Benedict al XVI-lea despre Sf. Augustin: "întâlnirea cu Dumnezeu-Iubire este singurul
răspuns la neliniştile inimii noastre"
(RV - 28 august 2008) Biserica îl sărbătoreşte la 28 august pe Sfântul Augustin,
episcop şi învăţător al Bisericii. O figură de care este foarte legat Benedict al
XVI-lea care i-a dedicat la începutul acestui an cinci cateheze la tot atâtea audienţe
generale de miercuri. „Om de pasiune şi de credinţă, de o
mare inteligenţă şi de neobosită grijă pastorală”: astfel Papa l-a descris pe Sfântul
Augustin. Născut la Tagaste, în nordul Algeriei de azi în anul 354, s-a convertit
după „un lung şi zbuciumat itinerar interior”, fiind botezat de Sfântul Ambroziu,
la Milano, în anul 387 în veghea pascală, „mama tuturor privegherilor”, o va numi
el însuşi mai târziu, devenit episcop de Hipona în nordul Africii. Căuta adevărul
recurgând exclusiv la raţiune dar apoi a înţeles că raţiunea şi credinţa nu se pot
separa nici contrapune. Crede ca să înţelegi - spunea - şi înţelege ca să crezi: •
„Crede pentru a înţelege: credinţa deschide drumul pentru a intra prin porţile adevărului
(…) dar şi, neseparat, înţelege, vezi adevărul pentru a-l putea găsi pe Dumnezeu şi
a crede”. Omul este o mare enigmă şi un mare abis - scria Sfântul Augustin - şi
numai întâlnind pe Dumnezeu poate descoperi cine este cu adevărat: • „Prezenţa
lui Dumnezeu în om este profundă şi în acelaşi timp misterioasă, poate fi recunoscută
şi descoperită de fiecare în lăuntrul său: ’Nu ieşi afară din tine - afirmă Augustin
- dar întoarce-te în tine însuţi; adevărul sălăşluieşte înlăuntrul omului; şi dacă
vei afla că natura îţi este schimbătoare, treci dincolo de tine’ (…) Tinde deci într-acolo
unde se aprinde lumina raţiunii. Tocmai cum sublinia el însuşi (…) la începutul cărţii
Confesiunilor, autobiografia sa spirituală: ’Ne-ai făcut pentru tine, Doamne, şi neliniştită
este inima mea până când nu se odihneşte în tine’. Depărtarea de Dumnezeu echivalează
deci cu depărtarea de sine însuşi”.
Dumnezeu este iubire - mai spunea Augustin
- şi întâlnirea cu El este singurul răspuns la neliniştile inimii noastre. Şi toată
istoria umană este trăită de episcopul de Hipona ca o luptă între două iubiri, deşi
condusă de Providenţa Divină: • „Acesta este planul său fundamental, interpretarea
istoriei dată de el: lupta celor două iubiri, iubirea de sine până la indiferenţa
faţă de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu până la indiferenţa faţă de sine, până la
deplina libertate de sine pentru alţii, în lumina lui Dumnezeu”. Potrivit lui Augustin
a păcătui înseamnă a căuta iubirea în locul greşit. Şi el care a făcut experienţa
propriilor slăbiciuni, a trăit şi milostivirea nemărginită a lui Dumnezeu înţelegând
că avem nevoie de o convertire continuă, că în fiecare zi trebuie să începem cu umilinţă
de la capăt: • „Avem nevoie să fim mereu spălaţi de Cristos - care ne spală picioarele
- avem nevoie de convertire, până la sfârşit. Avem nevoie de această umilinţă care
recunoaşte că suntem păcătoşi în mers până ce Domnul ne dă mâna definitiv şi ne conduce
la viaţa veşnică”.
Pe urmele Sfântului Augustin au păşit în aceste zile
meditând la învăţăturile sale câţiva tineri italieni care timp de o săptămână au parcurs
vechea Cale a Sării de la Genova până în oraşul Pavia.
