6 august1978: în urmă cu 30 de ani murea la reşedinţa pontificală din Castel Gandolfo, papa Paul al VI-lea, martor curajos al Adevărului în dialog cu omul şi cultura timpului nostru

(RV - 5 august 2008) În urmă cu 30 de ani, la 6 august 1978, în sărbătoarea Schimbării la Faţă la Domnului nostru Isus Cristos, se întorcea în casa Tatălui, Paul al VI-lea. Un umil şi curajos martor al Adevărului, apostol al păcii, om al dialogului între popoare şi culturi care a ştiut să poarte la capăt, cu chibzuinţă şi clarviziune, Conciliul Vatican II. Reparcurgem evenimentele fundamentale al Pontificatului fostului arhiepiscop de Milano, Giovanni Battista Montini, papa Paul al VI-lea.
• Secvenţe muzicale.

„Fidem servavi”, am păstrat credinţa: în această afirmaţie, pronunţată cu puţine zile înainte de a muri, se află tot Pontificatul lui Paul al VI-lea. Un Papă blând şi ferm, îndrăgostit de Adevăr, care a cârmuit barca lui Petru în ani bântuiţi de furtună pentru Biserică şi pentru lume. Ales la sediul pontifical la 21 iunie 1963, arhiepiscopul Montini şi-a luat numele de Paul al VI-lea şi are imediat înaintea sa o provocare epocală: să poarte la termen Conciliul Vatican II, născut dintr-o intuiţie profetică a lui Ioan al XXIII-lea, dar care după entuziasmul iniţial risca să se împotmolească. La Liturghia pentru început de Pontificat, la 30 iunie 1963, Paul al VI-lea nu-şi ascunde preocupările şi prezintă credincioşilor perspectiva viziunii sale despre biserică.

Folosind pluralul maiestăţii, potrivit stilului Curiei romane de atunci, spunea:
• „Vom apăra Sfânta Biserică de erorile de doctrină şi de moravuri, care în interiorul şi în afara hotarelor ei îi ameninţă integritatea şi îi otrăveşte frumuseţea; Noi vom căuta să păstrăm şi să facem să crească virtutea pastorală a Bisericii, pe care o prezintă, liberă şi săracă, în atitudinea care îi este proprie de mamă şi de învăţătoare”.
Trei luni mai târziu, la 29 septembrie, papa Montini deschide solemn cea de-a doua sesiune a Conciliului. În discursul de inaugurare, menţionează cele patru finalităţi ale acestui eveniment extraordinar: expunerea doctrinară a naturii Bisericii; reînnoirea ei interioară; creşterea unităţii creştinilor şi dialogul Bisericii cu lumea contemporană. Paul al VI-lea, care ca arhiepiscop de Milano luase parte la prima sesiune conciliară, nu va fi simplu „notarul Conciliului”. Urmăreşte cu grijă şi pasiune lucrările, intervine cu chibzuinţă în circumstanţele cele mai delicate. Şi la 7 decembrie 1965 încheie adunarea conciliară cu sentimente de bucurie şi emoţie:
• „Concilium hoc nostrum posteris eiusmodi Ecclesiae imaginem tradet… Acest Conciliu consemnează istoriei imaginea Bisericii catolice reprezentată de această aulă, plină de Păstori profesând aceeaşi credinţă, însufleţiţi de aceeaşi caritate, asociaţi în aceeaşi comuniune de rugăciune, de disciplină. de activitate, şi - ceea ce este minunat - toţi doritori de un singur lucru, de a se oferi pe sine, asemenea lui Cristos Învăţătorul şi Domnul nostru pentru viaţa Bisericii şi pentru mântuirea lumii”.

În cei 15 ani de pontificat, Paul al VI-lea se va angaja cu multă sârguinţă pentru promovarea păcii în lume, şi prin înviorarea dimensiunii misionare a Bisericii, subliniată în Exotraţia apostolică „Evangelii nuntiandi”. A instituit Ziua Păcii, care să se celebreze la 1 ianuarie. S-a făcut apostol de pace până la marginile pământului prin cele nouă călătorii ale sale apostolice internaţionale care l-au purtat în toate cele cinci continente.

Memorabil este discursul ţinut la adunarea generală a Naţiunilor Unite la New York, la 4 octombrie 1965, cu strigătul său împotriva războiului.
• “Jamais plus la guerre, jamais plus la guerre! C'est la paix, la paix…”, „Niciodată să nu mai fie război, niciodată război!” Pacea. pacea trebuie să călăuzească soarta Popoarelor şi a întregii umanităţi!”. Paul al VI-lea nu este indiferent faţă de suferinţa naţiunilor africane frânte de mizerie. În 1967 este publicată Enciclica „Populorum Progressio”. „Dezvoltarea - scrie Pontiful - este noul nume al păcii”. Dar, explică, trebuie să fie o dezvoltare integrală „orientată spre promovarea fiecărui om, a omului întreg”. Prin Conciliu, Biserica este „adusă la zi, actualizată”, reînnoită profund. Mulţi, însă, vor să-i dea o interpretare, când progresistă când conservatoare, ce nu redă semnificaţia autentică a evenimentului. Tulburările de după Conciliu îl vor face să sufere mult pe Paul al VI-lea, care însă nu va renunţa să mărturisească Adevărul, convins, ca Sfântul Augustin, că fericirea nu este altceva decât bucuria de adevăr”, „gaudium de veritate”.

