Armenia şi Georgia, în atenţia Reuniunii Opere de Ajutor Biserici Orientale, iniţiată
la Roma, pe 16 iunie
(RV – 16 iunie 2008) S-a deschis luni în Vatican adunarea plenară a Reuniunii Opere
de Ajutor Biserici Orientale, R.O.A.C.O.,. având pe ordinea de zi analizarea necesităţilor
şi ajutoarelor ce trebuie distribuite în diferite zone: în acest an, în special, Armenia
şi Georgia. Secretarul general al Reuniunii Opere de Ajutor Biserici Orientale, părintele
Leon Lemmens, ne face o descriere a panoramei Bisericilor catolice din Armenia şi
Georgia:
• „Armenia şi Georgia şi-au restabilit independenţa după prăbuşirea
Uniunii Sovietice, în 1991. Această dată marchează şi renaşterea comunităţilor catolice
în aceste două ţări. În Armenia, de exemplu, Biserica Catolică a fost suprimată în
timpul regimului comunist, ultimul ei preot murind în 1975. Imediat după schimbarea
regimului, în 1991, Papa Ioan Paul al II-lea a creat Ordinariatul pentru Armenii Catolici
din Europa de Est, cu sediul la Gumri, în Armenia. În ultimii 15 ani s-au făcut multe:
regăsirea şi regruparea propriilor credincioşi, redobândirea propriilor biserici sau
construirea unor biserici şi capele noi, acolo unde acestea nu existau şi, de asemenea,
formarea credincioşilor şi trezirea noilor vocaţii sacerdotale. Diferite fundaţii
de ajutor, precum Renovabis şi Kirche in Not sau L’Oeuvre de l’Orient, au contribuit
mult în acest sens. Azi, în armenia există 15 parohii pentru circa 180 de mii de credincioşi
armeni catolici. Comunitatea armeană catolică menţine raporturi bune cu Biserica armeană
apostolică şi este recunoscută de către statul armean”
Şi, în ceea ce priveşte
Georgia… • „În schimb în Georgia, diferitele Biserici catolice prezente nu se bucură
de această recunoaştere din partea statului, iar raporturile cu Biserica Ortodoxă
Georgiană sunt destul de delicate. În Georgia, comunităţile prezente sunt: romano-catolicii,
cu circa 30 de mii de credincioşi, armeno-catolici cu 23 de parohii şi cu aproximativ
30 de mii de credincioşi şi o mică prezenţă de creştini caldei. Desigur, şi în această
ţară continuă – ca o adevărată provocare – necesitatea de a reconstrui viaţa comunităţilor
ecleziale, de a reconstrui biserici şi de a forma credincioşi şi noi preoţi”.