Frumuseţea unei vieţi trăite în iubirea lui Dumnezeu: Sf. Tereza a Pruncului Isus,
ai cărei părinţi vor fi proclamaţi Fericiţi pe 19 octombrie la Lisieux
(RV - 1 octombrie 2008) „Iată cerul meu, destinul meu: A trăi din iubire”. Repeta Sfânta Tereza din Lisieux a cărei comemorare liturgică deschide luna octombrie. Devenită călugăriţă carmelită cu numele de Maria Francisca Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe a fost proclamată patroană a Misiunilor de către Pius al XI-lea la 14 decembrie 1927.
Părinţii ei, Ludovic Martin şi Zelia Guèrin vor fi beatificaţi la Lisieux duminică 19 octombrie, tocmai în Ziua Mondială a Misiunilor.
A cunoscut suferinţa încă de mică, Sfânta Tereza; născută la Alençon, în Normandia, la 2 ianuarie 1873, la doar 15 zile risca să moară din pricina unei enterite acute. Ultima din opt copii, creşte într-o familie profund creştină, condusă pe drumul credinţei de către părinţi, Ludovic şi Zelia Martin. La vârsta de 14 ani Tereza simte chemarea la viaţa monastică şi îi manifestă tatălui intenţia de a intra în Ordinul Carmelitelor. Anul următor, la 9 aprilie 1888 a trecut pragul mănăstirii de clauzură (de viaţă claustrală), după ce obţinuse permisul special de la papa Leon al XIII-lea, din cauza vârstei prea tinere. Sănătatea ei şubredă, însă, nu rezistă îndelung rigorii regulii carmelite: la 30 septembrie 1897, la doar 24 de ani moare de tuberculoză. De la ea, rămâne azi, mai ales valoarea „micii căi” spre sfinţenie, cuprinsă în Psalmul 130/131, „psalmul copilăriei spirituale”:
1 Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată,
nici nu privesc cu trufie;
nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari
şi prea înalte pentru mine.
2 Sufletul îmi este împăcat şi liniştit,
ca un copil la sânul mamei sale.
Da, sufletul meu este în mine,
ca un copil în braţele mamei sale.
3 Pune-ţi, Israele, nădejdea în Domnul,
de acum şi până-n veci!
Esplică părintele Damaso Zuazua, secretar general al Misiunilor Ordinului Carmeliţilor Desculţi:
• “Calea mică este că trebuie să ne recunoaştem în faţa lui Dumnezeu drept copiii, fiii săi. Aici stă noutatea pentru acea vreme, căci Terza a trăit în perioada iansenismului, a curentului rigorist. În acele timpuri se prezenta Dumnezeul justiţiei, se vorbea puţin despre Dumnezeu-Iubire. Ea în schimb plecând de la experienţa sa personală spune ’dacă tăticul meu pământesc, domnul Martin, este bun, plin de afecţiune, părintesc cu mine, cum să nu fie Dumnezeu Tatăl?’ Şi astfel s-a oferit iubirii milostive a lui Dumnezeu. A recunoaşte, deci, că suntem fii, că suntem copii şi că trebuie să avem această transparenţă şi această încredere a copiilor în Dumnezeu Tatăl”.
Canonizată în 1925, Tereza din Lisieux a fost proclamată Patroană a Misiunilor în 1927, iar la o sută de ani de la moarte, în 1997 papa Ioan Paul al II-lea a declarat-o „doctor al Bisericii”, după Ecaterina din Siena şi Sfânta Tereza de Avila. Mica Sfântă din Lisieux a scris, de fapt, mult în scurta sa viaţă: memorabilă este autobiografia intitulată „Istoria unui suflet”. Astfel, existenţa ei, trăită între zidurile unei mănăstiri, capătă o semnificaţie universală şi transmite femeilor de azi o învăţătură importantă.
Acelaşi părinte Zuazua:
• „Acea atitudine de a se opri, de a contempla, şi reflecta, deoarece astăzi suntem catapultaţi cu viteză fără a avea posibilitatea unei reflecţii asupra vieţii noastre, asupra lumii, asupra a ceea ce se întâmplă, şi nu suntem capabili să citim semnele timpurilor din cauza vieţii mereu grăbite pe care o ducem. Deci, ceva mai mult calm şi linişte pentru a înţelege, a ne da seama. Aceasta ar fi o mare lecţie a micii Tereza. În felul acesta suntem patroni pe noi înşine şi avem disponibilitatea cuvenită pentru inima şi conştiinţa noastră”.
| All the contents on this site are copyrighted ©. |