2008-07-12 15:00:29

“În sfârşit, Sydney”: editorialul părintelui Federico Lombardi, la rubrica “Octava Dies”


(RV – 12 iulie 2008) „Finalmente Sydney”, în română „În sfârşit, Sydney”: astfel îşi intitulează părintele Federico Lombardi editorialul din cadrul rubricii “Octava Dies”, editorial pe care vi-l propunem spre ascultare:

• „Când, acum trei ani, de la altarul Zilei Mondiale a Tineretului de la Köln (Germania), Sfântul Părinte anunţa că următoarea întâlnire ar fi avut loc la Sydney, în 2008, tinerii australieni au izbucnit în aplauze de neoprit, fluturând steaguri şi canguri de pluş. Nouă ne părea un eveniment foarte îndepărtat în timp şi spaţiu. Dar iată că a venit acel moment; tinerii şi Papa sosesc, chipul metropolei australiene se transformă devenind – pentru o săptămână – capitala mondială a tineretului catolic şi nu numai.
A fost un act de credinţă şi curaj din partea cardinalului Pell şi a Bisericii australiene invitaţia la Sydney a tinerilor din întreaga lume. Şi, a fost un act de credinţă şi de curaj din partea Papei să accepte. Este, de asemenea un act de credinţă şi de curaj din partea Bisericilor locale să trimită tinerii lor, în măsura posibilităţii fiecăreia, în ciuda costurilor şi a oboselii unei lungi călătorii.
Dar nici un loc, în Biserică, nu este îndepărtat. Duhul Sfânt îi conduce pe discipoli în drumul anunţării Evangheliei până la marginile pământului. Şi orice loc de pe pământ este centrul lumii când se celebrează acolo Euharistia. Mulţi tineri, dacă nu vor fi prezenţi fizic la Sydney, vor fi acolo în mod „virtual”, prin intermediul transmisiilor telematice şi, ceea ce contează şi mai mult, o mare parte dintre tineri se vor uni spiritual, în rugăciune, cu marele eveniment de la Sydney.
Tinerii Zilelor Mondiale ale Tineretului din trecut sunt acum adulţi şi ştiu cât a fost de preţioasă pentru viaţa lor experienţa făcută cu ocazia acestor întâlniri mondiale ale tinerilor. Tinerii de azi, adulţii de mâine, vor şti că şi Sydney este un loc aproape şi că speranţa şi iubirea în viitorul Bisericii şi al întregii umanităţi depinde şi de ei.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.