Chemându-i pe cei doisprezece apostoli, i-a trimis în misiune (Cf Mt 9,36-10,8)

(RV - 15 iunie 2008) Inima creştinului nu poate fi decât misionară. Nutrită şi susţinută de iubire, ea este chemată să dea iubire. Vai de acea inimă care ar reţine sângele fără să-l pună în circulaţie: ar fi sfârşitul ei. Vai de acea inimă care, iubită, nu răspunde la iubire, nu o restituie. „Isus, văzând mulţimile - scrie evanghelistul Matei - i s-a făcut milă, pentru că erau istovite şi abătute ca nişte oi fără păstor”. Această participare afectivă la nevoie lumii îl face pe Domnul să cheme la sine pe cei doisprezece ucenici pentru a-i face colaboratori ai săi, prin cuvânt şi viaţă, în răspândirea învăţăturii şi a lucrării sale răscumpărătoare. „Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini!”. Munca enorm de multă şi numărul extrem de redus al lucrătorilor trezeşte în Isus milă, sentiment ce-l face să dea ucenicilor puteri speciale: puterea de a elibera de duhurile rele, de a vindeca de orice boală şi neputinţă. Iubirea lui Dumnezeu în atotputernicia ei nu se substituie celei a omului, nici nu reuşeşte să se lipsească de ea, ci îi cere colaborarea. „În dar aţi primit, în dar să daţi” (Mt 10,8).
 
Inima lui Isus, izvorul a toată mângâierea, dă-ne puterea de a fi adevăraţi misionari ai iubirii tale!