Sfântul Paul învaţă că a fi apostol înseamnă a vesti "bucuria lui Cristos" în lume.
O slujire "24 de ore din 24". Cateheza lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală
(RV - 10 septembrie 2008) La audienţa generală desfăşurată în aula Paul al
VI-lea din Vatican, înainte de mesajul către Franţa, în vederea vizitei apostolice
care începe vineri - cu etape la Paris şi Lourdes - papa
Benedict al XVI-lea a continuat ciclul catehezelor dedicate Apostolului
Paul, cu ocazia Anului Paulin. O cateheză vizând de această dată trăsăturile
caracteristice ale misiunii sale de „apostol”, încheiată cu urarea ca martorii Evangheliei
din orice timp să fie în mod esenţial „apostoli ai bucuriei lui Cristos”.
În
slujba Evangheliei „douăzeci şi patru de ore din două zeci şi patru”, curajos până
la abnegaţie în a suporta - în numele şi pentru iubirea lui Cristos - lovituri, închisoare,
naufragii, munci istovitoare, călătorii extenuante. Paul din Tars, a explicat Benedict
al XVI-lea, ştia foarte bine că cuvântul „apostol” vrea să spună în greacă „trimis”,
un ambasador pe seama cuiva, pentru care să se consume fără cruţare. Şi fiind acel
„Cineva” Cristos însuşi, care îl răpise la porţie Damascului, Paul ştie tot atât de
bine - şi pune în evidenţă aceasta de mai multe ori în Scrisorile sale - că o chemare
interioară propriu-zisă l-a făcut să devină apostol şi nu un act de voinţă omenească: •
„În definitiv, Domnul este cel care constituie întru apostolat, nu propria prezumţie.
Apostolul nu se face de la sine, dar este făcut atare de către Domnul; prin urmare
are nevoie să se raporteze constant la Domnul. Nu fără motiv, Paul spune că este ’apostol
prin chemare’, adică nu ’din partea oamenilor, nici prin mijlocirea vreunui om, ci
prin Isus Cristos şi Dumnezeu Tatăl”.
Deci, un ales dintre mulţi, „aproape
selecţionat de harul lui Dumnezeu”, a explicat papa Benedict care dacă pe de o parte
recunoaşte pe deplin supremaţia Celor Doisprezece aleşi de Isus în timpul vieţii sale
pământeşti - autodefinindu-se în mai multe ocazii ca „cel mai mic dintre apostoli”
- pe de alta manifestă o concepţie mai amplă a angajării care revine unui vestitor
al Evangheliei: • „Apare clar, de aceea, că ideea paulină de apostolat nu se restrânge
la grupul Celor Doisprezece. Bineînţeles, Paul ştie să deosebească bine propriul caz
de cel al acelora ’care fuseseră apostoli înainte’ de el: le recunoaşte acestora un
loc cu totul special în viaţa Bisericii. Cu toate acestea, cum toţi ştiu, şi Sfântul
Paul se consideră pe sine ca Apostol în sens strict. Cert este că, în perioada originilor
creştine, nimeni nu a parcurs atâţia kilometri câţi a străbătut el, pe uscat şi pe
mare, cu singurul scop de a vesti Evanghelia”.
A fi ales prin „iniţiativă”
divină şi a fi trimis sunt două din cele trei caracteristici puse în evidenţă de Benedict
al XVI-lea din concepţia ce se are despre termenul „apostol” în experienţa paulină.
A treia caracteristică, a subliniat, priveşte „exerciţiul vestirii Evangheliei” având
drept consecinţă „întemeierea de biserici”. Titlul de apostol - a afirmat papa Benedict
- nu este şi nu poate fi un titlu onorific. El angajează concret şi chiar dramatic
toată existenţa subiectului interesat”. • „Un element tipic al adevăratului apostol,
pus bine în lumină de Sfântul Paul, este un fel de identificare între Evanghelie şi
evanghelizator, şi una şi altul destinaţi la aceeaşi soartă. Nimeni ca Paul, de fapt,
nu a evidenţiat cum vestirea crucii lui Cristos apare drept ’scandal şi nebunie’,
la care mulţi reacţionează prin neînţelegere şi refuz. Aceasta se întâmpla în acel
timp, şi nu trebuie să trezească uimire că acelaşi lucru se întâmplă şi azi (…). Apostolii
sunt colaboratori ai lui Dumnezeu, al cărui har lucrează cu ei.
Corintenilor
le scrie, nu fără o nuanţă de ironie: „Căci ni se pare că Dumnezeu ne-a făcut pe noi,
apostolii, cei din urmă, ca nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit ca un spectacol
pentru lume, pentru îngeri şi pentru oameni. Noi suntem nebuni pentru Cristos, voi
sunteţi înţelepţi în Cristos; noi suntem slabi, voi sunteţi tari; voi vă bucuraţi
de cinste, iar noi, de dispreţ. Până în ceasul de acum, suntem flămânzi şi însetaţi,
suntem goi şi chinuiţi şi pribegim. Noi trudim, muncind cu mâinile noastre. Când suntem
batjocoriţi, binecuvântăm; când suntem persecutaţi, răbdăm; când suntem insultaţi,
răspundem cu blândeţe. Am ajuns gunoiul lumii, murdăria tuturor până acum” (1 Cor
4,9-13).
Ceea ce îl călăuzeşte pe apostolul Paul în toate acestea, este
certitudinea, bucuria profundă că nimic nu ne poate despărţi de iubirea lui Dumnezeu.
Şi această iubire este adevărata bogăţie a vieţii umane. Şi Paul era dăruit total
Evangheliei, cu toată existenţa: am putea spune 24 din 24 de ore! Îndeplinea slujirea
sa cu fidelitate şi cu bucurie „ca să câştige măcar pe unii”. Şi faţă de Bisericile
întemeiate de el, deşi ştia că are o legătură de paternitate (cf 1Cor 4,15),
dacă nu de-a dreptul de maternitate (cf Gal 4,19) se punea în atitudine de
completă slujire, declarând admirabil: „Nu că am fi noi stăpâni peste credinţa voastră,
ci vrem să colaborăm şi noi la bucuria voastră” (2Cor 1,24). Aceasta - a spus
în încheiere Benedict al XVI-lea - rămâne misiunea tuturor apostolilor lui Cristos
în toate timpurile: „să fie colaboratori ai adevăratei bucurii”.
În momentul
saluturilor finale, după ce a adresat unul special participanţilor la Seminarul asupra
comunicărilor sociale, promovat de Universitatea Pontificală a Sfintei Cruci, Benedict
al XVI-lea a dedicat, în perspectiva apropiatului pelerinaj la Lourdes, un gând marian
tinerilor, bolnavilor şi celor recent căsătoriţi: „Alaltăieri am celebrat sărbătoarea
Naşterii Fericitei Fecioare Maria, iar pe 12 septembrie vom celebra comemorarea Numelui
Mariei. Conciliul Vatican II afirmă că Maica Domnului ne precede în drumul credinţei
„deoarece a crezut în împlinirea cuvintelor Domnului”. Pentru voi toţi, „cer Sfintei
Fecioare darul unei credinţe din ce în ce mai mature”.
Ca de obicei, în finalul
audienţei generale, după intonarea în cor a rugăciunii Tatăl nostru în limba latină,
papa a invocat binecuvântarea apostolică peste toţi cei prezenţi, binecuvântare ce
ajunge, pe această cale, la toţi ascultătorii noştri.