"Suferă împreună cu mine pentru Evanghelie" (2Tim 1,8): reflecţie pentru Anul Paulin din predica de deschidere rostită de Benedict al XVI-lea

(RV - 10 iulie 2008) La deschiderea Anului Paulin sâmbătă 28 iunie în bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, papa Benedict al XVI-lea a trasat profilul interior al Apostolului răspunzând la întrebările „cine era Paul?” şi mai ales „cine este Paul?” şi „ce îmi spune mie?".
Din bogata mărturie a Noului Testament, Episcopul Romei a ales trei texte: primul, din Scrisoarea către Galateni: „Trăiesc în credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine pentru mine”(Gal 2,20).
 
Al doilea din cartea Faptele Apostolilor şi aminteşte cuvintele lui Isus înviat adresate lui Paul pe drumul Damascului. Mai întâi „Saul, Saul! De ce mă persecuţi?” şi la întrebarea „cine eşti, o Doamne”, vine răspunsul: „Eu sunt Isus pe care tu îl persecuţi” (Fap 9,4). Persecutând Biserica, Paul îl persecută pe Isus însuşi. "Tu mă persecuţi pe mine". Isus se identifică cu Biserica într-un singur subiect. În această exclamaţie a Celui Înviat, care a transformat viaţa lui Saul, în fond este conţinută de acum întreaga învăţătură despre Biserică Trup al lui Cristos.

Al treilea text este un cuvânt al lui Paul spus târziu, un îndemn adresat lui Timotei din închisoare, în faţa morţii. "Suferă împreună cu mine pentru evanghelie", îi spune apostolul discipolului său (2Tim 1,8). Acest cuvânt, care se află la sfârşitul căilor parcurse de apostol ca un testament, face trimitere înapoi la începutul misiunii sale. În timp ce, după întâlnirea sa cu Cel Înviat, Paul era orb în locuinţa sa la Damasc, Anania a primit misiunea de a merge la persecutorul temut şi de a-i pune mâinile ca să primească vederea. La obiecţia lui Anania că acest Saul era un persecutor periculos al creştinilor, vine răspunsul: Acest om trebuie să ducă numele meu în faţa popoarelor şi a regilor. "Eu îi voi arăta cât trebuie să sufere el pentru numele meu" (Fap 9,15 şi urm.). Misiunea vestirii şi chemarea la suferinţă pentru Cristos merg împreună în mod indisolubil. Chemarea de a deveni învăţător al neamurilor este în acelaşi timp şi în mod intrinsec o chemare la suferinţă în comuniunea cu Cristos, care ne-a răscumpărat prin Pătimirea sa.

Aici observaţia episcopului Roma: „într-o lume în care minciuna este puternică, adevărul se plăteşte cu suferinţa. Cel care vrea să evite suferinţa, să o ţină departe de el, ţine departe însăşi viaţa şi măreţia ei; nu poate să fie slujitor al adevărului şi astfel slujitor al credinţei. Nu există iubire fără suferinţă - fără suferinţa renunţării la noi înşine, a transformării şi purificării eu-lui pentru libertatea adevărată. Acolo unde nu există nimic care să merite să se sufere pentru ceva, însăşi viaţa îşi pierde valoarea.

În finalul omiliei papa Benedict observa: „Euharistia - centrul faptului de a fi creştini - se întemeiază pe sacrificiul lui Isus pentru noi, este născută din suferinţa iubirii, care în cruce a avut apogeul său. Noi trăim din această iubire care se dăruieşte. Ea ne dă curajul şi forţa de a suferi cu Cristos şi pentru el în lumea aceasta, ştiind că tocmai aşa viaţa noastră devine mare şi matură şi adevărată. În lumina tuturor scrisorilor sfântului Paul vedem că în drumul său de învăţător al neamurilor s-a împlinit profeţia făcută lui Anania în ceasul chemării: "Eu îi voi arăta cât va trebui să sufere el pentru numele meu". Suferinţa lui îl face credibil ca învăţător al adevărului, care nu caută propriul interes, propria glorie, satisfacţia personală, ci se angajează pentru Cel care ne-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru noi toţi.

Nu numai în acest moment, dar pe parcursul acestui an îi mulţumim Domnului, pentru că l-a chemat pe Paul, făcându-l lumină a neamurilor şi învăţător al nostru al tuturor, şi-l rugăm: Dă-ne şi astăzi martori ai învierii, atinşi de iubirea ta şi capabili să ducă lumina Evangheliei în timpul nostru. Sfinte Paul, roagă-te pentru noi!