2008-10-03 19:23:51

Vineri: sumarul emisiunii


(RV - 3 octombrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- „Doar ochii inimii înţeleg exigenţele unei mari iubiri care ştie să dăruiască fără rezerve”: mesaj al papei Benedict al XVI-lea adresat participanţilor la Reuniunea de studiu de la Roma pentru marcarea celor 40 de ani ai enciclicei „Humanae Vitae” a lui Paul al VI-lea, despre viaţa umană.

- Fiţi ferment al Evanghelie în lume: îndemn al Sfântului Părinte către Cavalerii lui Columb, asociaţie catolică de ajutor reciproc, al cărei consiliu administrativ a fost primit vineri de Papa în Vatican.

- Tot vineri, papa Benedict al XVI-lea a primit şi primul grup de prelaţi ai Conferinţei episcopale din Ecuador cu ocazia vizitei „ad Limina Apostolorum”.

- Cea de-a doua vizită a papei Benedict al XVI-lea la Quirinale, sâmbătă 4 octombrie, ora 11. Actualul Pontif va fi primit de această dată de preşedintele Republicii italiene, Giorgio Napolitano.

- Prezentat la Sala de presă a Sfântului Scaun Sinodul episcopilor asupra Cuvântului lui Dumnezeu pe care Papa îl va inaugura duminică: Liturghia de deschidere va fi celebrată nu în bazilica Sfântul Petru, ci în coincidenţă cu Anul Paulin, în bazilica papală Sfântul Paul din afara Zidurilor.

- Joi în Vatican, colocviu dintre cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone şi ministrul de Externe italian Franco Frattini.

- Episcopii europeni reuniţi la Esztergom în Ungaria, au lansat un presant apel prin care cer să se pună capăt persecuţiilor împotriva creştinilor în India şi în Irak. Vineri, încheiată Adunarea plenară a CCEE, Consiliul Conferinţelor Episcopale ale Europei care s-a desfăşurat pe tema „Biserica şi mijloacele de comunicare”.

- Sâmbătă, în sărbătoarea Sfântului Francisc, Biserica va proclama doi noi Fericiţi: preotul italian Francesco Pianzola din regiunea Lombardia, apostol al lucrătoarelor din orezării şi preotul Francesco Bonifacio originar din ţinutul Istria, ucis de miliţienii lui Tito pentru că era preot.

- După votul afirmativ al Senatului american, planul Bush de 850 miliarde dolari pentru salvarea economiei americane trece vineri pentru votul Camerei. Întretimp, preocupată întreaga panoramă economică mondială.

- Situaţie critică încă pentru creştini în statul indian Orissa.
- În Québec, odinioară fortăreaţă catolică în America de Nord, a fost introdusă în programele şcolare predarea unei noi materii: etica şi cultura religiilor. Un fel de etică de Stat predată în mod obligatoriu de la grădiniţe la şcolile superioare. În tăcerea opiniei publice, reacţia puternică a cardinalului Marc Ouellet, arhiepiscop de Québec şi primat al Canadei.
 
- Din panorama internaţională: Italia, guvernul a aprobat proiectul de lege asupra federalismului fiscal. Colocvii dintre Rusia-Germania-Ucraina privind criza din Caucaz şi acordurile comerciale asupra exportului de gaze naturale şi crizei financiare mondiale.
 
- Sâmbătă 4 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Ierotei episcop, secolul I; în calendarul roman sau latin, comemorarea liturgică a Sfântului Francisc din Assisi, anii 1182- 1226. Totodată, prima sâmbătă a lunii dedicată cinstirii Inimii Neprihănite a Mariei.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.