Să ne educăm în fiecare zi la speranţă, în rugăciune, acţiune şi suferinţă: Benedict al XVI-lea, la Reuniunea bisericească de studiu şi rugăciune a Diecezei de Roma; "Când Dumnezeu este dat deoparte, se năruie chiar şi micile speranţe ale vieţii obişnuite".

RV 10 iun 2008. Să ne educăm în fiecare zi la speranţa care se maturizează în suferinţă: acesta a fost îndemnul adresat de Benedict al XVI-lea diecezei de Roma, prezidând luni seară, în catedrala Romei, San Giovanni in Laterano, reuniunea eclezială de studiu pe tema "Isus a înviat. A educa la speranţă în rugăciune, în acţiune, în suferinţă". Reuniunea bisericească diecezană, care se va încheia joi seară, 12 iunie, are ca scop elaborarea programului pastoral pentru anul următor.

Educaţia în optica speranţei teologale, cea care se alimentează din credinţă şi din încrederea în acel Dumnezeu care în Isus s-a revelat ca adevăratul prieten al omului: iată obiectivul diecezei de Roma pentru următorul an pastoral. Speranţa celui care crede în Dumnezeu, a explicat Sf. Părinte, nu doar se orientează spre viaţa veşnică, dar intră, însufleţeşte şi transformă existenţa pământească de fiecare zi, dă o semnificaţie micilor speranţe, într-o societate şi într-o cultură unde nu este uşor să trăieşti sub semnul speranţei creştine. Se răspândeşte senzaţia, a continuat Episcopul Romei, că pentru noile generaţii se profilează un destin de incertitudine şi precaritate. Neîncrederea, dezamăgirea şi resemnarea contrazic marea speranţă a credinţei, dar şi micile speranţe ale vieţii zilnice se sprijină pe nimic atunci când îl pun pe Dumnezeu în paranteză sau chiar îi neagă existenţa. Când Dumnezeu este lăsat deoparte, niciun lucru la care ţinem nu-şi mai găseşte o aşezare stabilă:
• "Pentru a educa la speranţă, cum ne-am propus la această reuniune de studiu în vederea următorului an pastoral, este necesar ca mai întâi de toate să deschidem lui Dumnezeu inima noastră, inteligenţa noastră şi întreaga noastră viaţă pentru a fi astfel, în mijlocul fraţilor noştri, martorii săi credibili".
Educaţia la speranţă se face şi printr-o educaţie la rugăciune, care ne ajută să nu ne simţim niciodată singuri. Rugăciunea purifică, eliberează de minciunile ascunse, deschide spre Dumnezeu şi aproapele. Papa a făcut apel la un efort comun pentru a înfrunta relele şi problemele oraşului Roma: e nevoie de educaţia şi formarea persoanei, dar şi de un spirit constructiv pentru a înfrunta problemele concrete al populaţiei:
• "Vom căută să promovăm în special o cultură şi o organizare socială mai favorabile pentru familie şi primirea vieţii, alături de o valorizare a persoanelor în vârstă, atât de numeroase în rândul populaţiei din Roma. Vom munci pentru a da răspuns la acele necesităţi primare precum munca şi casa, mai ales pentru tineri. Vom împărtăşi efortul de a face oraşul nostru mai sigur, în care să se poată trăi, dar vom opera pentru ca acesta să fie aşa pentru toţi, în particular pentru cei mai săraci şi pentru ca să nu fie exclus imigrantul care vine între noi cu intenţia de a găsi un spaţiu de viaţă în respectarea legilor noastre".
"Umilinţa, marea încredere, tenacitatea şi curajul, sunt elementele caracteristice celui care îşi pune speranţa sa mai presus de toate în Dumnezeu", a continuat Benedict al XVI-lea. Cine crede, ştie că viaţa sa, munca sa nu sunt niciodată fără roade şi lipsite de sens, pentru că sunt ocrotite de puterea indestructibilă a iubirii lui Dumnezeu. Se poate înţelege astfel că speranţa creştină este vie chiar şi în suferinţă, şi la rândul ei, este educată şi întărită de suferinţă. Cum nu se poate elimina suferinţa din lume, a explicat Papa, marele adevăr creştin ne spune că cea care îl vindecă pe om nu este fuga ci acceptarea durerii şi maturizarea în durere, găsindu-i un sens în unirea cu Cristos. Gradul de umanitate se măsoară după capacitatea de a se raporta la durerea celuilalt. Meritul credinţei creştine este tocmai acela de a fi suscitat în om capacitatea de a împărtăşi chiar şi lăuntric suferinţa celuilalt. Creşterea în speranţă se realizează şi prin ajutorul concret şi apropierea de suferinţa aproapelui, oferind lui Dumnezeu micile sacrificii ale existenţei obişnuite. Speranţa celor care au credinţă nu se poate opri la lumea pământească, dar trebuie să se lanseze spre comuniunea deplină şi eternă cu Domnul.
 
Aici, serviciul audio: