2008-09-22 16:03:55

În audienţă la Sfântul Părinte, episcopii din Uruguay, în vizită ad Limina: interviu cu preşedintele Conferinţei Episcopale, mons. Carlos Collazzi


(RV – 22 septembrie 2008) Benedict al XVI-lea a primit în audienţă, luni, un grup de episcopi din Uruguay, aflaţi în vizită „ad Limina Apostolorum”. Uruguayul, fostă colonie spaniolă, ce şi-a redobândit independenţa în 1825, numără peste trei milioane de locuitori, din care 40% sunt de origine italiană.

Privind cerinţele pastorale din această ţară latino-americană, vă propunem un interviu cu preşedintele Conferinţei Episcopale din Uruguay, monseniorul Carlos Collazzi, episcop de Mercedes:
• „Contextul este foarte asemănător celui din America Latină, dar – în acelaşi timp - Uruguayul este o ţară cu trăsături foarte specifice, din cauza unei prezenţe masive a emigranţilor. Prenumele noastre sunt italiene, spaniole, germane. În comparaţie cu restul continentului, noi nu avem indigeni şi, din multe puncte de vedere, suntem foarte asemănători Europei. Pentru mulţi cetăţeni latino-americani, a merge în Uruguay este ca şi cum ar merge în America, în sensul considerării acestei ţări ca un loc în care viitorul îţi este asigurat. Ajungând aici, fiecare a adus cu sine mărturia culturii de apartenenţă şi acest fapt reprezintă o altă particularitate a ţării noastre. Caracteristică este şi mentalitatea laicizată şi secularizată, chiar dacă uruguayenii au un foarte puternic simţ religios. Şi acest aspect – al laicizării şi secularizării mentalităţii – este pentru noi un motiv de mare suferinţă dar, în acelaşi timp, reprezintă şi un puternic impuls de a găsi rezolvări.

Biserica din America Latină înfruntă chestiuni cruciale, precum apărarea vieţii şi a familiei. Care este situaţia in Uruguay?
• „Chestiunea vieţii şi a familiei se află – în prezent – printre priorităţile noastre. Dar cred că acestea sunt oriunde problematici de prim plan. În ceea ce priveşte dezbaterea actuală asupra liberalizării avortului, Biserica şi-a făcut auzită vocea în mod clar şi puternic. Avem încredere şi în eforturile preşedintelui republicii privind rezolvarea chestiunii. Este de profesie medic şi a declarat, în mai multe ocazii că, în cazul în care parlamentul ar aproba legea pro-avort, el ar folosi dreptul de veto. Şi un veto din partea preşedintelui în privinţa unei legi, ar compromite cu siguranţă parcursul acesteia. Şi cu ocazia întâlnirii cu Comisia permanentă a Conferinţei episcopale, preşedintele a reafirmat că nu va avea nici o ezitare în a continua să-şi urmeze parcursul. Şi Conferinţa Episcopală s-a exprimat – de mai multe ori – cu privire la problematica avortului şi a cuplurilor homosexuale

Care este situaţia vocaţiilor în Uruguay?
 • ”S-a spus mereu că lipsa preoţilor, a călugărilor, este o chestiune cu care se confruntă Uruguayul, dar avem un număr de vocaţii ce este mereu constant. Nu înregistrăm o scădere şi – desigur – Domnul nu ne lasă fără ajutor. Fără îndoială, avem nevoie de preoţi şi în mai multe ocazii am apelat la sprijinul preoţilor fidei donum.
Pentru a alimenta pastorala vocaţională, este necesară acordare unei atenţii deosebite pastoralei tinerilor. În acest aspect ne ajută şcoala catolică care numără un număr considerabil de elevi, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă aceste instituţii, căci nu primesc nici un fel de subvenţie din partea statului, încât părinţii sunt nevoiţi să plătească întreaga sumă de şcolarizare pentru ca fiii lor să poată studia. În aceşti ani s-a extins şi diaconatul permanent care – desigur – nu înlocuieşte preoţia, dar diaconii – cu identitatea lor specifică – reuşesc să lucreze alături de noi, făcând să atingem obiective importante.
Cum pune în practică Biserica din Uruguay documentul de la Aparecida?
• „După întâlnirea de la Aparecida a episcopatului sud-american, Biserica din Uruguay a trasat liniile principale ale orientării pastorale. Am aplicat în mod concret orientările exprimate la finalul acestei Conferinţe, studiind bine realitatea in care aceste principii puteau fi promovate. Fiecare creştin trebuie să devină discipol sau misionar, iar îndatorirea noastră este de a da un nou impuls misiunii evanghelizatoare a Bisericii. Orientarea noastră biblică este şi rămâne drumul spre Emaus”.
În concluzie, care sunt aşteptările episcopilor uruguayeni legate de vizita ad Limina şi de întâlnirea cu Benedict al XVI-lea?
•”Ne aşteptăm ca Petru, azi Benedict al XVI-lea, să ne întărească în credinţă. Ajungem aici, la Roma, venind de foarte departe, încredinţaţi fiind că Sfântul Părinte ne este foarte aproape. Vizita ad Limina este o manifestare intensă a unităţii Bisericii. Suntem nerăbdători să ascultă ceea ce ne va spune Papa pentru a învigora misiunea noastră de păstori”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.