Cazul cel mai răsunător, în acest sens, este publicarea în 1968 a documentului „Humanae vitae”. Enciclica, centrată pe iubirea conjugală responsabilă, reafirmă poziţia contrară a Bisericii faţă de folosirea sistemelor artificiale anticoncepţionale. În anul simbol al contestaţiei, Paul al VI-lea este făcut, chiar şi în lumea catolică, obiect de critici aprinse, care uneori degenerează în insulte. A fost, cea a papei Paul al VI-lea, o decizie luată cu suferinţă, îndelung meditată. La 4 august 1968, la rugăciunea „Angelus”, Papa îi explică raţiunile cu mare coerenţă:
• „Cuvântul Nostru nu este uşor, nu este conform unui uz care astăzi din păcate se răspândeşte, ca şi comod şi aparent favorabil iubirii şi echilibrului familial. Noi vrem să mai amintim cum norma reafirmată de Noi nu este a Noastră, dar este proprie structurilor vieţii, iubirii şi demnităţii umane”.

Promotor „al civilizaţiei iubirii”, Paul al VI-lea va pune alături de eforturile sale pentru pace, o constantă şi rodnică angajare ecumenică, în convingerea că, numai uniţi, creştinii vor putea fi factor de reconciliere între popoare. Istorică este întâlnirea sa la Ierusalim cu patriarhul de Constantinopol Atenagoras I, în 1964. Fraterna lor îmbrăţişare impresionează puternic catolici şi ortodocşi. Anul următor este în sfârşit revocată excomunicarea pe care cele două Biserici le lansaseră reciproc în 1054. Paşi înainte sunt înregistraţi şi în dialogul cu anglicanii. În 1966, Paul al VI îl întâlneşte pe arhiepiscopul de Canterbury, Michael Ramsey. Trei ani după aceea este la Geneva, în vizită la Consiliul ecumenic al Bisericilor.

Dotat cu o mare sensibilitate, în 1978 Paul al VI-lea va trăi un moment dramatic tocmai când viaţa sa se îndreaptă de acum spre sfârşit: răpirea prietenului său Aldo Moro. Numeroase şi vibrante sunt apelurile îndreptate direct „oamenilor Brigăzilor Roşii”, începând de la întâlnirea pentru antifonul „Angelus” din 19 martie, trei zile după sângerosul atentat de pe Via Fani din Roma:
•”Să ne rugăm împreună pentru toţi aceia care, în aceste zile, suferă, purtând şi mai vie în ei înşişi urmele patimii lui Isus: pentru familiile care îi plâng pe cei dragi ai lor, curmaţi în îndeplinirea datoriei lor de către o absurdă ură ucigaşă care încă o dată a ameninţat convieţuirea socială paşnică; să ne rugăm pentru onorabilul Aldo Moro, drag nouă, sechestrat într-o cursă mârşavă, cu un stăruitor apel pentru ca să fie redat celor dragi ai săi”.

Om de mare cultură, iubitor de artă şi literatură, Paul al VI-lea a descoperit valoarea calităţii de mecenat a Bisericii, comisionară de opere de artă: Scorzelli, Manzù, Nervi sunt câţiva dintre artiştii cei mai cunoscuţi care au lucrat pentru Sfântul Scaun în timpul pontificatului papei Paul al VI-lea. A potenţat Radio Vatican şi Academia de Ştiinţe, a îndemnat oamenii de cultură să slujească adevărul, să promoveze demnitatea omului creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,

Între multele roade ale ministerului său petrin trebuie amintită şi reforma Curiei romane şi cea a Liturgiei şi celebrarea Anului jubiliar 1975. La 29 iunie 1978, cu puţin mai bine de o lună înainte de moarte, Paul al VI-lea putea să afirmă, la fel ca Sfântul Paul, că a luptat lupta cea bună a Evangheliei”:
• „Oficiul nostru este cel al lui Petru însuşi, căruia Cristos i-a încredinţat mandatul de a întări fraţii (cf Lc 22,23); este oficiul de a sluji adevărul credinţei (…) Iată, Fraţi şi Fii, intenţia neobosită, vigilentă, obsedantă care ne-a mişcat în aceşti 15 ani de pontificat. ’Fidem servavi!” putem spune astăzi cu conştiinţa, umilă şi fermă, că nu am trădat niciodată sfântul adevăr”.
• Secvenţe muzicale
 
Aici serviciul audio: