„Voi deci aşa să vă rugaţi” (Mt 6,9)

(RV - 19 iunie 2008) Nu e rară tentaţia în viaţa noastră de rugăciune, mai cu seamă în momentele de mai mare suferinţă şi dificultate, de a crede că înmulţind cuvintele poate servi la a-i face pe Dumnezeu, pe Fecioara Maria, pe Sfinţi să ne asculte imediat cererile şi să răspundă grabnic nevoilor noastre. Acestui mod de a gând i se opune învăţătura lui Isus: „Când vă rugaţi, nu spuneţi vorbe multe ca păgânii. Ei îşi închipuie că datorită vorbelor lor vor fi ascultaţi. Aşadar nu faceţi ca ei, căci ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie, mai înainte de a-i cere”.

Raţiunea şi bunătatea acestei sugestii consistă tocmai în a-L considera pe Dumnezeu ca un Tată şi nu ca o divinitate oarecare, o fiinţă abstractă şi departe de viaţa oamenilor. Isus ne dezvăluie un Dumnezeu Tată care este aproape de făpturile sale, le cunoaşte, le iubeşte, le susţine în drumul lor şi ştie care este adevăratul lor bine. În rugăciunea Tatăl nostru este conţinut esenţialul credinţei noastre. A spune „sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta” înseamnă a-L ruga pe Tatăl pentru a avea o inimă asemănătoare cu cea a Fiului: ascultătoare, umilă, plină de îndurare, atentă la nevoile fraţilor, generoasă în a se dărui, gata să moară din iubire.

Inima lui Isus, învaţă-ne încă o dată să ne rugăm Tatăl nostru!

 
Aici serviciul audio: