un serios efort educativ va permite construcţia unei societăţi solidare, animată realmente de sensul legalităţii".

În fine, imnul şi pichetul militar, la ceremonia de rămas-bun, l-au salutat pe Benedict al XVI-lea care la 12.30 a plecat de la Quirinale înspre Vatican, însoţit şi la întoarcere, de a lungul străzilor, de salutul a mii de persoane.

Aici, serviciul audio: