Papa la Cagliari; Liturghie în piaţa sanctuarului Maicii Domnului de la Bonaria, urmărită de mii de credincioşi din toată Sardinia şi de pe ambarcaţiunile din largul mării: Textul omiliei lui Benedict al XVI-lea

(RV - 7 septembrie 2008) Tinerii au fost adevăraţii protagonişti ai aşteptării Papei la Cagliari, în Sardinia. Veniţi din toată insula, s-au reunit în pavilionul Târgului, unde sâmbătă au trăit o intensă veghe de rugăciune în aşteptarea sosirii Papei. Trei au fost momentele principale ale scurtei dar intensei vizite pastorale a succesorului lui Petru: celebrarea Sfintei Liturghii în piaţa sanctuarului marian „Doamna Noastră de la Bonaria”, care a încheiat celebrările centenarului proclamării Fecioarei Maria de la Bonaria ca patroană maximă a Sardiniei; apoi, înainte de recitarea antifonului „Îngerul Domnului”, un moment de mare intensitate spirituală când episcopul Romei a aşezat în mâna dreaptă a statuii Fecioarei o bărcuţă de aur, simbol al Bisericii insulare, înlocuind mica barcă de argint, şi, de asemenea, o lumânare, emblema credinţei sarzilor. În schimb, în cursul după amiezii, a avut loc întâlnirea cu preoţii şi seminariştii din toată Sardinia, pe care Papa i-a putut vedea reuniţi în catedrala oraşului; în încheiere, mult aşteptata întâlnire cu tinerii, in inima oraşului Cagliari, adică în Piaţa Carlo Felice. O mare tribună, o scenografie extraordinară şi Portul Cagliari au constituit fundalul îmbrăţişării pe care tinerii sarzi i-au oferit-o Sfântului Părinte. Enormă şi de data aceasta participarea credincioşilor veniţi din toate colţurile insulei: circa 150 de mii. În timpul precedentelor vizite pastorale făcute de Paul al VI-lea în, 1970, şi de Ioan Paul al II-lea, în 1985, numărul credincioşilor care au venit să-l întâlnească, să-l asculte şi să se roage cu succesorul apostolului Petru a fost în jurul la o sută de mii.

Omilia papei Benedict al XVI-lea la Liturghia celebrată duminică în piaţa din faţa Sanctuarului "Doamna Noastră de la Bonaria" din Cagliari, în Sardinia:

 
Traducerea noastră de lucru:

Dragi fraţi şi surori, spectacolul cel mai frumos pe care un popor îl poate oferi este fără îndoială cel al propriei credinţe. În acest moment simt în mod concret o emoţionantă manifestare a credinţei ce vă însufleţeşte, şi de aceea vreau să vă exprim imediat admiraţia mea. Am primit bucuros invitaţia de a veni în Insula voastră foarte frumoasă cu ocazia centenarului proclamării Sfintei Fecioare de la Bonaria ca principala voastră Patroană. Astăzi, împreună cu priveliştea naturii minunate ce ne înconjoară, voi îmi oferiţi pe cea a devoţiunii fervente pe care o nutriţi faţă de Preasfânta Fecioară. Vă mulţumesc pentru această mărturie!

Vă salut pe toţi cu mare afecţiune, începând cu arhiepiscopul de Cagliari, mons. Giuseppe Mani, preşedintele Conferinţei episcopale sarde, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele pronunţate la începutul Sfintei Liturghii şi în numele celorlalţi episcopi, spre care se îndreaptă gândul meu cordial, şi al întregii comunităţi bisericeşti care trăieşte în Sardinia. Vă mulţumesc mai ales pentru strădania cu care aţi binevoit să pregătiţi vizita mea pastorală. Salut autorităţile civile şi în special primarul, care în piaţa Sanctuarului mi-a adresat salutul său şi al oraşului. Salut celelalte autorităţi prezente şi le exprim recunoştinţa mea pentru colaborarea oferită generos organizării vizitei mele în Sardinia. Doresc să salut apoi preoţii, în mod deosebit Comunitatea Părinţilor Mercedari, diaconii, călugării şi călugăriţele, responsabilii asociaţiilor şi mişcărilor ecleziale, tinerii şi toţi credincioşii, cu o amintire cordială pentru vârstnicii centenari şi pe toţi cei uniţi cu noi spiritual sau prin intermediul radioului şi televiziunii. În mod special salut bolnavii şi pe cei suferinzi, având un gând special pentru cei mai mici.

Suntem în Ziua Domnului, dar - având în vedere circumstanţa deosebită - liturgia Cuvântului ne-a propus lecturi proprii celebrărilor dedicate Fericitei Fecioare. Este vorba, în special, de textele prevăzute pentru sărbătoarea Naşterii Mariei, care de secole este fixată la 8 septembrie, dată în care la Ierusalim a fost consacrată bazilica zidită deasupra casei Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare. Sunt lecturi care de fapt conţin mereu referinţa la misterul naşterii. Înainte de toate minunatul oracol al profetului Mihea asupra Betleemului, în care se anunţă naşterea lui Mesia. El va fi descendent al regelui David, betleemit ca şi El, dar figura sa întrece limitele umanului: „originile sale - de fapt - sunt din antichitate”, se pierd în timpuri mai îndepărtate, trec dincolo, în veşnicie; măreţia sa va ajunge „până la marginile pământului” şi astfel vor fi şi hotarele păcii (cf Mih 5,1-4a). Astfel, liturgia - care este şcoală deosebită a credinţei - ne învaţă să recunoaştem în naşterea Mariei o legătură directă cu cea a lui Mesia, Fiul lui David.

