2008-09-13 19:35:29

Benedict al XVI-lea a sosit sâmbătă seară la Lourdes, pentru a marca 150 de ani de la apariţiile Maicii Domnului: primele trei etape din itinerarul jubiliar şi procesiunea "aux flambeaux"


RV 13 sep 2008. Sâmbătă seară, Benedict al XVI-lea a sosit la Lourdes, în jurul orei locale 18.00. Ocazia acestei a X-a călătorii internaţionale a pontificatului este întocmai a 150-a aniversare de la apariţiile Sfintei Fecioare Maria în orăşelul din Pirineii francezi. După primirea informală din partea autorităţilor orăşeneşti, Benedict al XVI-lea a străbătut cu automobilul panoramic primele două etape din "Itinerarul Jubileului". La fiecare etapă, Pontiful a pronunţat rugăciunea prevăzută de Jubileu iar sunetul a fost transmis în diversele ambiente din Complexul Sanctuarelor de la Lourdes. Itinerarul jubiliar comportă vizita la patru locuri legate de viaţa Sfintei Bernadeta Soubirous, cea care în 1858 a primit apariţiile Maicii Domnului.

Primul loc jubiliar este baptisteriul, locul unde se celebrează taina Botezului, din biserica parohială "Preasfânta Inimă a lui Isus"; aici, Benedict al XVI-lea a fost primit de parohul comunităţii după care a zăbovit în rugăciune şi adoraţie în capela Preasfântului Sacrament şi la baptisteriul unde Bernadeta a fost botezată. Papa a recitat apoi rugăciunea primei etape jubiliare şi "Tatăl Nostru".

A doua etapă parcursă de Sfântul Părinte pe traseul jubiliar este aşa numitul "Cachot", spaţiul îngust şi modest unde Bernadeta a trăit împreună cu familia. Însoţit de episcopul de Tarbes-Lourdes, mons. Jacques Perrier, Sfântul Părinte a pronunţat rugăciunea specifică acestui loc jubiliar, a sărutat rozariul Bernadetei şi a recitat rugăciunea "Bucură-te, Marie!", după care corul a intonat cunoscutul refren "Ave Maria" de la Lourdes.

Succesiv, cu automobilul, Papa s-a transferat la Grota Massabielle ("Vechea Stâncă", în dialectul borgodin) pentru al treilea popas din itinerarul jubiliar acolo unde au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare. Papa a păşit în interiorul Grotei şi în timp ce a trecut prin faţa izvorului, un copil i-a dat un pahar cu apă din acest izvor. Apoi, a aprins o lumânare aşezată pe celebrul candelabru şi s-a recules în tăcere, înainte de a citi cu voce tare rugăciunea celei de a treia etape a jubileului. După rugăciunea "Ave Maria", corul a intonat cântarea "Magnificat" ("Măreşte suflete al meu pe Domnul") în timp ce Sfântul Părinte pleca de la Grota apariţiilor pentru a ajunge la ermitajul "Sfântul Iosif" din Lourdes.

Succesiv, începând cu ora locală 21.30, procesiunea cu lumânările aprinse ("aux flambeaux"), discursul Papei şi cântarea "Te Deum". Duminică dimineaţă, Sf. Liturghie jubiliară prezidată de Pontiful Roman urmată de rugăciunea "Îngerul Domnului" la sanctuarul marian de la Lourdes.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.