2008-08-04 18:50:57

Luni: sumarul emisiunii


(RV - 4 august 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Un lung colocviu luni dimineaţă la Bressanone între Benedict al XVI-lea şi cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone. Directorul Sălii vaticane de presă părintele Federico Lombardi anunţă că marţi, Papa se duce în Val Badia pentru a aduce omagiu Sfântului Iosif Freinademetz, misionar verbit în China iar miercuri are loc întâlnirea cu clerul diecezei de Bolzano-Bressanone în domul oraşului.

- Papa a numit luni episcop al diecezei de Bac Ninh în Vietnam preotul iezuit Cosme Hoang Van Dat, până acum director spiritual al Seminarului arhidiecezei de Hanoi.

- Moartea lui Aleksandr Soljeniţîn, scriitorul care a descoperit lumii drama lagărelor sovietice. Figură importantă a disidenţei în URSS şi autor al numeroase romane monumentale despre lagărele sovietice, cum ar fi Arhipelagul Gulagului, a decedat la vârsta de 89 de ani în noaptea de duminică spre luni, la domiciliul său din Moscova. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1970, s-a întâlnit cu papa Ioan Paul al II-lea în Vatican în 1993, iar câteva luni mai târziu reintrarea sa în patrie după un exil de 20 de ani. Aleksandr Soljeniţîn , bolnav de mai mulţi ani, nu apărea decât rar în public. Imaginile televizate îl înfăţişează în timpul primirii de oaspeţi la casa sa din Troiţe-Likovo, la nord-est de Moscova, în scaun rulant. Soljeniţîn a dezvăluit lumii realitatea din sistemul concentraţionar sovietic în lucările sale "O zi din viaţa lui Ivan Denisovici", "Primul cerc" şi "Arhipelagul Gulag".

- Prin concluziile arhiepiscopului de Canterbury Rowan Williams s-a încheiat duminică Conferinţa de la Lambeth, întâlnire decenală a tuturor episcopilor anglicani din lume. Anul acesta în centrul importantei întâlniri a Comuniunii anglicane discuţii asupra a două chestiuni cruciale: acordarea sau nu a consacrării episcopale femeilor şi homosexualilor. Relatează Andrea Galli, trimisul cotidianului catolic italian „Avvenire”.

- Marţi în bazilica papală Sfânta Maria cea Mare - Maria Maggiore liturghie pontificală la ora 10 şi Vesperele secunde la ora 17 prezidate de cardinalul Bernard Francis Law, arhipresbiterul bazilicii urmate de Liturghia euharistică de încheiere la ora 18 prezidată de arhiepiscopul Mauro Piacenza, secretarul Congregaţiei pentru Cler. Ca în fiecare an de în sărbătoarea sfinţirii bazilicii, se retrăieşte reproducerea „minunii zăpezii” care evocă apariţia mariană şi ninsoarea estivă pe colina romană Escvilin din anul 358. Este cea mai veche biserică din Occident dedicată Maicii Domnului.

- S-au deschis duminică 3 august celebrările pentru cei 150 de ani de la moartea Sfântului Ioan Maria Vianney, paroh de Ars, Franţa, patronul păstorilor de suflete, mort la 4 august 1859.

- Va fi proclamat Fericit la 4 octombrie anul acesta preotul istrian Francesco Bonifacio, ucis de miliţienii lui Tito în 1946. A anunţat dieceza de Trieste, căreia Papa i-a acordat facultatea desfăşurării ceremoniei în catedrala San Giusto.

- Deschisă duminică în capitala Mexicului conferinţa internaţională asupra maladiei SIDA. Prima amară consideraţie, exprimată în intervenţiile de deschidere este că nu va fi respectat obiectivul pus pentru 2010, acela de a asigura tuturor celor infectaţi de virusul HIV medicamentele adecvate pentru controlul maladiei.

- România, după inundaţii, caniculă. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de caniculă în jumătatea sudică a Olteniei, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei şi în sudul Moldovei, valabilă pentru după-amiaza zilei de 5 august. Potrivit ANM, vremea va fi caniculară, temperaturile maxime vor atinge şi depăşi 35 de grade, iar indicele temperatură - umezeală se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

- India, tragedie provocată de mulţimea terorizată: cel puţin 145 de persoane şi-au pierdut viaţa la templul hinduist din Naina Devi, unul din cele mai venerate din marea ţară asiatică, în Statul Himachal Pradesh la poalele munţilor Himalaia. Starea de panică în rândul mulţimii a fost cauzată de căderea câtorva pietre din peretele stâncos pe drumul îngust de acces la templu parcurs de o mulţime excesivă de oameni.

- În China, în Satul olimpic din Beijing a fost amenajat şi un spaţiu multireligios. Vor fi prezenţi şi şase preoţi catolici.

- Organizaţia „Pax Christi”, mişcare catolică internaţională pentru pace, promovează în luna august două iniţiative. De la 6 la 9 august vor fi amintite în oraşul italian Vicenza victimele bombelor atomice care în 1945 au semănat moarte şi distrugere în două oraşe japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Apoi de la 8 la 17 august, în provincia Florenţa, se va anima „Casa păcii”, un câmp de muncă, experienţă de confruntare, dialog şi osteneală, pentru tineri din toată lumea cu vârsta între 18 şi 30 de ani.

- Din actualitatea internaţională: În China, 16 militari au fost ucişi şi 16 au fost răniţi luni dimineaţa, în urma unui atac lansat împotriva postului lor de frontieră Kashgar din Xinjiang, regiune musulmană situată în nord-vestul Chinei, transmite Xinhua. Doi atacatori au intrat în zona postului de frontieră cu un camion din care au lansat două grenade care au explodat. Xinhua precizează că autorii atacului au fost arestaţi. În ultimele luni, autorităţile chineze au afirmat că Jocurile Olimpice de la Beijing, care se vor deschide vineri, 8 august, ar putea fi ţinta unor atacuri teroriste, dând asigurări că serviciile lor antiterorism de 100.000 de membri sunt în alertă maximă.
- Iran, diplomaţia internaţională este la lucru pentru a găsi o soluţie în legătură cu programul atomic iranian. Şeful negociator la Teheran pentru nuclear Saed Jalili şi Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, spaniolul Javier Solana, au avut o convorbire telefonică privind propunerea grupului „5+1, refuzată sâmbăta trecută de Republica Islamică. Între timp semnale preocupante sosesc de la Gardienii Revoluţiei, Pasdaran - armata ideologică a regimului islamic de la Teheran, care au anunţat luni lansarea cu succes a unei rachete submarină cu o rază de acţiune de 300 kilometri.

- Marţi 5 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Eusignie, martir, anul 362; în calendarul roman sau latin Sfinţirea bazilicii papale Sfânta Maria cea Mare, „Santa Maria Maggiore” din Roma.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.