În cea de-a opta zi a lunii a opta din cel de-al optulea an al acestui mileniu, deschiderea Jocurilor Olimpice la Beijing în China: din magisterul papei Ioan Paul al II-lea supra sportului

(RV - 7 august 2008) „Nu ştiţi voi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi!” (1 Cor 9,24). La Corint, unde Paul purtase vestea Evangheliei, era un stadion foarte important, în care se disputau „jocurile istmice”. Foarte oportun, de aceea, Apostolul, pentru a-i stimula pe creştinii acelui oraş să se angajeze cu totul în „cursa” vieţii, face referinţă la întrecerile de atletică. În alergările de pe stadion - spune - toţi aleargă, chiar dacă unul singur este învingător: alergaţi şi voi…Prin metafora agonisticei sportive sănătoase, el pune în lumină valoarea vieţii, comparând-o cu o cursă spre o ţintă nu numai pământească şi trecătoare, dar veşnică: o cursă în care nu doar unul, ci toţi pot fi învingători.

Acesta poate fi orizontul creştin al oricărei competiţii sportive. Astfel îşi începea omilia papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia Liturghiei pentru Jubileul sportivilor, duminică 29 octombrie 2000, în bazilica Sfântul Petru. Era o celebrare prin care lumea sportului se unea cu grandiosul cor al Anului Sfânt, pentru a exprima prin rugăciune, cântec, joc şi mişcare un imn de mărire şi mulţumire Domnului. Era şi ocazia pentru a aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru darul sportului, în care omul exercită corpul, inteligenţa, voinţa, recunoscând în aceste capacităţi tot atâtea daruri ale lui Dumnezeu.

Papa sublinia importanţa pe care o asumă astăzi practica sportivă, deoarece poate favoriza afirmarea în tineri a unor valori importante precum cinstea, perseverenţa, prietenia, împărtăşirea cu alţii, solidaritatea.
Având în vedere dimensiunea planetară pe care a căpătat-o activitatea sportivă, Papa arată că atleţii sunt chemaţi să facă din sport o ocazie de întâlnire şi de dialog, dincolo de orice barieră de limbă, rasă, cultură. Sportul poate, de fapt, aduce un aport însemnat la înţelegerea paşnică între popoare şi contribui la afirmarea în lume a noii civilizaţii a iubirii.

Dacă Marele Jubileu din 2000, invita pe toţi şi pe fiecare la un serios itinerar de reflecţie şi de convertire, lumea sportului nu putea să rămână în afara acestei dinamici spirituale. Din contra, era şi pentru ea o ocazie pentru un examen de conştiinţă, şi prilej de a releva şi promova aspectele pozitive ale sportului, dar şi de a identifica aspectele deviante contrare dezvoltării depline a persoanei şi bucuriei sale de a trăi.

E necesară o mare atenţie pentru salvgardarea corpului uman de orice atentat la integritatea sa, de orice exploatare, de orice idolatrie. E necesar să se promoveze un sport care să tuteleze pe cei slabi şi să nu excludă pe nimeni, care să elibereze tinerii de tentaţiile apatiei şi indiferenţei, şi să sucite în ei un sănătos spirit de competiţie; un sport care să fie factor de emancipare a ţărilor mai sărace şi de ajutor pentru curmarea intoleranţei şi construirea unei lumi mai fraterne şi solidare; un sport care să contribuie la a iubi viaţa, să educe la sacrificiu, la respect şi la responsabilitate, purtând la deplina valorizare a persoanei umane.

În discursul către participanţii la Reuniunea internaţională pe tema „În timpul jubileului: faţa şi sufletul sportului”, în aceeaşi zi, 29 octombrie 2000, papa Ioan Paul al II-lea spunea între altele:
„Tema pe care aţi ales-o pentru reflecţie îndreaptă atenţia asupra naturii şi finalităţilor practicii sportive în acest timp al nostru caracterizat de multiple şi importante mutaţii sociale. Sportul este, desigur, unul din fenomenele relevante care, prin limbajul inteligibil tuturor, poate comunica valori foarte profunde. Poate fi vehicul de înalte idealuri umane şi spirituale atunci când este practicat în deplinul respect al regulilor; dar se poate abate de la scopul său adevărat când lasă loc altor interese care nesocotesc locul central al persoanei umane.
Tema vorbeşte despre „faţa” şi de „sufletul” sportului. Într-adevăr, activitatea sportivă pune în lumină, pe lângă bogate posibilităţi fizice ale omului, şi capacităţile sale intelectuale şi spirituale. Nu este simplă forţă fizică şi eficienţă musculară, dar are şi un suflet şi trebuie să arate chipul său integral. Iată pentru ce atletul nu trebuie să se lase purtat de obsesia perfecţiunii fizice, nici subjugat de legile dure ale producţiei şi consumului, sau de consideraţii pur utilitariste şi hedoniste.

Potenţialul fenomenului sportiv îl face însemnat pentru dezvoltarea globală a persoanei şi factor mai util ca oricând pentru construirea unei societăţi pe măsura omului.
Sensul de frăţietate, mărinimia, cinstea şi respectul pentru trup, virtuţi, negreşit, indispensabile oricărui bun atlet - contribuie la edificarea unei societăţi civile unde antagonismului să i se substituie agonistica, unde ciocnirii să i se prefere întâlnirea iar contrapunerii invidioase confruntarea loială. Astfel, sportul nu este un scop, dar un mijloc; poate deveni vehicul de civilizaţie şi de adevărat divertisment, stimulând persoana să pună în joc ceea ce are mai bun şi să fugă de ceea ce poate fi de pericol sau provoca daune grave pentru sine sau pentru alţii.

Pe lângă un sport care ajută persoane, există altul care îi dăunează; pe lângă un sport care exaltă trupul, există altul care îl mortifică şi îl trădează; alături de un sport care urmăreşte idealuri nobile, există un altul care urmăreşte în mod exclusiv profitul; alături de un sport care uneşte, este un altă care desparte”.

Şi încă o consideraţie a lui Ioan Paul al II-lea: „Sportul, în timp ce favorizează robusteţea fizică şi căleşte caracterul, nu trebuie niciodată să distragă de la îndatoririle spirituale ale celor care îl practică şi îl apreciază. Ar fi ca şi cum ar alerga, potrivit celor scrise de Sfântul Paul, doar „pentru o coroană pieritoare”, uitând că niciodată creştinii nu pot pierde din vedere „pe cea nepieritoare” (cf 1Cor 9,25). Dimensiunea spirituală trebuie să fie cultivată şi armonizată cu feluritele activităţi de relaxare, între care se înscrie şi sportul”. Apoi, duminica, în ziua Domnului, activitatea sportivă trebuie încadrată într-un context de senină destindere, care să favorizeze faptul de a sat împreună şi creşterea în comuniune mai ales familială”.