2008-08-05 18:33:42

Papa la Oies în Val Badia vizitează locul natal al unui călugăr verbit, misionar în China secolului al XIX-lea: Sf. Iosif Freinademetz


(RV - 5 august 2008) Prima vizită oficială a Papei în teritoriu de la sosirea sa luni 28 iulie în Alto Adge. Marţi după amiază Benedict al XVI-lea, aflat la bordul unui elicopter, s-a dus de la Bressanone la Oies, o fracţiune a cumunii Val Badia, pentru a aduce omagiu unui fiu ilustru al acestui ţinut, Sfântul Iosif Freinademetz, misionar verbit în China în secolul al XIX-lea. Un sfânt al timpurilor moderne care, dintr-un cătun sud-tirolez, din ţinutul muntos al Dolomiţilor, atât de diferit sub aspect cultural, a reuşit să depăşească nu numai distanţa geografică dar şi cea culturală mergând să poarte Cuvântul lui Dumnezeu în marea ţară din Extremul Orient.

La Oies, Benedict al XVI-lea a întâlnit credincioşii care au alergat toţi, cu mic cu mare, să se roage împreună în biserica situată aproape de casa natală a Sfântului pe care Papa o vizitase imediat după sosire. Dacă ne gândim că duminica trecută la rugăciunea Angelus, Papa a menţionat deschiderea ce are loc vineri a Jocurilor Olimpice de la Beijing, se vede că China este prezentă mereu în gândul Păstorului Bisericii universale. De altfel misionarul verbit, Sfântul Joesf Freinademetz este cunoscut şi iubit foarte mult de chinezi, fiind o figură extrem de semnificativă tocmai pentru posibilitatea de a se înţelege, dialoga şi purta un mesaj spiritual în China, în respectul culturii extraordinare a celei mai mari naţiuni de pe glob.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.