Fugiţi de idolatria banului, a puterii şi chiar de cea a cunoaşteri! Îndemn al lui
Benedict al XVI-lea lansat la Liturghia de la „Esplanade des Invalides” din Paris.
Şi apoi: „Niciodată Dumnezeu nu cere omului să-şi sacrifice raţiunea”
(RV - 13 septembrie 2008) Papa Benedict al XVI-lea a celebrat sâmbătă în comemorarea
liturgică a Sfântului Ioan Crizostomul sau Ioan Gură de Aur, episcop şi învăţător
al Bisericii, Sfânta Liturghie pentru credincioşii regiunii „L’Île de
France”. Textele Liturghiei au cele pentru Sfântul zilei, folosindu-se cântul gregorian
dar şi cântări polifonice, Profesiunea de
credinţă sau Crezul - dialogat şi Rugăciunea
euharistică III. Celebrarea Liturghiei a avut loc pe Esplanada Invalizilor
din Paris.
(Este vorba de un impozant complex monumental format din Hôtel
des Invalides, de Muzeul Armatei şi de Biserica Domului. Biserica Sfântului
Ludovic al Invalizilor, având ca prelungire Biserica Domului, este catedrala
Ordinariatului Militar şi aici a fost executată pentru prima dată Missa „Requiem”
a compozitorului Hector Berlioz în 1837; şi tot în aceeaşi catedrală, teologul
dominican Părintele Yves-Marie Congar, internat la Hôtel des Invalides, a primit
din mâinile cardinalului Johannes Willebrands, la 8 decembrie 1994, bereta de cardinal.
Domul păstrează din 1849 cenuşa trupului lui Napoleon. Lungă de 500m
şi largă 250m, esplanada, cu cele şase grădini separă complexul monumental
de râul Sena. Esplanada poate conţine circa 190 de mii de persoane).
Au
participat circa 200 de mii de persoane iar alte 50 de mii au urmărit Liturghia pe
ecrane gigant în spaţiile adiacente din Piaţa Vauban.
Predica lui Benedict
al XVI-lea a fost o mare proclamare a lui Cristos mort şi înviat, prezent în Euharistia
celebrată de Biserica care păşeşte începând din Cenaclu: Cristos care ne eliberează
de idoli şi ne face părtaşi ai vieţii sale, misionari ai iubirii sale în lume; Cristos
care ne face liberi, conştienţi de realitatea unei lumi atât de complexe; Cristos
care este stânca pe care este zidită Biserica, comunitate de persoane care au o vocaţie.
Toţi chemaţi, prin botez, iar unii şi prin darul preoţesc şi al carismei monastice.
„Prima
Scrisoare a Sfântului Paul către Corinteni - a spus Papa - ne face să descoperim în
acest an paulin, deschis la 28 iunie, cât de mult sfaturile date de Apostol rămân
actuale”. „Fugiţi de idolatrie” (1Cor 10,14), scrie unei comunităţi
foarte marcate de păgânism şi divizate între adeziunea la noutatea Evangheliei şi
observarea vechilor practici moştenite de la strămoşi. Fuga de idoli, însemna atunci
să înceteze de a mai cinsti divinităţile Olimpului, să înceteze de a aduce jertfe
sângeroase. Fuga de idoli însemna a merge la şcoala profeţilor Vechiului Testament,
care denunţau tendinţa spiritului uman de a-şi forja false reprezentări ale lui Dumnezeu.
Cu excepţia poporului lui Israel care primise revelaţia unicului Dumnezeu, lumea
antică era aservită cultului idolilor , care constituiau o puternică alienare şi abăteau
omului de la adevăratul său destin. Ei îl împiedecau să recunoască faptul că Cristos
este singurul Mântuitor, singurul care indică omului calea spre Dumnezeu.
Această
invitaţie de a fugi de idoli rămâne valabilă şi azi. Lumea contemporană nu şi-a creat
oare proprii idoli? Nu a imitat oare, chiar fără să ştie, păgânii din antichitate,
abătând omul de la adevăratul său scop, de la fericirea de a trăi veşnic cu Dumnezeu?...Ispita
de a idolatriza un trecut care nu mai există, uitându-i lipsurile; ispita de a idolatriza
un viitor care încă nu există, crezând că omul doar cu forţele sale poate realiza
fericirea eternă pe pământ!...Banul, setea de avere, de putere şi până şi setea de
a şti nu au abătut oare omul de la adevăratul său Scop?
Benedict al XVI-lea
face o deosebire clară între condamnarea idolatriei şi evaluarea persoanei care se
găseşte în întuneric…Exprimă stimă pentru conştiinţa individuală, pentru alegerile
făcute de persoana umană. „Sfântul Ioan Crizostomul observă că Sfântul Paul condamnă
cu asprime idolatria ca un „păcat grav”, un „scandal”, o „adevărată ciumă” (Omilia
24 asupra Primei Scrisori către Corinteni, 1). El adaugă imediat că această condamnare
radicală a idolatriei nu este în nici un caz o condamnare a persoane ca idolatră.
