Criza cuplului familial, moment de creştere şi purificare a iubirii, cu ajutorul lui
Dumnezeu şi al fraţilor: Benedict al XVI-lea, primind reprezentanţii mişcării familiale
"Retrouvaille".
RV 26 sep 2008.Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al fraţilor,
cuplurile în dificultate pot să transforme propria criză într-un
moment de creştere şi să o depăşească făcând să se renască iubirea: a afirmat
Benedict al XVI-lea primind vineri un grup din Asociaţia "Retrouvaille",
cu ocazia întâlnirii mondiale a acestei mişcări familiale. Asociaţia a fost înfiinţată
acum 31 de ani în Canada, fiind alcătuită din familii care au depăşit crize dificile
şi care la rândul lor ajută cuplurile în dificultate. Catolică prin origine şi viziune,
asociaţia "Retrouvaille" este deschisă la familiile de orice confesiune şi este prezentă
în 21 de ţări pe toate continentele. La audienţa cu Sfântul Părinte, responsabilii
internaţionali erau însoţiţi de episcopul Giuseppe Anfossi, preşedintele Comisiei
"Familie şi Viaţă", din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene.
Cine trece
prin momente de criză, să nu-şi piardă speranţa: papa Benedict al XVI-lea a lansat
familiilor în dificultate acest mesaj de încredere, subliniind că este fundamental
să se lase ajutate de Dumnezeu şi de fraţi. În asociaţia voastră, a afirmat Benedict
al XVI-lea la audienţă, se vede încă o dată "degetul" lui Dumnezeu, lucrarea Duhului
Sfânt care suscită în Biserică "răspunsuri adecvate la necesităţile şi urgenţele fiecărei
epoci". Providenţială s-a dovedit în acest sens intuiţia soţilor canadieni Guy şi
Jeannine Beland, în 1977, de a ajuta cuplurile ce trec prin crize grave, să le înfrunte
cu ajutorul unui program specific. Acesta pune accentul pe reconstrucţia relaţiilor
din interiorul familiei, fără a se propune ca alternativ la terapiile psihologice,
ci cu un parcurs distinct şi complementar. Din această asociaţie fac parte soţi care
au trăit în prima persoană aceleaşi dificultăţi, le-au depăşit cu harul lui Dumnezeu
şi sprijinul fraţilor, şi au simţit dorinţa şi bucuria de a pune, la rândul lor, propria
experienţă în slujirea altora. Asociaţia cere şi ajutorul preoţilor care sunt alături
de soţi pe drumul lor şi frâng pentru ei Cuvântul şi Pâinea vieţii.
După cum
arată experienţa, criza conjugală constituie o realitate cu două feţe. • "Pe de
o parte, mai ales în faza ei acută şi mai dureroasă, se prezintă ca un faliment, ca
o dovadă că visul s-a spulberat ori s-a transformat într-un coşmar şi că, din nefericire,
"nu mai e nimic de făcut". Aceasta este faţa negativă. Dar există şi altă faţă, pentru
noi adesea necunoscută, dar pe care Dumnezeu o vede. Orice criză, de fapt, după cum
ne învaţă natura, este o trecere la o nouă fază a vieţii". Dar în timp ce la fiinţele
inferioare, această trecere se verifică automat, pentru om, implică libertatea, voinţa
şi prin urmare o "speranţă mai mare" decât disperarea. • "În momentele mai întunecoase,
soţii şi-au pierdut speranţa. Atunci e nevoie de ceilalţi care să o păstreze, e nevoie
de un 'noi', de o companie de adevăraţi prieteni care, cu cel mai sincer respect,
dar şi cu cea mai sinceră voinţă de bine, sunt gata să împărtăşească un pic din propria
speranţă cu cel care a pierdut-o. Nu în mod sentimental sau veleitar, dar organizat
şi realist. Voi deveniţi astfel, în momentul de ruptură, posibilitatea concretă pentru
cuplu de a avea o referinţă pozitivă, cărora se li se încredinţeze în disperare. Într-adevăr,
când raportul degenerează, soţii cad în solitudine, atât individuală cât şi de cuplu.
Pierd orizontul comuniunii cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu Biserica. Atunci, întâlnirile
voastre oferă "motivul" de a nu se rătăci de tot şi, încet încet, de a urca din nou
povârnişul".
Criza, aşadar, ca un moment de creştere. În această perspectivă
se poate citi povestirea despre nunta din Cana (Ioan 2,1-11). Fecioara Maria îşi dă
seama că soţii 'nu mai au vin' şi îi spune acest lucru lui Isus. Terminarea vinului
ne face să ne gândim la momentul în care, în viaţa unui cuplu, iubirea se termină,
se epuizează bucuria şi se pierde dintr-o dată entuziasmul căsătoriei. După ce Isus
a transformat apa în vin, mirele a primit felicitări pentru că – spuneau invitaţii
– a păstrat pînă în acel moment 'vinul cel bun'. Aceasta înseamnă că vinul lui Isus
era mai bun decât vinul precedent. Ştim că acest 'vin bun' este simbolul mântuirii,
al noului legământ nupţial pe care Isus a venit să-l inaugureze cu umanitatea. Dar
orice căsătorie creştină, chiar şi cea mai şubredă şi şovăitoare, este sacrament al
acestui legământ, şi poate găsi în smerenie curajul de a cere ajutorul de la Domnul.
• "Când un cuplu în dificultate sau, cum arată experienţa voastră, chiar separat
deja, se încredinţează Mariei şi se adresează Celui care a făcut din cei doi 'un singur
trup', poate fi sigur că această criză cu ajutorul Domnului va deveni o ocazie de
creştere, şi că iubirea va ieşi purificată, maturizată, întărită. Acest lucru îl poate
face numai Dumnezeu, care vrea să se folosească de discipolii săi ca de nişte buni
colaboratori, ca să stea alături de cupluri, să le asculte, să le ajute să redescopere
comoara ascunsă a căsătoriei, focul care a rămas ascuns sub cenuşă. El este cel care
reaprinde şi face să ardă flacăra; desigur, nu în acelaşi fel ca îndrăgostirea, dar
de o manieră diferită, mai intensă şi profundă: mereu, însă, aceeaşi flacără".
Cine
ajută astăzi cuplurile în criză – a subliniat Benedict al XVI-lea – aduce un serviciu
care merge 'împotriva curentului': • "Când un cuplu intră în criză, găseşte atâtea
persoane gata să-l îndemne la separare. Pînă şi soţilor căsătoriţi în numele Domnului,
li se propune cu uşurinţă divorţul, uitând că omul nu poate să despartă ceea ce Dumnezeu
a unit (cf Matei 19,6; Marcu 10,9)".
În fine, Papa a încredinţat Sfintei Familii
de la Nazaret această lucrare apostolică, invitând membrii asociaţiei "Retrouvaille"
să alimenteze fără încetare viaţa lor spirituală şi, pentru ca speranţa să nu se epuizeze
sau să se reducă la o simplă formulă, să pună cât mai multă iubire în orice activitate,
mai ales în cazurile cele mai grele.