2008-08-28 18:58:53

Benedict al XVI-lea despre Sf. Augustin: "întâlnirea cu Dumnezeu-Iubire este singurul răspuns la neliniştile inimii noastre"


(RV - 28 august 2008) Biserica îl sărbătoreşte la 28 august pe Sfântul Augustin, episcop şi învăţător al Bisericii. O figură de care este foarte legat Benedict al XVI-lea care i-a dedicat la începutul acestui an cinci cateheze la tot atâtea audienţe generale de miercuri.
„Om de pasiune şi de credinţă, de o mare inteligenţă şi de neobosită grijă pastorală”: astfel Papa l-a descris pe Sfântul Augustin.
Născut la Tagaste, în nordul Algeriei de azi în anul 354, s-a convertit după „un lung şi zbuciumat itinerar interior”, fiind botezat de Sfântul Ambroziu, la Milano, în anul 387 în veghea pascală, „mama tuturor privegherilor”, o va numi el însuşi mai târziu, devenit episcop de Hipona în nordul Africii.
Căuta adevărul recurgând exclusiv la raţiune dar apoi a înţeles că raţiunea şi credinţa nu se pot separa nici contrapune. Crede ca să înţelegi - spunea - şi înţelege ca să crezi:
• „Crede pentru a înţelege: credinţa deschide drumul pentru a intra prin porţile adevărului (…) dar şi, neseparat, înţelege, vezi adevărul pentru a-l putea găsi pe Dumnezeu şi a crede”.
Omul este o mare enigmă şi un mare abis - scria Sfântul Augustin - şi numai întâlnind pe Dumnezeu poate descoperi cine este cu adevărat:
• „Prezenţa lui Dumnezeu în om este profundă şi în acelaşi timp misterioasă, poate fi recunoscută şi descoperită de fiecare în lăuntrul său: ’Nu ieşi afară din tine - afirmă Augustin - dar întoarce-te în tine însuţi; adevărul sălăşluieşte înlăuntrul omului; şi dacă vei afla că natura îţi este schimbătoare, treci dincolo de tine’ (…) Tinde deci într-acolo unde se aprinde lumina raţiunii. Tocmai cum sublinia el însuşi (…) la începutul cărţii Confesiunilor, autobiografia sa spirituală: ’Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima mea până când nu se odihneşte în tine’. Depărtarea de Dumnezeu echivalează deci cu depărtarea de sine însuşi”.

Dumnezeu este iubire - mai spunea Augustin - şi întâlnirea cu El este singurul răspuns la neliniştile inimii noastre. Şi toată istoria umană este trăită de episcopul de Hipona ca o luptă între două iubiri, deşi condusă de Providenţa Divină:
• „Acesta este planul său fundamental, interpretarea istoriei dată de el: lupta celor două iubiri, iubirea de sine până la indiferenţa faţă de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu până la indiferenţa faţă de sine, până la deplina libertate de sine pentru alţii, în lumina lui Dumnezeu”.
Potrivit lui Augustin a păcătui înseamnă a căuta iubirea în locul greşit. Şi el care a făcut experienţa propriilor slăbiciuni, a trăit şi milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu înţelegând că avem nevoie de o convertire continuă, că în fiecare zi trebuie să începem cu umilinţă de la capăt:
• „Avem nevoie să fim mereu spălaţi de Cristos - care ne spală picioarele - avem nevoie de convertire, până la sfârşit. Avem nevoie de această umilinţă care recunoaşte că suntem păcătoşi în mers până ce Domnul ne dă mâna definitiv şi ne conduce la viaţa veşnică”.

Pe urmele Sfântului Augustin au păşit în aceste zile meditând la învăţăturile sale câţiva tineri italieni care timp de o săptămână au parcurs vechea Cale a Sării de la Genova până în oraşul Pavia. Este itinerarul făcut de relicvele marelui doctor al Bisericii, când între anii 724 şi 725 Liutprandus, regele longobard le-a adus în capitala regatului său, Pavia, pentru a le păstra cu demnitate. Astăzi, tot mai mulţi tineri caută în scrierile lui Augustin răspunsuri, în paginile lui regăsesc aceleaşi nelinişti ca şi ale lor, dar şi soluţii la marile interogative ale existenţei.
Augustin continuă să răspundă celor care se scufundă în lectura sa, în acele scrieri unde jocul de credinţă şi raţiune află rezolvare. Fides et ratio - raţiunea şi credinţa nu se exclud dar poartă la cunoaştere, a scris de mai multe ori filozoful ridicat din populaţia berberilor care pentru a găsi Adevărul a călătorit. Şi călătorind, tinerii de care spuneam, au meditat la învăţămintele lui Augustin. De la Genova până la Pavia au parcurs traseul relicvelor sale, care de la Hipona Regia, astăzi Annaba în Algeria, au fost purtate la Cagliari în Sardinia pentru a ajunge în secolul al VIII-lea, în oraşul de reşedinţă a regiunii Liguria şi apoi la curtea suveranilor longobarzi. Drumul Sfântului Augustin - pelerinajul inaugurat anul acesta la iniţiativa călugărilor augustinieni ai bazilicii San Pietro in Ciel d’Oro din Pavia, unde sunt păstrate actualmente rămăşiţele pământeşti ale aceluia care este numit „doctor gratiae - doctor al harului” - vrea să propună un itinerar interior, cum explică părintele Giustino Casciano, priorul comunităţii augustiniene din Pavia:
• „Pentru tineri este o experienţă de oboseală, este o tentativă de a-i ajuta să reflecteze cu ajutorul Sfântului Augustin asupra vieţii lor şi pentru a ieşi puţin din goana lumii de azi şi din toată neliniştea ei. Deci oboseala drumului, pelerinajul pentru a putea creşte în propria umanitate şi în propria viaţă spirituală”.

Şi dacă pe Sfântul Augustin îl cunoaştem de secole, nenumăratele lui scrieri publicate în diferite limbi - în colecţia opera omnia - şi astăzi maestrul din Tagaste uimeşte prin texte păstrate în vechi codice neidentificate de veacuri. Cum este cazul celor şase predici descoperite la Erfurt în Germania, publicate pe 15 aprilie anul acesta. Între acestea, merită o deosebită reflecţie cea dedicată învierii morţilor, care invită la a avea credinţă în evenimentele viitoare, deoarece din profeţii deja împlinite creştinul trebuie să tragă siguranţa că şi celelalte escatologii merită încredere. Dacă scrutând natura omul observă că după moarte urmează o nouă viaţă, astfel biruinţa lui Cristos asupra morţii demonstrează că credinţa în înviere este justificată: „Vei vedea pe faţă acea lumină, din care doar o rază, pe căi indirecte şi pieziş, a ajuns la inima ta, învăluită încă în întuneric şi având încă nevoie de purificare - scrie Augustin - în Comentariul la Evanghelia lui Ioan - în sfârşit vei putea vedea acea lumină şi să rezişti privindu-i strălucirea”.

Dar străvechea Hipona, actuala Annaba în Algeria, unde Augustin a murit la 28 august 430, păstrează încă vreo urmă a celui mai cunoscut dintre episcopii săi? Între ruinele oraşului portuar, sunt foarte vizibile resturile unei bazilici în care a slujit fiul Sfintei Monica şi catedra sa. Astăzi Ordinul călugărilor augustinieni păstrează vie amintirea acestui mare Părinte al Bisericii printr-o comunitate mică ce trăieşte alături de bazilica ridicată în secolul trecut pe colina care străjuieşte oraşul. Despre mărturia pe care vor să o dea părinţii augustinieni actualmente în Algeria, redacţia noastră centrală l-a contactat telefonic la Annaba pe părintele Raphael Abdilla:
• „În primul rând un mesaj puternic privind importanţa unităţii în diversitate. Noi, creştini catolici într-o ţară musulmană, vrem să spunem că e posibil să trăim împreună în unitate cu toate deosebirile noastre. Important este să ne respectăm reciproc, să respectăm deci deosebirile. În timpul lui Augustin, Numidia şi tot nordul Africii a trăit, în realitate, o viaţă „trans-culturală”: cultura numidiană, adică punică-berberă şi cea romană. Augustin a manifestat o capacitate extraordinară în a asimila toate aceste realităţi. Cred că Augustin, dacă ar fi acum aici, ar face tot posibilul să înţeleagă studiind araba şi chiar Coranul ca să ajungă să trăiască o viaţă de frăţietate cu aproapele său. Augustin are această capacitate de a respecta diversitatea pentru a trăi în caritate cu semenii. Oricum, căutând mereu să se ajungă la găsirea Adevărului. Şi noi, încercăm, în acest sens, să lăsăm prejudecăţile şi să privim la ceea ce ne uneşte în adevăr”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.