Evanghelia, o pagină a apostolului Matei, ne-a propus tocmai povestirea naşterii lui Isus. Evanghelistul, însă, face să fie precedată de lista genealogiei, pe care el o aşează la început, ca un prolog. Şi aici, rolul Mariei în istoria mântuirii apare în toată evidenţa sa: existenţa Mariei este total legată de a lui Cristos, în special la întruparea lui: „Iacob l-a născut pe Iosif, logodnicul Mariei din care s-a născut Isus, care se numeşte Cristos” (Mt 1,16). Se observă imediat aspectul discontinuu ce există în schema genealogiei: dar tocmai în aceasta se găseşte frumuseţea planului lui Dumnezeu, care respectând umanul îi dă rodnicie din interior, făcând să iasă la lumină din umila Fecioară din Nazaret rodul cel mai frumos al operei creatoare şi răscumpărătoare. Evanghelistul aduce apoi în scenă figura lui Iosif, drama sa lăuntrică, credinţa sa robustă şi rectitudinea sa exemplară. Îndărătul gândurilor şi deliberărilor sale se află iubirea pentru Dumnezeu şi voinţa fermă de a i se spune. Dar cum să nu simţim că tulburarea şi deci rugăciunea şi hotărârea lui Iosif sunt mişcate, în acelaşi timp, de stima şi de iubirea pentru logodnica sa? Frumuseţea lui Dumnezeu şi cea a Mariei sunt inseparabile în inima lui Iosif; el ştie că între ele nu poate fi contradicţie; caută în Dumnezeu răspunsul şi îl află în lumina Cuvântului şi a Duhului Sfânt: „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel” (Mt 1,23; cf Is 7,14).

Putem astfel, încă o dată, să contemplăm locul pe care Maria îl ocupă în planul de mântuire al lui Dumnezeu, acel ’plan’ pe care îl găsim în lectura a doua, luată din Scrisoarea către Romani. Aici apostolul Paul exprimă în două versete, de o densitate deosebită, sinteza a ceea ce este existenţa umană dintr-un punct de vedere meta-istoric: o parabolă de mântuire ce pleacă de la Dumnezeu şi ajunge la El din nou; o parabolă ce este, în întregime, pusă în mişcare şi condusă de iubirea sa. Este vorba de un plan de mântuire impregnat total de libertatea divină, care aşteaptă totuşi de la libertatea umană o contribuţie fundamentală: corespunderea creaturii la iubirea Creatorului său. Şi aici, în acest spaţiu al libertăţii umane, percepem prezenţa Fecioarei Maria, fără să fie numită vreodată: Ea este, de fapt, în Cristos, pârga şi modelul „acelora care îl iubesc pe Dumnezeu” (Rm 8,28). În predestinarea lui Isus este înscrisă predestinarea Mariei, precum şi cea a fiecărei fiinţe umane. În atitudinea „iată-mă” a Fiului află ecou fidel răspunsul „iată-mă” al Mamei (cf Ev 10,6), precum răspunsul „iată-mă” al tuturor fiilor adoptivi în Fiul.

Dragi prieteni din Cagliari şi din Sardinia, şi poporul vostru, graţie credinţei în Cristos şi prin maternitatea spirituală a Mariei şi a Bisericii, a fost chemat să se înscrie în „genealogia” spirituală a Evangheliei. În Sardinia creştinismul a ajuns nu cu spadele cuceritorilor sau prin impunere străină, dar a încolţit din sângele martirilor care şi-au dat aici viaţa ca act de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. În minele voastre a răsunat pentru prima dată Vestea cea Bună purtată de papa Ponţian şi de prezbiterul Hipolit şi de atâţia fraţi condamnaţi ad metalla pentru credinţa lor în Cristos. La fel şi Saturnin, Gavin, Prot, Ianuariu, Simpliciu, Lusoriu, Efisiu, Antioh au fost martori ai dăruirii toate lui Cristos ca adevărat Dumnezeu şi Domn. Mărturia martiriului a cucerit un suflet semeţ ca cel al sarzilor, în mod instinctiv refractar la tot ceea ce venea dinspre mare. Din exemplul martirilor a tras vigoare episcopul Lucifer de Cagliari, care a apărat ortodoxia împotriva arianismului şi s-a opus împreună cu Eusebiu din Vercelli, şi el din Cagliari, condamnării lui Atanasiu în conciliul din Milano în anul 335, şi pentru aceasta a fost condamnat la exil. Sardinia nu a fost niciodată pământ de erezii; poporul său a manifestat întotdeauna fidelitate filială faţă de Cristos şi faţă de Sediul lui Petru. Da, dragi prieteni, în succesiunea invaziilor şi stăpânirilor, credinţa în Cristos a rămas în sufletul populaţiilor voastre ca element constitutiv al înseşi identităţii sarde.

