„Humanae vitae” – curajul inegalabil al continuării tradiţiei şi doctrinei, în ciuda oricărei contradicţii: interviu cu monseniorul Rino Fisichella, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă

(RV – 25 iulie 2008) „Un document profetic şi curajos în apărarea vieţii şi a iubirii responsabile”. Cu aceste cuvinte a fost descrisă enciclica „Humanae vitae” de către monseniorul Rino Fisichella, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă şi rector al Universităţii Pontificale Laterane, la împlinirea a 40 de ani de la publicarea acestui document pontifical. Monseniorul Fisichella:

• „Paul al VI-lea a dorit să ducă la îndeplinire o dorinţă exprimată de Conciliul Vatican II. Aşadar, trebuie să vedem în primul rând continuitatea învăţăturii enciclicei „Humanae vitae” cu ceea ce ceruseră părinţii conciliari, şi anume o învăţătură asupra a ceea ce trebuie să constituie o onestă reglementare a procreaţiei.
În opinia mea, învăţătura enciclicei „Humanae vitae” recuperează în profunzime două principii fundamentale: primul este cel al legii naturale, ce constituie adevărata recunoaştere a egalităţii dintre persoane, în respectul ordinii naturale, fără a recurge la tehnici. Transmiterea vieţii poate fi dată în deplină libertate şi poate fi dată ca un gest de iubire autentică. Cred că al doilea principiu este cel al îndemnului la o profundă responsabilitate. Să nu uităm că „Humanae vitae” vorbeşte de paternitate şi de maternitate responsabile, tratându-se aşadar nu de o alegere cazuală, ci de una responsabilă când este vorba de a deveni părinţi. Din acest punct de vedere cred că – în ciuda faptului că a fost combătut – acea învăţătură a fost intens vizionară.”

Nu poate fi uitat că publicarea enciclicei în 1968 a fost un act de mare curaj din partea lui Giovanni Battista Montini – Papa Paul al VI-lea – care a suferit din cauza contestaţiilor la adresa acestui document, dar nu a dat înapoi…
• „Înaintea publicării enciclicei „Humanae vitae” a existat o comisie pe care a convocat-o Paul al VI-lea pentru a studia în profunzime această problemă, comisie care a elaborat două documente, unul al majorităţii celor consultaţi şi un altul al minorităţii. Paul al VI-lea a reflectat mult şi apoi, în singurătatea care caracterizează viaţa oricărui pontif, mai ales în momente atât de dramatice când este necesar să se facă alegeri, şi el a decis că nu putea face altfel decât să promulge o învăţătură care să fie în deplină continuitate cu ceea ce Biserica a crezut şi răspândit mereu şi oriunde. Nu trebuie să se uite ceea ce semnifică această dată, 1968, care a făcut ca enciclica „Humanae vitae” să fie imediat asumată ca un semn de contradicţie. Dar Papa a reafirmat – cu un curaj inegalabil – continuitatea tradiţiei, continuitatea doctrinei şi, mai ales, a explicat un principiu fundamental: că adevărul nu este dat de către majoritate, ci de către fidelitatea faţă de Evanghelie şi faţă de învăţătura Bisericii. Omul este pe deplin el însuşi atunci când este perceput într-o unitate profundă: nu se poate separa sufletul de corp, nu se poate separa viaţa şi experienţa sexuală de ceea ce este o experienţă de iubire. Şi aceasta pentru că se creează o dihotomie, dacă nu mai există o unitate profundă, atunci este mai puţin considerată şi valoarea persoanei; corpul devine un obiect, iar partenerul relaţiei devine doar un instrument pentru propriul egoism. Acest lucru, însă, nu este drept.”

„Humanae vitae” indică pericolul unei invazii a tehnicii în sfera cea mai intimă a vieţii umane. A fost profetic Paul al VI-lea în acest sens?
• „Nu a fost doar profetic, dar azi această învăţătură a fost reluată în manieră foarte clară şi de mulţi oameni de ştiinţă, de mulţi filosofi, care au valorificat din plin acest conţinut şi tocmai în lumina descoperirilor tehnologice şi ştiinţifice. La baza enciclicei continuă să stea aşadar fundamentele antropologice şi etice: demnitatea persoanei umane, libertatea propriilor gesturi mereu şi oriunde şi responsabilitatea ce trebuie să le caracterizeze. Ştiinţa, desigur, trebuie să facă progrese, dar când are ca obiect viaţa umană trebuie s-o respecte mereu ca pe un dar, ştiind că fiecare dintre noi datorează propria viaţă Altcuiva”.

Aici serviciul audio: