2008-07-10 18:34:58

Joi: sumarul emisiunii


(RV - 10 iulie 2008) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sydney, metropola australiană tot mai colorată de Ziua Mondială a Tineretului: niciodată ca la actuala ediţie nu se va vorbi în atâtea limbi. Totul pentru una şi aceeaşi credinţă în Isus Cristos: transmite trimisul cotidianului italian Avvenire.

- Doar două zile până la plecarea lui Benedict al XVI-lea în Australia. Despre aşteptarea evenimentului, în limita spaţiului, interviuri cu mons. Filip Santoro şi Salvatore Martinez.

- „Marea tristeţe” în Biserica şi comunitatea irakiană din cauza deciziei autorităţilor de la Canberra de a nu acorda viza tinerilor creştini caldeeni din Irak pentru a participa la Ziua Mondială a Tineretului 2008. Pe lângă temerile de siguranţă, între motivele invocate este frica australienilor ca seminarişti şi preoţi să ceară azil politic odată ajunşi în Australia.

- "Suferă împreună cu mine pentru Evanghelie", îndemn al Apostolului către discipolul său Timotei (2Tim 1,8): o reflecţie pentru Anul Paulin, inspirată de omilia lui Benedict al XVI-lea la ceremonia de deschidere în bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, sâmbătă 28 iunie.

- „Chestiunea ecologică, viaţa omului în lume”: este tema Congresului internaţional de trei zile, organizat de Sfântul Scaun în cadrul Expoziţiei din Saragosa asupra apei , inaugurat joi dimineaţă de cardinalul Renato Raffaele Martino, preşedintele Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii. Prin acest eveniment, în pavilionul Sfântului Scaun se doreşte să se răspundă dintr-o perspectivă umană şi creştină la întrebările pe care omul şi le pune în jurul evoluţiei actuale a lumii şi destinului ultim al lucrurilor şi umanităţii.

- Polemici şi luări de poziţie în Italia privind cazul bolnavei în stare vegetativă, Eluana Englaro, care ar putea muri în caz de încetarea alimentaţiei artificiale admise de judecătorii din Milano.

- Patriarhia Moscovei a reiterat miercuri necesitatea ca autorităţile ruse să condamne oficial comunismul, transmite agenţia rusă Interfax, citandu-l pe secretarul interimar pentru relaţia dintre Biserică şi societate din cadrul Patriarhiei Ruse, Gheorghi Riabah.

- Parlamentul European solicită autorităţilor europene stoparea măsurii de amprentare a romilor din Italia. Rezoluţia propusă de PSE, ALDE, Verzi/EFA şi GUE/NGL în urma recentelor măsuri adoptate de guvernul italian privind etnicii romi a fost adoptată de Parlamentul European cu 336 voturi pentru, 220 împotrivă şi 77 abţineri. Europarlamentarii îndeamnă autorităţile italiene să nu colecteze amprentele digitale ale romilor, inclusiv ale minorilor, şi să nu utilizeze amprentele deja colectate, în aşteptarea evaluării anunţate de către Comisie a măsurilor propuse, deoarece acest demers ar constitui în mod clar un act de discriminare directă pe criterii de rasă şi origine etnică, interzis de articolul 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

- Din actualitatea internaţională: Armata iraniană a procedat la noi teste cu rachete în zona Golfului, a anunţat joi site-ul televiziunii oficiale de la Teheran, la trei zile de la lansarea în regiune a manevrelor militare, contribuind la sporirea tensiunilor dintre Iran şi ţările occidentale. De la începutul manevrelor Marele Profet, în Golful Persic, evenimentul cel mai important l-au reprezentat tirurile cu rachete sol-apă, sol-sol şi apă-sol'. La respectivele manevre militare au participat şi nave militare ale organizaţiei Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului islamic de la Teheran, iar în cursul nopţii de miercuri spre joi au fost lansate nouă rachete cu rază lungă şi medie de acţiune. Iranul a anunţat lansarea în cadrul aceloraşi manevre a nouă rachete tip Shahab-3, 'cu încărcătură convenţională, având greutatea de o tonă şi o rază de acţiune de 2.000 kilometri', respectiv dublul distanţei ce separă frontiera vestică a Iranului de Israel. Aceste exerciţii militare au provocat preocuparea Occidentului. SUA au afirmat că preferă soluţia diplomatică în dosarul nuclear iranian, avertizând totodată că nu exclud intervenţia militară, pentru a împiedica Iranul să dobândească bomba atomică. Occidentul, în special SUA, acuză Iranul că îşi ascunde ambiţiile militare sub masca unui program nuclear civil, iar Teheranul susţine că acest program urmăreşte scopuri strict paşnice.

- Vineri11 iulie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfânta Eufemia, martiră, intervenţia sa minunată la Sinodul din Calcedon în anul 451; în calendarul roman sau latin Sfântul Benedict de Norcia, abate, patron al Europei, anii 480-547.

Aici sumarul emisiunii: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.