Niciodată
în judecăţile noastre - spune Papa - nu trebuie să confundăm păcatul, care este inacceptabil
şi păcătosul a cărui stare de conştiinţă nu o putem judeca şi care, în orice caz,
este mereu susceptibilă de convertire şi de iertare…Niciodată Dumnezeu nu cere omului
să sacrifice raţiunea! Niciodată raţiunea nu intră în contradicţie reală cu credinţa”
Unicul Dumnezeu - Tatăl, Fiu şi Duh Sfânt - a creat - raţiunea noastră şi ne dăruieşte
credinţa, propunând libertăţii noastră să o accepta ca un dar preţios. Cultul idolilor
este ceea ce abate omul de la această perspectivă, şi raţiunea însăşi îşi poate plăsmui
idoli.
Cum să ajungem la Dumnezeu? În a doua parte a predicii papa Benedict
s-a întrebat cum putem ajunge să-L găsim sau să-l regăsim pe Acela pe care omul îl
caută în străfundul său, deşi uitându-L atât de des? Sfântul Paul ne cere să facem
uz nu numai de raţiunea noastră, dar mai presus de toate de credinţa noastră pentru
a-L descoperi. Papa invită la descoperirea realităţi de credinţă prezente în pâinea
pe care noi o frângem în Euharistie. Această pâine este împărtăşire cu Trupul lui
Cristos; potirul de mulţumire pe care noi îl binecuvântăm este împărtăşire cu Sângele
lui Cristos. O revelaţie extraordinară, ce ne vine de la Cristos şi ne este transmisă
de Apostoli şi de toată Biserica de aproape două mii de ani: Cristos a instituit sacramentul
Euharistiei în seara Joii Sfinte. El a voit ca jertfa sa să fie prezentată din nou,
în mod nesângeros, ori de câte ori un preot spune din nou cuvintele consacrării asupra
pâinii şi a vinului.
Omilia lui Benedict al XVI-lea sâmbătă dimineaţă 13 septembrie
pe Esplanada Invalizilor din Paris este totodată o mare proclamare a lucrărilor minunate
înfăptuite de Domnului. Şi Papa citează din nou pe Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărei
comemorare liturgică se celebrează la 13 septembrie. De fapt, continuă, „ceea ce este
în potir este exact ceea ce a curs din coasta străpunsă şi de aceasta noi ne facem
părtaşi”. Nu este numai participare şi împărtăşire, există şi uniune, el ne spune:
În sinea ei Liturghia ne invită şi să fugim de idoli, deoarece - insistă Sfântul Paul
- „nu puteţi bea potirul Domnului şi potirul demonilor” (1Cor 10,21). Liturghia
ne invită să discernem ceea ce, în noi, ascultă de Duhul lui Dumnezeu şi ceea ce în
noi rămâne în ascultarea duhului celui rău.
Euharistia este un mare dar al
prezenţei lui Cristos. Este un dar legat în mod intrinsec de comunitatea de credinţă
care este Biserica. „Ori de câte ori este celebrată o liturghie, ori de câte ori Cristos
se face prezent în mod sacramental în Biserica sa, este înfăptuieşte lucrarea mântuirii
noastre. A celebra Euharistia înseamnă de aceea a recunoaşte că Dumnezeu singur este
în stare să ne dăruiască fericirea deplină, să ne înveţe adevăratele valori, valorile
veşnice care nu vor apune niciodată. Dumnezeu este prezent pe altar, dar El este prezent
de asemenea pe altarul inimii noastre când, împărtăşindu-ne, noi îl primim în sacramentul
euharistic. El singur ne învaţă să fugim de idoli, miraje ale gândirii.
Papa
a făcut un curajos şi puternic apel pentru a retrezi noi şi numeroase vocaţii la preoţie
şi viaţa călugărească: „Aici, dragi locuitori ai Parisului şi regiunii pariziene,
dar şi voi toţi care aţi venit din toată Franţa şi din alte ţări învecinate, permiteţi-mi
să lansez un apel plin de încredere în credinţa şi în generozitatea tinerilor, care
îşi pun întrebarea asupra vocaţiei călugăreşti sau sacerdotale: Nu vă fie teamă! Nu
vă fie frică să vă dăruiţi viaţa lui Cristos! Nimic nu va înlocui vreodată ministerul
preoţilor în viaţa Bisericii. Nimic nu va înlocui vreodată Liturghia pentru mântuirea
lumii” Dragi tineri sau mai puţin tineri care mă ascultaţi, nu lăsaţi fără răspuns
chemarea lui Cristos. Sfântul Ioan Crizostomul, în Tratatul despre Preoţie, a arătat
cât de mult răspunsul omului poate întârzia să vine, dar el este exemplul viu al lucrării
lui Dumnezeu asupra unei libertăţi umane care se lasă modelată de harul său.
Apoi
Papa, la acest punct, a revenit asupra importanţei de a se elibera de idolatrie. Cristos
în persoană ne-a învăţat să fugim de idolatrie, invitându-ne să clădim casa noastră
pe stâncă (Lc 6,48).
„În această speranţă ce nu dă greş în prezenţa
veşnică a lui Dumnezeu în fiecare din sufletele noastre, în această bucurie de a şti
că Cristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor, în această putere pe care Duhul
Sfânt o dă tuturor bărbaţilor şi femeilor care acceptă să se lase prinşi de El, eu
vă încredinţez. dragi creştini din Paris şi din Franţa acţiunii puternice şi milostivirii
Dumnezeului iubirii care a murit pentru noi pe Cruce şi înviat biruitor în dimineaţa
Paştelui. Tuturor oamenilor de bunăvoinţă care mă ascultă, le spun cu Sfântul Paul:
„Fugiţi de cultul idolilor, nu încetaţi să face binele!”