A lucra în via Domnului este deja pe acest pământ o recompensă: Benedict al XVI-lea
la rugăciunea "Angelus, duminică la Castel Gandolfo (text)
(RV - 21 septembrie 2008) Pentru Benedict al XVI-lea, încă o întâlnire,
poate penultima în acest sezon, cu pelerinii reuniţi
în curtea interioară a Platului Apostolic din Castel Gandolfo
pentru recitarea rugăciunii „Angelus”. Poate penultima,
spuneam, înainte de revenirea în Vatican. Şi duminica aceasta numeroşi credincioşi,
localnici dar cei mai mulţi pelerini din diferite părţi ale lumii s-au reunit în curtea
interioară precum şi în piaţa din faţa reşedinţei pontificale, pentru a-i asculta
cuvântul de învăţătură şi a se ruga împreună frumosul antifon „Îngerul Domnului”.
O rugăciune bogată în conţinut teologic cuprinzând principale mistere ale credinţei
creştine: Bunavestire, Naşterea, Patima, Moartea şi Învierea lui Isus contemplate
împreună cu Maria, mlădiţa desăvârşită a viei Domnului al cărei rod este Isus, Mântuitorul
nostru.
După recitarea antifonului şi invocarea binecuvântării apostolice,
papa Benedict al lansat două apeluri cu referire la ţările lovite recent de cicloane
şi la atingerea obiectivelor mileniului asumate de Naţiunile Unite.
Iată
alocuţiunea Papei şi apelurile respective în traducerea noastră de lucru:
Dragi
fraţi şi surori, poate vă amintiţi că atunci când, în ziua alegerii mele, m-am adresat
mulţimii din Piaţa Sfântul Petru, mi-a venit spontan să mă prezint ca un lucrător
al viei Domnului. Ei bine, în Evanghelia de astăzi (cf Mt 20, 1-16a), Isus
povesteşte tocmai parabola stăpânului viei care la diferite ore ale zilei cheamă lucrători
să muncească în via sa. Iar seara dă tuturor aceeaşi plată, un dinar, trezind protestul
celor de la prima oră. Este clar că acel dinar reprezintă viaţa veşnică, dar pe care
Dumnezeu îl rezervă tuturor. Mai mult, tocmai aceia care sunt consideraţi „cei din
urmă”, dacă îl acceptă, devin „cei dintâi”, în timp ce „primii” pot risca să sfârşească
„cei din urmă”. Un prim mesaj al acestei parabole stă în faptul însuşi că stăpânul
nu tolerează, pentru a spune astfel, lipsa de ocupaţie, a sta degeaba: vrea ca toţi
să fie angajaţi în via sa. Şi în realitate a fi chemaţi este deja cea dintâi recompensă:
a putea lucra în via Domnului, a se pune în serviciul său, a colabora la opera sa,
constituie prin sine un premiu inestimabil, ce recompensează orice oboseală. Însă
înţelege aceasta doar cine iubeşte pe Domnul şi Împărăţia sa; cine în schimb lucrează
doar pentru plată nu-şi va da seama niciodată de valoarea acestei inestimabile comori.
Cel
care povesteşte parabola este Sfântul Matei, apostol şi evanghelist, a cărui sărbătoare
liturgică între altele cade chiar astăzi. Îmi place să subliniez că Matei, în prima
persoană, a trăit această experienţă (cf Mt 9,9). De fapt el, înainte ca Isus
să-l fi chemat, practica meseria de vameş şi de aceea era considerat păcătos public,
exclus de la „via Domnului”. Dar totul se schimbă când Isus, trecând pe lângă banca
de impozite, îl priveşte şi îi spune: „Urmează-mă”. Matei s-a ridicat şi l-a urmat.
Din vameş a devenit imediat ucenic al lui Cristos. Din „cel din urmă” s-a regăsit
„primul”, datorită logicii lui Dumnezeu, care - spre norocul nostru! - este diferită
de cea a lumii. „Gândurile mele nu sunt gândurile voastre - spune Domnul prin gura
profetului Isaia -, căile voastre nu sunt căile mele” (Is 55,8). Chiar şi Sfântul
Paul, pentru care celebrăm un special An jubiliar, a trăit bucuria de a se simţi chemat
de Domnul să lucreze în via sa. Şi cât de mult a lucrat” Dar, aşa cum el însuşi mărturiseşte,
a fost harul lui Dumnezeu care a lucrat cu el, acel har care din persecutor al Bisericii
l-a transformat în apostol al neamurilor. Fapt ce îl face să spună: „Pentru mine a
trăi este Cristos, iar a muri este un câştig”. Însă imediat adaugă:”Dar dacă a trăi
în trup îmi este de folos pentru lucrare, nu ştiu într-adevăr ce să aleg” (Fil
1,21-22). Paul a înţeles bine că a lucra pentru Domnul este deja pe acest pământ
o recompensă.
Fecioara Maria, pe care cu o săptămână în urmă am avut bucuria
să o venerez la Lourdes, este mlădiţa perfectă a viei Domnului. Din ea a răsărit rodul
binecuvântat al iubirii divine: Isus, Mântuitorul nostru. Să ne ajute Ea să răspundem
mereu şi cu bucurie la chemarea Domnului, şi să găsim fericirea noastră în a putea
obosi pentru Împărăţia cerurilor.
După recitarea rugăciunii „Îngerul
Domnului” şi înainte de saluturile în diferite limbi, papa Benedict al XVI-lea
a lansat două apeluri de actualitate referitoare la situaţia internaţională:
primul relativ la ţările din zona Caraibelor şi Statele Unite
lovite de cicloane şi al doilea referitor la Adunarea generală
a Naţiunilor Unite privind angajarea pentru Obiectivele Mileniului.
„În
săptămânile trecute ţările caraibe - în special Haiti, Cuba, Republica Dominicană
- şi sudul Statelor Unite ale Americii - în special Texasul - au fost dur lovite de
cicloane. Aş vrea din nou să asigur tuturor acelor dragi populaţii amintirea mea specială
în rugăciune. În afară de aceasta, urez ca să ajungă cu promptitudine ajutoarele
în zonele mau grav afectate. Binevoiască Domnul ca, cel puţin în aceste circumstanţe,
solidaritate şi frăţietate să prevaleze asupra oricărei ale raţiuni”.
„Joia
viitoare, 25 septembrie, se va ţine la New York, în cadrul celei de-a 63-a sesiuni
a Adunării Generale a ONU, o întâlnire la nivel înalt pentru a verifica îndeplinirea
obiectivelor stabilite în Declaraţia Mileniului, la 8 septembrie 2000. Cu ocazia acestei
importante reuniuni, care va vedea împreună liderii tuturor ţărilor lumii, aş vrea
să reînnoiesc invitaţia ca să se ia şi să se aplice cu curaj măsurile necesare pentru
eradicarea sărăciei extreme, foametea, ignoranţa şi flagelul pandemiilor care lovesc
mai ales pe cei mai vulnerabili. O atare angajare, deşi cerând în aceste momente de
dificultăţi economice mondiale speciale sacrificii, nu va lipsi să producă importante
beneficii fie pentru dezvoltarea naţiunilor care au nevoie de ajutor din extern fie
pentru pacea şi bunăstarea întregii planete”.