După martiri, în secolul al V-lea, au sosit din Africa romană numeroşi episcopi care, deoarece nu au aderat la erezia ariană, au trebuit să îndure exilul. Venind în insulă, ei au purtat cu dânşii bogăţia credinţei lor. Au fost peste o sută de episcopi cei care, sub conducerea lui Fulgenţiu din Ruspe, au fondat mănăstiri şi intensificat evanghelizarea. Împreună cu relicvele glorioase ale lui Augustin, au purtat bogăţia tradiţiei lor liturgice şi spirituale, ale căror urme voi încă le păstraţi. Astfel credinţa s-a înrădăcinat tot mai mult în inima credincioşilor până ce a devenit cultură şi produce roade de sfinţenie. Ignaţiu din Làconi, Nicola din Gésturi sunt sfinţii în care Sardinia se recunoaşte. Martira Antonia Mesina, contemplativa Gabriella Sagheddu şi sora carităţii Giuseppina Nicòli sunt expresia unui tineret capabil să urmărească mari idealuri. Această credinţă simplă şi curajoasă, continuă să trăiască în comunităţile voastre, în familiile voastre, unde se respiră parfumul evanghelic al virtuţilor proprii pământului voastru: fidelitatea, demnitatea, caracterul rezervat, sobrietatea, simţul datoriei.

Şi apoi, iubirea faţă de Maica Domnului. Suntem de fapt aici, astăzi, ca să comemorăm un mare act de credinţă, pe care în urmă cu un secol părinţii voştri l-au îndeplinit încredinţând propria viaţă Mamei lui Cristos, când au ales-o ca Patroană majoră a Insulei. Nu puteau şti atunci că 1900 avea să fie un secol foarte greu, dar în mod cert tocmai în această consacrare către Maria au găsit apoi forţa să înfrunte dificultăţile survenite, în special odată cu cele două războaie mondiale. Nu putea fi decât aşa. Insula voastră, dragi prieteni din Sardinia, nu putea să aibă altă protectoare decât pe Preasfânta Fecioara Maria. Ea este Mama, Fiica şi Mireasa prin excelenţă: „Sa Mama, Fiza, Isposa de su Segnore” cum vă place să cântaţi. Mama care iubeşte, protejează, povăţuieşte, mângâie, dă viaţa, pentru ca viaţa să se nască şi să dăinuie. Fiica ce-şi onorează familia, mereu atentă la nevoile fraţilor şi surorilor, grijulie în a-şi face casa frumoasă şi primitoare. Mireasa capabilă de iubire credincioasă şi răbdătoare, de jertfă şi de speranţă. Mariei îi sunt dedicate în Sardinia circa 350 de biserici şi sanctuare. Un popor de mame se oglindeşte în umila copilă din Nazaret, care prin răspunsul său „da” a permis Cuvântului să devină trup.

Ştiu bine că Maria este în inima voastră. După o sută de ani voim astăzi să-i mulţumim pentru ocrotirea sa şi să-i reînnoim încrederea, recunoscând în Ea „Steaua noii evanghelizări”, la a cărei şcoală să învăţăm cum să-l purtăm pe Cristos, Mântuitorul bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru. Maria să vă ajute să-l purtaţi pe Cristos familiilor, mici biserici domestice şi celule ale societăţii, care astăzi au nevoie mai mult ca oricând de încredere şi sprijin atât pe plan spiritual cât şi social. Să vă ajute să găsiţi strategii pastorale adecvate pentru a face astfel ca Cristos să fie întâlnit de cei tineri, purtători - din firea lor - de nou avânt, dar adesea victime ale nihilismului difuz, însetaţi de adevăr şi de idealuri tocmai atunci când par să le nege. Să vă dea putinţa să evanghelizaţi lumea muncii, a economiei, politicii, care are nevoie de o nouă generaţie de laici creştini angajaţi, capabili să caute, cu rigoare morală şi competenţă, soluţii de dezvoltare posibile de susţinut. În toate aceste aspecte ale angajării creştine puteţi conta întotdeauna pe călăuzirea şi sprijinul Fecioarei Sfinte. Să ne încredinţăm, deci, mijlocirii sale materne.

Maria este port, refugiu şi ocrotire pentru poporul sard, care are în sine forţa stejarului. Trec furtunile şi acest stejar rezistă; se dezlănţuie incendiile şi el răsare din nou; survine seceta şi el încă învinge. Să reînnoim, aşadar, cu bucurie consacrarea noastră către o Mamă atât de grijulie. Generaţiile sarzilor, sunt sigur, vor continua să urce la Sanctuarul de la Bonaria pentru a cere ocrotirea Fecioarei. Niciodată nu va rămâne dezamăgit cine se încredinţează Doamnei Noastre de la Bonaria, Mamă îndurătoare şi puternică. Maria, Regina Păcii şi Steaua speranţei, mijloceşte pentru noi. Amin.