2008-10-02 19:23:54

Joi: sumarul emisiunii


(RV - 2 octombrie 2008) Principalele ştiri şi alte informaţii:
- Asigurarea libertăţii religioase în avantajul întregii societăţi, subliniată de papa Benedict al XVI-lea primind împreună episcopii din Asia Centrală la încheierea vizitei lor „ad Limina apostolorum”: este vorba de episcopii din Kazahstan, Kârgâzstan şi Uzbekistan - “mică turmă” - a spus Papa - care a menţinut tare credinţa în anii regimului sovietic.

- Tot joi Sfântul Părinte l-a primit în audienţă pe Naji Abi Assi, ambasador al Libanului, în vizită de rămas bun.

- Cardinalul Crescenzio Sepe, arhiepiscop de Napoli aflat la Moscova a dăruit patriarhului Alexei al II-lea o relicvă a Sfântului Ianuarie şi i-a consemnat o scrisoare a papei Benedict al XVI-lea: catolici şi ortodocşi ruşi din ce în ce mai apropiaţi.

- Statele să acţioneze împreună pentru securitatea nucleară: a solicitat arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar vatican pentru Raporturile cu Statele în intervenţia sa la cea de-a 52-a Adunare generală a Agenţiei internazionale pentru energie atomică în curs la Viena până vineri 3 octombrie.

- Preotul portughez Duarte da Cunha este noul secretar general al CCEE, Consiliul Conferinţelor Episcopale ale Europei. Alegerea în unanimitate a avut loc miercuri seară, 1 octombrie, în timpul lucrărilor Adunării plenare care se desfăşoară până vineri 3 octombrie la Esztergom în Ungaria.

- Se va desfăşura miercuri 8 octombrie, la ora 12.30 în Aula Ioan Paul al II-lea de la Sala de presă a Sfântului Scaun Conferinţa de presă pentru prezentarea Mesajului lui Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 95-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului care se va ţine în data de 18 ianuarie 2009 pe tema „Sfântul Paul migrant, ’Apostol al neamurilor’”.

- A fost publicat Documentul final al celui de-al VI-lea Congres mondial pentru pastorala ţiganilor desfăşurat la Freising în Germania de la 1 la 4 septembrie.

- Nu încetează atacurile împotriva creştinilor în India nici cu ocazia Zilei internaţionale a non violenţei, proclamată de ONU în amintirea naşterii lui Gandhi, teoretician şi strateg al non violenţei, ucis de un fanatic hinduist la 30 ianuarie 1948. La distanţa de 60 de ani, India continuă să fie bântuită de tensiuni care în ultimele luni au lovit minorităţile creştine dar nu au cruţat în trecut alte minorităţi religioase precum cea musulmană.

- În urmă cu 80 de ani lua naştere Opus Dei, realitate bisericească devenită prelatură personală care în prezent numără 85 de mii de membri efectivi în cele cinci continente, majoritatea fiind laici căsătoriţi.

- Arabia Saudită propune o reuniune mondială la vârf pentru dialogul între religii.

- Începe vineri pelerinajul regiunii italiene Veneto la Assisi pentru a oferi, în numele întregii naţiuni uleiul pentru „candela votivă a comunelor Italiei” care arde tot anul la mormântul Sfântului Francisc.

- Intenţia Sfintei Scripturi este aceea de a ne învăţa nu „cum merge Cerul”, dar „cum se merge în Cer”: parafrazându-l pe Galileo Galilei, citat la sfârşitul cărţii, s-ar putea spune că acesta este scopul volumului intitulat „Ghid esenţial pentru Biblia Sacră”, scris de mons. Pietro Principe şi publicat de Librăria Editură Vaticană.

- Din actualitatea internaţională: Senatul Statelor Unite a aprobat, miercuri, planul de salvare a băncilor americane propus de preşedintele George W. Bush, care prevede un împrumut de 700 de miliarde de dolari. Cei doi candidaţi la preşedinţia SUA, republicanul John McCain şi democratul Barack Obama, şi-au întrerupt campaniile electorale în vederea apropiatului scrutin de la 4 noiembrie pentru a veni la Washington să voteze planul de salvare a băncilor propus de administraţia preşedintelui George W. Bush.
 
Intenţiile de rugăciune propuse de Pape pentru luna octombrie:
Intenţia generală: Pentru ca Sinodul Episcopilor să ajute păstorii şi teologii, catiheţii şi animatorii, care sunt implicaţi în slujirea cuvântului lui Dumnezeu, să transmită cu mult curaj adevărurile credinţei în comuniune cu întreaga Biserică.
Intenţia misionară: Pentru ca în această lună dedicată misiunilor, prin activitatea de animare a Operelor Pontificale Misionare şi a altor organisme, fiecare comunitate creştină să simtă necesitatea de a participa la misiunea universală a Bisericii cu rugăciunea, sacrificiul şi ajutorul concret.

- Vineri 3 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român sfântul Dionisie Areopagitul, episcop, martir, secolul 1: la fel şi în calendarul roman sau latin unde mai sunt menţionaţi Sfinţii martiri din Tomis, astăzi Constanţa, secolul 4. Totodată, prima vineri a lunii dedicată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.