“Ingrid şi pacea”: editorialul Părintelui Federico Lombardi, la rubrica “Octava
Dies”
(RV – 6 septembrie 2008) „Aş vrea să spun Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia
(FARC) că lumea vă priveşte şi vă cere să vă deschideţi inima, să faceţi loc sentimentelor
de iubire şi de iertare, dincolo de convenienţă, de ură şi de răzbunare. Nu daţi curs
doar crimelor, armelor. Daţi voce tuturor columbienilor, celor care gândesc la fel
ca voi şi celor care nu gândesc asemeni vouă”.
După ce a fost primită de Sfântul
Părinte, Ingrid Betancourt s-a adresat astfel şefilor gherilei care au ţinut-o ostatică
timp de şase ani în pădurile columbiene şi care ţin în continuare în captivitate sute
de persoane. Mărturia ei, atât de densă de trăsături explicit spirituale şi
creştine, riscă – poate – să nu fie luată prea mult în serios de o mentalitate laicistă;
dar, într-un prizonierat atât de lung, perspectivele asupra a ceea ce este cu adevărat
important în viaţă se schimbă. Şi Ingrid nu este singura care dă mărturie despre acest
lucru, ci şi alte persoane sechestrate. În timp ce ideologiile se pierd, vine în prim
plan ceea ce stă în adâncul inimii: ceea ce se crede şi permite raporturile cu ceilalţi
pe baza respectului, a fraternităţii şi a păcii. „Fără credinţă nu ai speranţă şi
fără speranţă nu ai forţă pentru a continua să lupţi pentru o lume reconciliată”,
spune Ingrid. Ne dorim ca ea să poată continua anunţarea acestui mesaj de pace, căci
ar însemna contribuţia cea mai de preţ pe care această fragilă doamnă – eliberată
în mod miraculos din captivitatea în pădurile columbiene – ar putea-o da lumii noastre
bolnave de ură”.