2008-06-14 19:04:58

Papa Benedict al XVI-lea în vizită pastorală la Sanctuarul Santa Maria de finibus terrae în regiunea italiană Apulia; duminică, Liturghia şi Angelus în portul din Brindisi la Marea Adriatică


(RV- 14 iunie 2008) Benedict al XVI-lea se află de sâmbătă după-amiază în vizită în localităţile italiene Sfânta Maria di Leuca şi Brindisi, din regiunea Apulia. Aceasta este a zecea sa călătorie apostolică în Italia. Papa a plecat din Vatican sâmbătă la ora 15 şi apoi de la aeroportul Roma-Ciampino în direcţia aeroportului militar „Fotunato Cesari” din Galatina, pentru o escală tehnică şi mai departe la bordul unui elicopter, a sosit în jurul orei 16.50 la eliportul Leuca-Punta Ristola unde a fost întâmpinat de autorităţi bisericeşti şi civile, centrale şi locale. Imediat, Pontiful s-a transferat cu automobilul descoperit la Sanctuarul Santa Maria de finibus terrae, adică Sfânta Fecioară Maria de la marginile pământului, unde a fost întâmpinat de rectorul şi vice-rectorul sanctuarului. După câteva momente de reculegere şi adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, Benedict al XVI-lea s-a oprit pentru a venera celebra imagine a Sfintei Fecioare Maria de finibus terrae. Apoi, începând de la 17.30 a celebrat Sfânta Liturghie pe esplanada din faţa Sanctuarului. Cum s-a amintit, cu altă ocazie, există o puternică legătură între pontifi şi acest sanctuar din Apulia, o legătură înrădăcinată în primele secole, după cum dau mărturie anticele inscripţii care se păstrează încă în sfântul locaş şi care atestă prezenţa - de scurtă durată - a Sfântului Petru.
Numele sanctuarului vine de la sugestiva fâşie de pământ ce se deschide spre mările Ionică şi Adriatică şi care – în timpul Imperiului Roman – marca hotarul imperiului, de unde şi numele de finibus terrae, adică de la marginile pământului.

Secvenţe muzicale din timpul liturghiei.
În emisiunea viitoare, vom relata mai pe larg despre conţinutul omiliei Papei pronunţată sâmbătă la Liturghia din faţa sanctuarului Sfânta Maria de finibus terrae din Sanata Maria de Leuca. Astăzi doar ceva din reflecţia lui Benedict al XVI-lea.

“În acest loc istoric atât de important pentru cultul Fericitei Fecioare Maria, am dorit ca Liturghia să fie dedicată Ei, Steaua Mării şi Steaua speranţei”. Şi Pontiful a citat începutul anticului imn: “Ave maris stella, Dei Mater alma, atque sempre virgo, felix coeli porta - Bucură-te stea a mării, Maică binecuvântată a lui Dumnezeu şi pururea fecioară, poartă felicita a cerului”.

A încadrat acest salut în contextul biblic din care se inspiră arătând pentru ce pe marea vieţii şi a istoriei, Maria strrăluceşte ca Steaua speranţei. Nu traluceste cu lumina proprie, ci o răsfrânge pe cea a lui Cristos, Soarele apărut la orizontul umanităţii, astfel încât urmând Steaua Mariei să ne putem orienta în călătorie şi să menţinem ruta spre Cristos, mai ales în momentele întunecate şi de furtună.

Papa s-a referit apoi la trecerea prin acest ţinut - potrivit tradiţiei - a Sfântului Petru, principale Apostolilor. S-a oprit asupra loculi şi denumirii sale, unde este plasat sanctuarul marian “De finibus terrae”: numele acestui loc sfânt este foarte frumos şi sugestiv, deoarece evocă unul din ultimele cuvinte ale lui Isus către ucenici: "Predicaţi Evanghelia până la marginile pământului". Situat între Europa şi Marea Mediterană, între Occident şi Orient, el aminteşte că Biserica nu are hotare, este universală. Hotarele geografice, culturale, etnice şi de-a dreptul hotarele religiose sunt pentru Biserică o invitaţie la evanghelizare în perspectiva “comuniunii în diversitate”. De la acest Sanctuar al Sfintei Maria de finibus terrae doresc să merg în pelerinaj spiritual la difesitele sanctuare marian din ţinutul Salento, adevărate perle încastrate în această peninsulă lansată ca o punte spre mare.

Secvenţe muzicale din timpul slujbei religioase.
Sâmbătă seară, terminată Liturghia la sanctuarul de la Santa Maria di Leuca, în programul vizitei transferul la Brindisi, unde la 20.30 întâlnirea cu locuitorii oraşului şi în special cu tinerii, în Piaţa Lenio Flacco. Duminică dimineaţă la 9.15, întâlnirea cu călugăriţele de viaţă contemplativă, benedictine şi carmelite, în capela Episcopiei din Brindisi. La scurt timp, începând cu ora locală 10.00, Papa prezidează Sf. Liturghie şi recită antifonul marian "Angelus Domini" la cheiurile Sfântul Apolinar din portul Brindisi. Duminică după amiază, la 16.45, întâlnirea lui Benedict al XVI-lea cu preoţii diecezei în catedrală, ca ultim moment al vizitei sale pastorale. În cursul serii, revenirea în Vatican.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.