"Trăirea Împărăţiei lui Dumnezeu în serviciul fraţilor": volum omagial în onoarea
Pr. Olivier Raquez, fost rector al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma
(RV - 30 septembrie 2008) „Vivere il Regno di Dio al servizio dei fratelli”,
în traducere - „A trăi Împărăţia lui Dumnezeu în serviciul fraţilor”: acesta este
titlul volumului din categoria „Miscellanea” în cinstea părintelui belgian
Olivier Raquez, arhimandrit OSB, adică din Ordinul Sfântului Benedict, fost
rector timp de zece ani al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma. Volumul
realizat sub coordonarea episcopului Mihai Frăţilă şi editat de Silviu Hodiş la Galaxia
Gutemberg, a fost prezentat vineri 26 septembrie la Librăria San Paolo de pe Via della
Conciliazione din Roma, de către actualul rector al Colegiului Român, părintele Claudiu
Pop, împreună cu episcopul greco-catolic Mihai Frăţilă, auxiliar de Alba Iulia şi
Făgăraş cu sediul la Bucureşti, cu intervenţia cardinalului Tomáš Špidlík şi Părintelui
Raquez însuşi pentru care Colegiul Pontifical „Pio Romeno” păstrează un profund respect
şi admiraţie.
Volumul cuprinde 17 contribuţii ştiinţifice în diferite limbi,
pe teme de teologie, liturgică şi spiritualitate, semnate de diferiţi autori români
şi străini. După introducere, urmează un cuvânt şi o scrisoare de mulţumire din partea
Preafericirii Sale Lucian, arhiepiscop major al Bisericii greco-catolice române. La
evenimentul cultural au fost prezenţi reprezentanţi ai Congregaţiei pentru Bisericile
Orientale, PS Vasile Bizău, episcop al Curiei Arhieparhiei Majore, câţiva abaţi benedictini
şi mulţi admiratori şi prieteni ai Celui omagiat. Despre semnificaţia volumului omagial
în cinstea părintelui Olivier Raquez, redacţia Pogramului Româna Radio vatican a cules
mărturia PS Mihai Frăţilă, mai întâi student şi apoi ca vicerector colaborator apropiat
al Părintelui Raquez şi în fine rector al Colegiului Pio Romeno. "O carte a prieteniei
şi a bucuriei din partea Colegiului, a celor pe care Părintele Olivier i-a format
şi a celor care l-au cunoscut": spune, între altele, în cele ce urmează PS Mihai: