2008-09-06 18:54:11

Sâmbătă: sumarul emisiunii


(RV - 6 septembrie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- "Promovaţi un climat de dialog, sprijiniţi pe cei săraci şi denunţaţi situaţiile de injustiţie": cu acest îndemn Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă la Castel Gandolfo episcopii din Nicaragua cu ocazia vizitei lor "ad limina apostolorum". Papa a pus accentul pe formarea preoţilor, pastoraţia tinerilor şi rolul şcolilor catolice în promovarea dezvoltării integrale a omului şi a societăţii nicaraguane.

- În audienţă, sâmbătă, la Benedict al XVI-lea, preşedintele României, Traian Băsescu. Audienţa a avut loc la Palatul Apostolic din Castel Gandolfo. Preşedintele ţării noastre a exprimat preţuire pentru ajutorul Bisericii Catolice la integrarea românilor din afara graniţelor. În centrul colocviilor, şi raporturile cu Biserica Ortodoxă precum şi integrarea Ţării în Uniunea Europeană. După întâlnirea cu Papa a urmat întrevederea în Palatul Apostolic din Vatican cu secretarul de Stat cardinalul Tarcisio Bertone şi cu subsecretarul pentru Raporturile cu Statele, arhiepiscopul Dominique Mambeti. Apoi, înaintea prânzului oficial oferit de preşedintele Traian Băsescu, cardinalului Tarcisio Bertone i-a fost acordat Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan. Ceremonia precedată de discursuri în limbile română şi italiană s-a desfăşurat în Sala Camino de la Hotel Columbus.

- Sâmbătă seară, preşedintele României s-a aflat la Villa Magistrale de pe colina romană Aventin unde a purtat convorbiri cu Principele Matthew Festing, Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta. Cu această ocazie, a avut loc şi ceremonia de decorare. După discursul de bun venit, Principele Mattheew Festing, Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta i-a acordat Preşedintelui României Colanul Ordinului de Merit, „IL COLLARE DELL’SMOM”; la rândul său, preşedintele Traian Băsescu i-a acordat Marelui Maestru Ordinul „Steaua României” în grad de Colan.

- Duminică, ultima zi a vizitei sale la Roma, participarea preşedintelui Traian Băsescu la inaugurarea sediului Episcopiei Ortodoxe Române din Italia.

- Amplu interviu acordat de preşedintele Traian Băsescu în exclusivitate Programului Român Radio Vatican, sâmbătă 6 septembrie, după vizita la papa Benedict al XVI-lea.

- Duminică, Benedict al XVI-lea va efectua o vizită pastorală la Cagliari, cu ocazia centenarului proclamării Fecioarei Maria "Patroană supremă" a Sardiniei. Sfântul Părinte va prezida în cursul dimineţii celebrarea euharistică pe esplanada sanctuarului Doamna Noastră de la Bonaria; după amiază, în catedrala din Cagliari, întâlnirea cu preoţii, seminariştii şi comunitatea Facultăţii Pontificale de Teologie din Sardinia. A XI-a vizită pastorală a lui Benedict al XVI-lea în Italia se va încheia cu întâlnirea cu tinerii; seara, Papa va reveni la Castel Gandolfo.

- Numiţi, sâmbătă, de Sfântul Părinte 32 de Părinţi Sinodali pentru apropiatul Sinod al episcopilor din octombrie, pe tema "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii". Părinţii sinodali – 11 cu drept de vot – vor fi 32, între cardinali şi episcopi. 41 vor fi experţii numiţi de secretarul general al sinodului cu aprobarea Papei, şi 37 de invitaţi şi invitate; la lucrările Sinodului episcopilor vor lua parte şi delegaţi fraterni trimişi ca reprezentanţi ai celorlalte Biserici şi Comunităţi Ecleziale.

- Dezastru în Haiti: 500 de morţi în urma furtunii tropicale Hanna; Apel al ONU pentru fonduri destinate celor 600.000 de haitieni afectaţi de calamitatea naturală.

- Noi violenţe anticreştine în India: patru călugăriţe din ordinul Maicii Tereza de Calcuta au fost agresate de extremişti hinduişti şi constrânse să se prezinte forţelor de ordine.

- Din actualitatea internaţională. China: începută sâmbătă la Beijing, a XII-a ediţie a Jocurilor Paraolimpice, cu participarea a 4.200 de atleţi cu dizabilităţi. Pakistan: Asif Ali Zardari, ales noul preşedinte al ţării. Libia: colocvii istorice între colonelul Ghedafi şi secretarul de stat american Condoleeza Rice.

- Duminică 7 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Duminica Înaintea Înălţării Sfintei Cruci şi Sfântul Sozont, martir, anul 304; în calendarul roman sau latin Duminica a XXIII-a din Timpul liturgic ordinar şi Sfânta Regina, fecioară, martiră, aproximativ anul 251.








All the contents on this site are copyrighted ©.