Notă a Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor privind deschiderea
Anului Paulin şi participarea patriarhului ecumenic Bartolomeu I şi a reprezentanţilor
altor Biserici şi Comunităţi ecleziale.
(RV - 25 iunie 2008) Cu ocazia deschiderii Anului Paulin dedicat
Apostolului neamurilor în bimilenarul naşterii sale, papa Benedict al XVI-lea va celebra
sâmbătă 28 iunie la ora 18, la mormântul Apostolului din bazilica Sfântul
Paul din afara Zidurilor Primele Vespere la solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul
cu participarea Patriarhului ecumenic, Sanctitatea Sa Bartolomeu I şi
câţiva delegaţi ai altor Biserici şi Comunităţi ecleziale având legături
istorice şi geografice cu Sfântul Paul: se arată într-o notă informativă a
Consiliului Pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor. Episcopul Romei
în proclamarea acestui eveniment, a invitat pe toţi să întrevadă dimensiunea ecumenică
a Anului Paulin, afirmând că „Apostolul neamurilor, implicat în mod deosebit să poarte
Vestea cea Bună tuturor popoarelor, s-a dăruit total pentru unitatea şi armonia tuturor
creştinilor. Fie ca el să ne călăuzească şi să ne protejeze în această celebrare bimilenară,
ajutându-ne să înaintăm în căutarea umilă şi sinceră a deplinei unităţi a tuturor
mădularelor Trupului mistic al lui Cristos”.
La începutul permanenţei sale
la Roma, patriarhul Bartolomeu I se va întreţine cu Sfântul Părinte în cursul unei
audienţe private, sâmbătă dimineaţă 28 iunie, după care va urma deschiderea solemnă
a Anului Paulin. Patriarhul, găzduit în Vatican în Domus Sanctae Marthae, este
însoţit de Ghennadios, arhiepiscop ortodox pentru Italia şi Malta şi exarh pentru
Europa Meridională, de mitropolitul Ioannis de Pergam - copreşedinte al „Comisiei
mixte internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica catolică şi Bisericile
Ortodoxa în ansamblul lor - şi de Arhiepiscopul Antonios de Hierapolis al Bisericii
ortodoxe ucrainene din Statele Unite. Vor vi de asemenea prezenţi un grup de circa
70 de demnitari provenind în cea mai mare parte din Statele Unite, care îl însoţesc
de patriarhul ecumenic Bartolomeu I în vizita sa la Roma. Reprezentanţii celorlalte
Bisericii şi Comunităţi ecleziale prezente la Roma cu această ocazie sunt: - arhiepiscopul
Drexel Gomez, Primat anglican al Indiilor de Vest, reprezentându-l pe arhiepiscopul
de Canterbury; - Arhiepiscopul Theophanis de Gerasa, exarh în Atena pentru Patriarhatul
de Ierusalim; - arhimandritul Ignatios Sotiriadis din partea Bisericii ortodoxe
a Greciei; - mitropolitul Georgios de Phapos din partea Bisericii ortodoxe din
Cipru; - mitropolitul Valentin de Orenburg şi Buzuluk din partea patriarhatului
Moscovei; - arhiepiscopul Filipp di Poltava şi Myrhorod în Ucraina tot pentru
Patriarhatul Moscovei; - mitropolitul Mor Philoxenus Mattias Nayis pentru Patriarhatul
Siro-Ortodox al Antiohiei.
Duminică iunie 2008, în solemnitatea Sfinţilor Petru
şi Paul, papa Benedict al XVI-lea va celebra Liturghia euharistică la ora 9.30 în
bazilica vaticană cu participarea patriarhului ecumenic Bartolomeu I. Sfântul Părinte
şi Patriarhul vor ţine omilia, vor recita împreună profesiunea de credinţă şi tot
împreună vor da binecuvântarea.
În cursul după amiezii de duminică 29 iunie,
patriarhul Bartolomeu I se va duce la Biserica "Sfântul Teodor Megalomartirul" din
Roma pentru a întâlni comunitatea ortodoxă şi pentru Celebrarea vesperală.