2008-08-20 19:08:38

Miercuri: sumarul emisiunii


(RV - 20 august 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sfinţenia nu este un lux, nici un privilegiu pentru puţini ci vocaţia şi destinul fiecărui creştin. Importanţa strădaniei de a cultiva cunoaşterea şi devoţiunea sfinţilor, alături de meditarea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu şi a unei iubiri filiale faţă de Sfânta Fecioara Maria, subliniate de papa Benedict al XVI-lea în cateheza ţinută la audienţa generală de miercuri la Castel Gandolfo.

- În urmă cu 40 de ani o lume întreagă privea neputincioasă, cum Uniunea Sovietică, sprijinită de majoritatea aliaţilor săi din cadrul Pactului de Varşovia, înăbuşea în sânge speranţele democratice ale unui stat suveran şi independent. Cehoslovacia îşi luase avântul spre o nouă eră dar s-a văzut zdrobită de sovietici şi tratată cu indiferenţă de occidentali. "Mare era speranţa într-o reală schimbare, aminteşte cardinalul Miloslav Vlk, actualul arhiepiscop de Praga: am crezut şi sperat că modelul comunist s-ar putea reforma. Nu credeam că acea speranţă putea să dureze atât de pluţin". Era în noaptea de 20 spre 21 august 1968. În zorii zilei de 21 august Praga era un oraş sub asediu, aeroporturile, instituţiile mass-media şi guvernamentale se aflau sub control sovietic. Singurele ţări semnatare ale Pactului de la Varşovia care au refuzat să sprijine Rusia în această ofensivă au fost România şi Albania. Ocupaţia avea să dureze 20 de ani, până la Revoluţia de Catifea din 1989.

- Criza din Caucaz: lentă retragerea trupelor ruse din Georgia. Continuă linia dură între Washington şi Moscova. Între timp, secretarul de stat american, Condoleezza Rice, şi ministrul de externe polonez, Radek Sikorski, au semnat miercuri, la Varşovia, acordul ce prevede instalarea de elemente ale scutului american antirachetă pe teritoriul Poloniei, la orizontul anului 2012: transmit agenţiile de presă internaţionale. La rândul său Rusia a primit oferte în domeniul militar din partea Siriei. Rămâne gravă situaţia umanitară în regiune şi din cauza obstacolelor pentru ajutorarea celor 160 de mii de refugiaţi.

- Preşedintele Traian Băsescu a început miercuri un turneu de două zile care cuprinde vizite de lucru în Ucraina, Republica Moldova, Republica Azerbaidjan, Georgia şi Republica Turcia. Preşedintele României a declarat, miercuri, înainte de a ateriza la Kiev, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Victor Iuşcenko, că zona Mării Negre nu poate fi "în securitate" fără implicarea Federaţiei Ruse. Miercuri, principala temă de discuţie a Preşedintelui Traian Băsescu cu preşedinţii Ucrainei şi Moldovei a fost situaţia din Caucaz. Una dintre soluţiile propuse de preşedintele României este ca trupele ruseşti să fie înlocuite de trupe OSCE.

- În Ecuador episcopii catolicii apără libertatea de expresie a Bisericii.

- La cea de-a 40 ediţie a Seminarelor internaţionale de la Erice, în provincia siciliană Trapani profesorul Antonino Zichichi vorbeşte despre dezarmarea inexistentă şi înşelătoria horoscoapelor.

- Tot în Sicilia, din iunie până în august peste 300 de cercetaşi,băieţi şi fete, aparţinând grupării AGESCI, asociaţia cercetaşilor catolici, din toată Italia, de vârsta între 16 şi 20 de ani, au sosit la Palermo a pentru a contribui la realizarea unui vis, acela de înfiinţa pe un teren confiscat mafiei siciliene baza internaţională scout numită „Vulpea şireată”.

- Pakistan: Comunitatea locală Sfântul Egidiu salvează un condamnat la moarte.

- S-a desfăşurat miercuri funeraliile părintelui carmelit Thomas Pandipally, ucis şi mutilat pe 16 august în statul indian Andhra Pradesh, în timp ce se ducea într-un sat să celebreze Liturghia duminicală.

- În Kurdistan, peste 250 de lideri religioşi musulmani sunniţi, şiiţi, kurzi şi turkmeni s-au rugat marţi împreună cu creştinii de rit caldeean conduşi de arhiepiscopul de Kirkuk, mons. Louis Sako, în moscheea sunnită al-Rashid din Domez, în Kurdistanul irakian.

- Şi anul acesta jitani şi nomazi participă la pelerinajul de la Lourdes început miercuri şi care se încheie luni 25 august. Se prevede participarea a circa 40 de mii persoane care în aceste zile umplu cu rulote împrejurimile sanctuarului.

- Doliu în comunitatea ecumenică de la Taizé, Franţa, pentru moartea preotului iezuit Joseph Gelineau, decedat zilele trecute în ţinutul Savoia. Iezuitul francez, 87 de ani, are meritul de a fi pus pe muzică texte din Sfânta Scriptură într-o melodie simplă şi repetată „creând un model capabil să îmbine fericit noutatea limbii franceze şi fidelitatea faţă de tradiţie.

- Un act infam şi barbar: astfel şeful diplomaţiei europene, Javier Solana a definit atacul care marţi a ucis 10 soldaţi francezi din contingentul NATO în Afghanistan. „Franţa va rămâne alături de Washington în lupta împotriva terorismului” a declarat şeful Elizeului, Nicolas Sarkozy în drum spre Kabul. Tor miercuri, terorism în acţiune şi în Pakistan unde o bombă a explodat în nord-vestul ţării ucigând circa 20 de persoane.

- Din actualitatea internaţională: Algeria „va continua să combată fără răgaz aceste hoarde de criminali până la eliminarea lor”. A declarat ministrul de interne algerian Zerhouni, după ce două noi explozii de miercuri dimineaţă la Cabilia, în partea orientală a ţării au provocat cel puţin 11 morţi şi 31 de răniţi. Dublul atentat a avut loc după 24 de ore de la atacul sinucigaş, tot la Cabilia care a ucis 43 de recruţi ai unei academii militare.

- Prima parte a imnului în limba română pentru Anul Paulin.

- Joi 21 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul apostol Iuda Tadeu, şi Sfinţii Vasa şi cei trei fii au ei, martiri, secolul 4; în calendarul roman sau latin Sfântul Pius al X-lea, papă între anii 1903-1914.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.