E ziua Domnului: Dar tu, cine spui că sunt eu ?

(RV - 23 august 2008) Scurt comentariu la Evanghelia Duminicii a XXI-a din Timpul ordinar sau de peste an, ciclul A.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,13-23

În acel timp, ¹³ venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: "Cine spun oamenii că este Fiul Omului?" ¹⁴ Ei i-au răspuns: "Unii spun că este Ioan Botezătorul, alţii că este Ilie, alţii că este Ieremia sau unul dintre profeţi". ¹⁵ Isus i-a întrebat: "Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?" ¹⁶ Luând cuvântul, Simon Petru a zis: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!" ¹⁷ La rândul său, Isus, luând cuvântul, i-a spus: "Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri. ¹⁸ Şi eu îţi spun: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi puterea Celui Rău nu o va birui. ¹⁹ ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri". ²⁰ Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că el este Cristos. (²¹Din acel moment, Isus a început să le spună deschis ucenicilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie din morţi. ²² Petru, luându-l deoparte, a început să protesteze, zicând: "Dumnezeu să te ferească, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!" ²³ Dar Isus, întorcându-se, i-a spus lui Petru: "Pleacă de la mine, Satano! Tu eşti o piedică în calea mea, tu nu te gândeşti la ceea ce vrea Dumnezeu, ci la ceea ce vor oamenii").

Cine spun oameni că este Fiul Omului? Răspunsul este frumos dar în acelaşi timp greşit: spun că eşti un profet, glas al lui Dumnezeu şi respiraţie a lui. Isus pune a doua întrebare precedată de conjuncţia „dar": Dar voi, cine spuneţi că sunt eu? Deci două subiecte, oamenii şi voi - ca şi cum cei 12 ar fi dintr-o altă lume, neomologaţi în gândirea dominantă.

A treia întrebare este implicită, este adresată de Isus mie: „Dar tu, cine spui că sunt eu?”
Isus nu întreabă ce aţi învăţat? Ce cuvânt v-a impresionat? Care este miezul învăţăturii mele? Dar: cine sunt eu pentru tine? Tu cu inima ta, cu truda şi oboseala ta, cu bucuria şi cu păcatul tău, ce spui despre Isus Cristos? Cuvintele cele mai adevărate sunt întotdeauna la singular, şi niciodată cuvinte ale altora. Nu servesc cărţi sau catehisme, nici studii, lecturi sau răspunsuri învăţate, dar fiecare după ce şi-a potolit setea la izvoarele lui Dumnezeu, străpuns o dată de sabia cu două tăişuri a Cuvântului, fiecare, căzut şi înviat, poate da răspunsul său.

Tu eşti pentru mine un „răstignit di iubire”. Iubirea şi-a scris istoria pe trupul tău cu alfabetul rănilor, indelebile ca şi iubirea.
Tu eşti pentru mine un „dezarmat de iubire”, care nu ai intrat niciodată în palatele regilor, nu ai adunat niciodată armate şi în această lume de aroganţi ai spus: „Fericiţi cei blânzi, fericiţi ţesătorii de pace”.
Tu este eşti pentru mine „un neseparat de iubire” căci nimic niciodată, nici îngeri şi demoni, nici ceruri, nici adâncuri, nimic nu ne va despărţi de iubirea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos (cf Rm 8,39). Nimic, niciodată. Două cuvinte absolute, perfecte, totale: inseparabile de iubire.

Cele două simboluri sunt azi cheia şi stânca: Petru este stâncă în măsura în care îl transmite încă pe Cristos, comoară pentru întreaga umanitate. Este stâncă în măsura în care arată că Dumnezeu este viu între noi, răstignit din iubire, dezarmat de iubire, neseparat de iubire.
Dar fiecare ucenic este stâncă şi cheie. Cheie ce deschide porţile frumoase ale lui Dumnezeu, stâncă pe care să te bizui pentru a construi casa comună. Chemat să lege şi să dezlege, să creeze într-o lume învrăjbită structuri de reconciliere.

Dar voi cine spuneţi că sunt eu? Nu ajunge să spuneţi „eşti Dumnezeu”; Cristos nu este ceea ce spun despre el, dar ceea ce trăiesc din el, aşa cum viaţa nu stă în cuvintele mele despre viaţă, ci în faptul de a o trăi şi simţi.
Deci nu o doctrină, nu o morală, creştinismul este o Persoană, un vis dulce şi frumos, mereu trădat, dar de care nu e permis a se simiţi obosiţi.