2008-07-25 19:34:59

Benedict al XVI-lea a primit vineri la Castel Gandolfo premierul irakian Nouri al-Maliki: comună condamnare a terorismului şi invitaţia primului ministru adresată Papei de a vizita Irakul


(RV - 25 iulie 2008) Benedict al XVI-lea a primit vineri dimineaţă în audienţă premierul irakian Nouri al-Maliki. Papa şi primul ministrul au exprimat împreună „condamnarea terorismului”. A fost reafirmată apoi importanţa dialogului interreligios, drept „cale pentru înţelegerea religioasă şi convieţuirea civilă”. Primul ministru, care joi s-a dus în Grotele Vaticane pentru a aduce omagiul său personal lui Ioan Paul al II-lea, a adresat lui Benedict al XVI-lea invitaţia de a vizita Irakul.

Întâlnirea dintre Benedict al XVI-lea şi premierul irakian a avut loc în Palatul apostolic din Castel Gandolfo. Înainte de audienţa la Papa, primul ministru al Irakului a făcut o vizită secretarului de Stat, cardinalului Tarcisio Bertone. Convorbirile - face cunoscut Sala vaticană de presă - „s-au desfăşurat într-un climat de cordialitate” şi au permis examinarea unor aspecte fundamentale ale complexei situaţii irakiene. O atenţie deosebită a fost acordată „temei numeroşilor refugiaţi irakieni, în interiorul şi în afara ţării, care au nevoie de asistenţă, şi în vederea unei dorite reîntoarceri”. A fost de asemenea, „reînnoită condamnarea violenţei care aproape în fiecare zi continuă să lovească diferitele părţi ale ţării, fără să cruţe comunităţile creştine, care simt puternic nevoia unei mai mari siguranţe”.

Un Stat, cel irakian, în care istoria comunităţii creştine a fost marcată în ultimii ani de grave episoade de persecuţie. La 3 iunie 2007, în oraşul Mossul, au fost ucişi parohul bisericii „Sfântul Duh”, părintele Ragheed Ganni şi trei diaconi. În februarie 2008, a fost răpit şi apoi asasinat mons. Paoulos Faray Rahho, arhiepiscop caldeean de Mossul. Sânge vărsat, dar şi vexaţiuni care adesea nu devin ştiri, precum asaltul împotriva sediului arhiepiscopal din Mossul în decembrie 2004, bombele împotriva bisericilor în anii succesivi, răpirea în ianuarie 2005 a episcopului siro-catolic de Mossul, mons. Georges Casmoussa, apoi pus în libertate, şi sechestrările-fulger a multor creştini irakieni. Apoi sute de mii au fost constrânşi să părăsească ţara din cauza violenţelor continue şi crizei economice. Într-un scenariu atât de dramatic, nu lipsesc, oricum, semnale de speranţă: în timpul întâlnirii de vineri dimineaţă a premierului irakian cu Papa a fost formulată în special „urarea ca Irakul să poată găsi în mod hotărât calea păcii şi dezvoltării prin dialogul şi colaborarea tuturor grupurilor etnice şi religioase, care în respectul diferitelor identităţi, să se străduiască împreună pentru reconstruirea morală şi civilă a ţării”. Papei, premierul irakian i-a dăruit o ramură de palmier de argint, simbol al păcii. Darul Pontifului a fost un stilou comemorativ al celor 500 de ani ai bazilicii Sfântul Petru.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
 







All the contents on this site are copyrighted ©.