Este itinerarul făcut de relicvele marelui doctor al Bisericii, când între
anii 724 şi 725 Liutprandus, regele longobard le-a adus în capitala regatului său,
Pavia, pentru a le păstra cu demnitate. Astăzi, tot mai mulţi tineri caută în scrierile
lui Augustin răspunsuri, în paginile lui regăsesc aceleaşi nelinişti ca şi ale lor,
dar şi soluţii la marile interogative ale existenţei. Augustin continuă să răspundă
celor care se scufundă în lectura sa, în acele scrieri unde jocul de credinţă şi raţiune
află rezolvare. Fides et ratio - raţiunea şi credinţa nu se exclud dar poartă
la cunoaştere, a scris de mai multe ori filozoful ridicat din populaţia berberilor
care pentru a găsi Adevărul a călătorit. Şi călătorind, tinerii de care spuneam, au
meditat la învăţămintele lui Augustin. De la Genova până la Pavia au parcurs traseul
relicvelor sale, care de la Hipona Regia, astăzi Annaba în Algeria, au fost purtate
la Cagliari în Sardinia pentru a ajunge în secolul al VIII-lea, în oraşul de reşedinţă
a regiunii Liguria şi apoi la curtea suveranilor longobarzi. Drumul Sfântului Augustin
- pelerinajul inaugurat anul acesta la iniţiativa călugărilor augustinieni ai bazilicii
San Pietro in Ciel d’Oro din Pavia, unde sunt păstrate actualmente rămăşiţele pământeşti
ale aceluia care este numit „doctor gratiae - doctor al harului” - vrea să
propună un itinerar interior, cum explică părintele Giustino Casciano, priorul comunităţii
augustiniene din Pavia: • „Pentru tineri este o experienţă de oboseală, este o
tentativă de a-i ajuta să reflecteze cu ajutorul Sfântului Augustin asupra vieţii
lor şi pentru a ieşi puţin din goana lumii de azi şi din toată neliniştea ei. Deci
oboseala drumului, pelerinajul pentru a putea creşte în propria umanitate şi în propria
viaţă spirituală”.
Şi dacă pe Sfântul Augustin îl cunoaştem de secole, nenumăratele
lui scrieri publicate în diferite limbi - în colecţia opera omnia - şi astăzi maestrul
din Tagaste uimeşte prin texte păstrate în vechi codice neidentificate de veacuri.
Cum este cazul celor şase predici descoperite la Erfurt în Germania, publicate pe
15 aprilie anul acesta. Între acestea, merită o deosebită reflecţie cea dedicată învierii
morţilor, care invită la a avea credinţă în evenimentele viitoare, deoarece din profeţii
deja împlinite creştinul trebuie să tragă siguranţa că şi celelalte escatologii merită
încredere. Dacă scrutând natura omul observă că după moarte urmează o nouă viaţă,
astfel biruinţa lui Cristos asupra morţii demonstrează că credinţa în înviere este
justificată: „Vei vedea pe faţă acea lumină, din care doar o rază, pe căi indirecte
şi pieziş, a ajuns la inima ta, învăluită încă în întuneric şi având încă nevoie de
purificare - scrie Augustin - în Comentariul la Evanghelia lui Ioan - în sfârşit vei
putea vedea acea lumină şi să rezişti privindu-i strălucirea”.
Dar străvechea
Hipona, actuala Annaba în Algeria, unde Augustin a murit
la 28 august 430, păstrează încă vreo urmă a celui mai cunoscut dintre episcopii săi?
Între ruinele oraşului portuar, sunt foarte vizibile resturile unei bazilici în care
a slujit fiul Sfintei Monica şi catedra sa. Astăzi Ordinul călugărilor augustinieni
păstrează vie amintirea acestui mare Părinte al Bisericii printr-o comunitate mică
ce trăieşte alături de bazilica ridicată în secolul trecut pe colina care străjuieşte
oraşul. Despre mărturia pe care vor să o dea părinţii augustinieni actualmente în
Algeria, redacţia noastră centrală l-a contactat telefonic la Annaba pe părintele
Raphael Abdilla: • „În primul rând un mesaj puternic privind importanţa
unităţii în diversitate. Noi, creştini catolici într-o ţară musulmană, vrem să spunem
că e posibil să trăim împreună în unitate cu toate deosebirile noastre. Important
este să ne respectăm reciproc, să respectăm deci deosebirile. În timpul lui Augustin,
Numidia şi tot nordul Africii a trăit, în realitate, o viaţă „trans-culturală”: cultura
numidiană, adică punică-berberă şi cea romană. Augustin a manifestat o capacitate
extraordinară în a asimila toate aceste realităţi. Cred că Augustin, dacă ar fi acum
aici, ar face tot posibilul să înţeleagă studiind araba şi chiar Coranul ca să ajungă
să trăiască o viaţă de frăţietate cu aproapele său. Augustin are această capacitate
de a respecta diversitatea pentru a trăi în caritate cu semenii. Oricum, căutând mereu
să se ajungă la găsirea Adevărului. Şi noi, încercăm, în acest sens, să lăsăm prejudecăţile
şi să privim la ceea ce ne uneşte în adevăr”.