Benedict al XVI-lea la cateheza audienţei generale despre convertirea Sf. Paul: există
o "poartă a Damascului" pentru fiecare; "convertirea este rodul întâlnirii personale
cu Cristos".
RV 03 sep 2008. Asemeni Sfântului Paul la Damasc, convertirea este rodul
întâlnirii personale cu Cristos; cine se converteşte cu adevărat nu îmbrăţişează anumite
"teorii filosofice" ori "o listă de norme morale" – este învăţătura prin care Benedict
al XVI-lea a încheiat audienţa generală, miercuri în Aula Paul al VI-lea din Vatican,
cu participarea a circa opt mii de pelerini şi credincioşi, dedicată, în anul Sfântului
Paul, convertirii Apostolului Neamurilor.
Există o "poartă a Damascului" pentru
orice creştin care face onoare acestui nume, altfel spus, care a avut o experienţă
atât de directă şi personală cu iubirea lui Dumnezeu încât îşi orientează întreaga
viaţă spre această iubire. Aşa a fost pentru Saul din Tars, mai întâi duşman de moarte
ai primilor ucenici ai lui Isus dar apoi, el însuşi ucenic şi vestitor neîntrecut
al cuvintelor sale. Benedict al XVI-lea a fost clar: convertirea Sf. Paul nu a fost
atât o chestiune de lumini orbitoare şi căderi de pe cal, cât mai mult de revelaţie
interioară, o întâlnire intimă cu Cristos, atât de puternică încât a modificat radical
şi fără ezitări cursul întregii sale existenţe. Şi într-adevăr, în această nouă cateheză
dedicată convertirii Sfântului Paul, Succesorul lui Petru s-a oprit îndelung asupra
înţelegerii ei corecte, dincolo de acele detalii pe care le-a numit "pitoreşti" –
lumina din cer, căderea la pământ, vocea care cheamă – relatate de evanghelistul Luca
în cartea Faptele Apostolilor: • "Sfântul Paul, aşadar, a fost transformat nu
de un gând ci de un eveniment, de prezenţa irezistibilă a Celui Înviat, faţă de care
nu va avea niciodată dubii, atât de puternică era pentru el evidenţa evenimentului,
a acestei întâlniri. Aceasta a schimbat fundamental viaţa lui Paul. În acest sens
se poate vorbi şi trebuie să vorbim despre o convertire".
Papa a făcut deosebire
între aceste prime surse şi altele, de alt gen, considerate "mai autentice", şi anume,
însăşi Scrisorile Sfântului Paul. În acestea, Apostolul se referă de mai multe ori
la experienţa sa excepţională. Dar, a subliniat Benedict al XVI-lea, o face cu mare
sobrietate, lăsând deoparte detaliile. Pentru Sfântul Paul, a afirmat Papa, era important
să demonstreze că graţie evenimentului de la Damasc şi el a devenit "martor al Învierii
lui Isus" şi că, la fel ca ceilalţi apostoli, şi el a primit de la Isus "revelaţia
şi misiunea" de a vesti Evanghelia "la păgânii din lumea greco-romană". Un alt aspect
important, apoi, e faptul că Sf. Paul nu foloseşte niciodată termenul "convertire"
atunci când vorbeşte despre sine: • "Această cotitură a vieţii sale, această transformare
a întregii sale fiinţe nu a fost rodul unui proces psihologic, al unei maturizări
sau al unei evoluţii intelectuale ori morale, ci a venit din afara sa: nu a fost rodul
gândului său, ci al întâlnirii cu Isus Cristos. În acest sens nu a fost o simplă convertire,
o maturizare a eului său, dar a fost o moarte şi o înviere pentru el însuşi: a murit
o existenţă a sa şi o alta s-a născut împreună cu Cristos Înviat".
Aspectul
excepţional al experienţei Sfântului Paul nu este ceva mărginit numai la el şi la
acel episod verificat în jurul anului 30 după Cristos; aici se află ceva important
şi pentru creştinii contemporani: • "Înseamnă că şi pentru noi, creştinismul nu
e o nouă filosofie sau o nouă morală. Creştini suntem numai dacă îl întâlnmi pe Cristos
(...). Şi noi putem să-l întâlnim pe Cristos, în lectura Sfintei Scripturi, în rugăciune,
în viaţa liturgică a Bisericii. Putem atinge inima lui Cristos şi să simţim că El
o atinge pe a noastră. Numai în această relaţie personală cu Cristos, numai în această
întâlnire cu Cel Înviat devenim cu adevărat creştini (...). Să ne rugăm aşadar Domnului
ca să ne lumineze, să ne dăruiască în această lume a noastră întâlnirea cu prezenţa
sa; să ne dăruiască astfel o credinţă vivace, o inimă deschisă, o mare caritate faţă
de toţi, în măsură să reînnoiască lumea".
După scurtele cateheze în alte limbi,
Benedict al XVI-lea a terminat audienţa generală salutând, printre alţii, călugării
şi călugăriţele din familia spirituală a Sf. Alois Orione – care "amintesc în acest
an importante evenimente jubiliare" – şi pe misionarii din Institutul Pontifical de
Misiuni Externe.
Rugăciunea "Tatăl Nostru" – cântată în limba latină – a precedat
Binecuvântarea Apostolică a papei Benedict al XVI-lea, invocată în Aula Paul al VI-lea,
binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi care o primesc în spirit de credinţă.