(RV - 10 iunie 2008) Mărturia pe care ucenicul lui
Isus este chemat să o dea prin cuvinte şi prin viaţa sa
nu poate să nu fie „lumină”
pentru alţii. Este de neînchipuit, ne spune Evanghelia, a fi lumină ce nu
luminează, sare care nu dă gust. Lucrurile inutile, e bine ştiut, se aruncă. Este
imposibil adică, a se numi creştini şi a trăi în întuneric, a acţiona fără a face
să transpară prezenţa lui Dumnezeu în propria inimă, în propriile acţiuni. Exemplul
valorează mai mult decât o mie de cuvinte, ne sugerează înţelepciunea populară.
Suflet,
fraţilor! Domnul ne încredinţează o misiune minunată, aceea de a-l ajuta să facă să
strălucească lumina cerului în orice situaţie întunecată a lumii noastre, de a da
gust vieţii umane condimentând-o cu iubirea spusă cu inima, plină de afecţiune, bogată
în duioşie.
Astăzi, mai mult ca oricând, noi creştinii suntem chemaţi să devenim
nu învăţători, maeştri, ci martori a credinţei noastre. Lumea are nevoie de persoane
care cu umilinţă şi curaj ştiu să trăiască Evanghelia prin coerenţa de viaţă. Isus
ne încurajează: „Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă
faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru din ceruri” (Mt 5,15).
Inimă
a lui Isus, izvor de lumină pentru toţi cei care te caută şi te iubesc, luminează
inimile noastre şi arată-ne calea mântuirii!