2008-07-12 14:02:55

Papa Benedict al XVI-lea a plecat spre Sydney, în Australia pentru Ziua Mondială a Tineretului 2008


(RV - 12 iulie 2008) Papa Benedict al XVI-lea a plecat spre Sydney unde va prezida cea de-a 23-a Zi Mondială a Tineretului. Aeronava, un Boeing 777 al companiei Alitalia denumită ’Sestriere’ având la bord pe Pontif, delegaţia pontificală şi ziariştii care fac parte din suită, a decolat de pe aeroportul Fiumicino la 10.30.
La sosirea la aeroport venind de la Castel Gandolfo cu elicopterul, Papa a fost salutat în numele guvernului italian de subsecretarul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, Gianni Letta. Erau prezenţi, între alţii, ambasadorul Italiei pe lângă Sfântul Scaun, Anonio Zanardi, prefectul Romei, Carlo Mosca, primarul de Fiumicino Mario Canapini, episcopul diecezei suburbicare de Porto şi Santa Rufina mons. Gino Reali şi directorul Agenţiei Naţionale pentru Aviaţia Civilă a aeroportului Fiumicino, Vitaliano Turrà.
Înainte de a urca la bordul avionului, Papa s-a întreţinut puţin cu autorităţile prezente iar apoi s-a îndreptat spre oamenii presei şi fotografi, surâzând şi făcând cu mâna gesturi largi de salut. Aplauzele au venit de la lucrătorii aeroportuari reuniţi în mare număr aproape de aeronavă. Sfântul Părinte le-a adresat şi lor un scurt salut.








All the contents on this site are copyrighted ©.